Italia - Anglia 2-1

Bărcuţa cît o coajă de nucă se leagănă periculos pe valurile lui Rio Negro. Din cîteva  lovituri de vîslă, ajunge să stea lipită de babordul vasdului de pescuit.

- Sir! Sir Aubey! Permiteţi-mi să acostez, sir! ...

- Yes, John. Sînt aici. Te rog, nu mai striga cu o voce atît de amplă, căci sperii peştii.

 - La pescuit, sir?!? dar n-aţi fost pînă la urmă pe stadion? V-am căutat peste tot! Era o ocazie unică, vă asigur, atît ca să urmăriţi meciul băieţilor noştri cît şi să vizitaţi această intereantă operă arhitecturală care, mi s-a comunicat, are să devină închisoare.

- Prostii, John! Sînt sigur că ai citit asta într-una din mizerabilele noastre fiţuici de can-can care poluează peisajul gazetăresc în bătrîna noastră insulă. Te rog, nu fi naiv!

- Dar n-aţi văzut gazonul! Era minunat, vopsit în verde strălucitor, cu o serie de mici denivelări atît de tipice pentru meciurile noastre de polo călăre.

- Aşa a fost? Oh, Dumnezeule, ce decădere! Cînd există atîta junglă în jur, aîta ploaie, atîta umezeală în aer! Sincer, chiar şi peştii pe care i-am prins cred că pot rezista ore în şir afară din apă, fără să se sufoce. Poate acest terne mizerbail să fie cauza înfrîngerii noastre cu 2-1?

- Nu cred, sir. Mai degrabă italienii ar fi fost defavorizaţi de asemenea teren.


- Atunci? Au jucat aşa bine italienii?

- Mai bine decît noi, digur. Dar cred că nici măcar domnul Prandelli nu ştie ce joacă, în afară de faptul că îl lasă pe domnul Pirlo să alerge cum îl taie capul la mijlocul terenului şi să inventeze pase geniale către acea pată de culoare din atacul italian. De aceea bănuiesc că nu putem ataşa nişte numere de convenienţă sistemului lor, căci nu e nici fix 4-3-1-2, nici exact 3-5-2. Tot de aceea cred că nici nu are rost să ne ocupăm de peninsulari, îşi cunosc mai bine punctele tari, punctele slabe şi limitele. Are cine să-i disece ...

- Să-i disece, John? Să-i eviscereze? cum o să fac eu cu aceşti peşti pe care tocmai i-am prins? Oh, dar ce termeni oribili poţi folosi!

- La figurat, sir, la figurat, fireşte. Dealtfel, avem în echipă un "pescar", Rooney, care în afară de pasa de gol, de mare excepţie de altfel, n-a făcut mai nimic din ce n-ar fi putut face Lallana.

- Dragă John, am văzut şi eu meciul. Acest cuter este extrem de bine dotat, are chiar şi un receptor TV prin satelit, o minune a tehnicii, care mi-a îngpduit să mă relaxez pe apele rîului în timp ce priveam partida. Şi pentrui că veni virba, John, mi s-a părut mie sau centrul terenuluinu a fost domeinat de băieţii noştri aşa cum se cuvine?

- Aşa este, sir. Dar era şi greu, în doi contra cinci .. În ultimul amical am încercat să jucăm un 4-3-3 atipic pentru noi, doar pentru că ăsta e sistemul lui Liverpool, care cormorani, pe lîngă că erau să cîştige Premier League cînd nimeni nu le dădea şanse, au avut şi un joc plăcut ochiului. Doar că naţionala nu e făcut doar cu oamenii lui Liverpool, şi atunci Roy a revenit la vechiul 4-2-3-1, unde unul din ]ia 2 este Stevie G., ceea ce este de natură să ne dea, totuşi, nu încredere, ci fiori. În rest, experimentul cu Sturridge în bandă a fost cîştigător. Sterling în schimb ...

- Ce-i cu el, John? Mi s-a sugerat faptul că a fost poate cel mai bun om al Angliei în acest meci!

- Da, dar problema e că Sterling trebuia să-l marcheze pe Pirlo. Cum naiba s-a întîmplat că per total s-a trezit faţă în faţă cu De Rossi, nimeni nu ştie.

- Ei, poate că domnul Prandelli ar avea amabilitatea să ne spună ..

- Tot ce se poate, sir, dar mă îndoiesc că mai are importanţă acum. Nu zic, Doamne fereşte! că Sterling nu l-a blocat bine pe De Rossi, dar ţinta lui iniţială a zburdat în voie şi ne-a făcut zile fripte. De unde şi înfrîngerea. Şi Baines ...

- Oh, da, full-back-ul de pe stînga, nu? Părea năucit de repetatele raisuri ale italienilor pe partea lui.

- Pentru că nu-l ajuta nimeni. Că tot pomenisem de fiorii daţi de Gerrard.

- Iar mister Rooney a alergat bezmetic tot meciul.

- Pentru că nu l-a ajutat antrenorul.

- Cum aşa, John?

- Ţinîndu-l pe bancă.

- Eşti rău.

- Sînt realist, sir. Cu el în teren, nimeni nu ştie ce naiba jucăm. Şi pentru că nu ştim, recurgem la ceea ce ştim noi mai bine: pase lungi, în cross, care uneori ies, dar de cele mai multe ori nu. Şi uite aşa, cînd dăm pesteoe echipă mai aşezată, mai disciplinată, mai bine muştruluită, o luăm pe cocoaşă.


- Nu-i nimic, John. Data viitoare o să ne iasă mai bine. Uruguayenii nu sînt nici ei mai breji. Mi-aduc aminte ce 0-0 urît au scos împotriva noastră pe Wembley, în faţa Majestăţii Sale.

- Aia a fost în meciul de deschidere din 1966, sir!

- Şi ce dacă, John? Obiceiurile adînc înrădăcinate mor greu. Dacă te bate Costa Rica, şi încă într-o singură repriză, nu rămîne decît să-ţi scrii demisia şi să pleci la plajă în Bahamas cu banii de sandvişuri.

- Da, acesta e punct în plus pentru noi. Şi poate se va reface şi Oxlade-Chamberlain. Deşi unii îl vor în teren pe Huddlesfield, sau cum îl cheamă.

- Prietenul nostru de la Hull City ...

- Da. Fiecare suporter trage cu echipa pe care o susţine în campionatul intern. Şi Hodgson trebuie să îi împace pe toţi.

- Nu e singurul selecţioner în situaţia asta, John.

- Fireşte că nu. Însă pentru Anglia e vital să trecem mai departe. Prea multe umilinţe şi prea mult joc prost am îndurat în ultima vreme. Mai avem nevoie şi de victorii.

- Neîndoios, John; totuşi, acest nu a fost cel mai rău meci făcut de cei Trei Lei.

- Aveţi dreptate, sir. Tocmai de-aia mi-e frică ...

- Hai înapoi la hotel, John. Dacă doreşti, poţi vîsli, dar poate că ar fi mai indicat să folosim acest minunat motor cu combustie internă.
- Vîslitul este bun pentru tinerii canotori de la Oxford şi Cambridge. Chiar mă întreb dacă o întrecere pe acest fluviu nu ar fi mai spectaculoasă şi mai urmărită de public ...

- Tradiţia se opune la o asemenea, blasfemie, John. Molcoma Tamisă este mult mai potrivită pentru noi decît apele întunecate şi învolburate de aici. Haidem! Timpul ne presează şi colegii mei de rămăşag aşteaptă neîntîrziat veşti de la noi. Vom pleca deîndată spre următoarea destinaţie. Şi nu uita peştii. Cu asta am rămas de la Manaos ...