vineri, 31 decembrie 2010

Patinaj - Cișmigiul iarna (2)

Și iată ultimele trei clipuri, luate pe la 10:40, 11:00 și 11:20.

Asta se întîmplă într-o zi cu plată. Azi, cînd a fost free entry la prima oră, era înghesuială de nu puteai zvîrli un ac.

Turul 3


Turul 4


Turul 5

joi, 30 decembrie 2010

Patinaj - Cișmigiul iarna (1)



Gheață imaculată pe patinoar în Cișmigiu, la orele 10 punct. Bine, la ce frig e afară nici nu e greu ca gheață să fie oglindă, spre deosebire de anii trecuți, mai calzi, în care crevasele erau la ordinea zilei, în special înspre partea cu sonorizarea.

Primele două filmulețe cu turul patinoarului (dintr-un total de cinci), în cele ce urmează.

Turul 1

Primul link corespunde orei de început, se vede că nu prea e lume, fiind și foarte de dimineață (deși ora 10 nu e ora 9, cum se întămpla mai demult) și foarte frig (da, aici mă repet, dar chiar a fost un cancer de mare excepție, bine că n-a bătut și vîntul, decît sporadic) și nefiind nici gratuit (10 RON - doar în ajun de Crăciun și de Revelion prima ședință de dimineață e gratis).


La al doilea link - ora 10 jumate - deja e ceva mai multă lume, dar nu exagerat. Gheața s-a mai fărîmițat, dar e OK. Au apărut și instructorii de patinaj (neoficiali, dar tolerați), cei cu jaloane colorate de prin colțurile patinaorului. Mai fac și ei un ban cinstit, căci o sesiune oficială de instruire de 1 oră costă vreo 30-40 de lei, și nu oricine și-o poate permite.

marți, 28 decembrie 2010

Patinaj - Tot înainte!

Mai tare decît replay-urile curselor de Need for Speed (oricare versiune :) )

Mai palpitant decît un meci de FIFA sau PES ...

Mai epic decît filmarea din cockpitul bolizilor de Formula 1 ...



Este un tur birtual ... pardon, virtual, de patinoar. De fapt, două tururi, şi fiecare are cîte două ture-două ture jumate.

Hai că v-am lămurit buştean. Mai bine daţi click pe linkurile alea.

Cîrnăciorii care apar din cînd în cînd într-unul din clipuri sînt chiar degetele mele, nu vă speriaţi!



vineri, 24 decembrie 2010

Handbal feminin - Locul trei care nu spune nimic

Stînd strîmb, judecînd drept ...

1. Norvegia nu a bătut Suedia la mare diferență așa cum pronosticasem eu, dar totuși a bătut-o. Cinci goluri sînt de ajuns pentru un titlu european. N-am stat să urmăresc meciul, habar n-am dacă a fost strîns sau nu. Nici nu-mi pasă. Norvegia a arătat că dacă își pune mintea, cîștigă în fața Suediei în meciul care contează. (Meciul care nu contează a fost în grupe și suedezele l-au cîștigat, și chiar la o diferență mai mare).

2. Tocmai s-a încheiat (din fericire) o intensă campanie de beatificare a fetelor de la naționala de handbal fenminin. Și cînd zic beatificare, luați-o la modul religios-bisericesc - e vorba de primul pas către sanctificare. (Sanctificarea s-ar fi produs dacă luam medalia de aur, dar în acest caz zău dacă m-aș fi supărat). O campanie enervantă de-a dreptul. Sigur că fetele merită felicitări pentru victoria din finala mică - mai mult pentru dăruire și puterea de luptă decît pentru jocul propriu-zis - numai că pînă la meciul ăsta s-a mai întîmplat ceva. S-a întîmplat semifinala cu Suedia.

3. Ca o comparație, să zicem că la Mondialele de fotbal s-ar juca semifinalele România - Belarus și Argentina - Brazilia. Belarusul ne învinge, noi jucăm finala mică și învingem o Argentină, să zicem, la fel de șchioapă ca în sfertul de astă vară cu Germania. Mă-ntreb care ar fi reacția microbistului de rînd în fața acestei întîmplări?

4. Jocul cu Danemarca ... L-am văzut doar de prin minutul 50, de la 14-12 pentru noi, parcă, pentru că am preferat să fac un biliard în IDM - noroc că ăia transmit mult sport pe plasmele de pe pereți. De ce o astfel de ignorare a meciului pentru medaliile de bronz? simplu, pentru că după pocinogul cu Suedia nu mă mai interesa dacă-i locul 3 sau 4. La început am crezut că au afiașt ăia greșit scorul, sau că e minutul 20 din prima repriză. Dar nu, acolo scria minutul 50:22 ... Ceea ce arată cît de prost au jucat ambele echipe. România prost, Danemarca aproape de catastrofal (Argentina șchioapă, remember?). Toate racilele văzute în celelalte meciuri au fost prezente la datorie. Și atunci? 16-15 în final ... cît de mult trebuie să ratezi că să obții un astfel de scor în 60 de minute de joc?

5. Radu Voina, acest Marius Lăcătuș al handbalului, nu se dezminte. Scoate din el ditamai perla, cică distanța cea mai mare e între locul 4 și locul 3. Nu zău?!? Află, nea Voina, antrenorule care ești tu un antrenor, pac-pac, că distanța cea mai mare e între locul 2 și locul 1. Restul clasamentului contează mai puțin, cu excepția cazurilor cînd locul 6 te trimite de exemplu în Liga Europa, conform hidoasei noastre Ligi profesioniste de Fotbal. Sau poate Voina voia să spună că locul 3 ne duce direct la Mondialele de la anul, în timp ce locul 4 nu. Așa ar mai merge ...

6. Felicitări fetelor pentru locul 3. Și rușine pentru pocinogul cu Suedia. Atît!

sâmbătă, 18 decembrie 2010

Handbal feminin - Semifinala moartă

Zău că nu m-aș oftica dacă n-aș ști că mîine Suedia o să și-o fure rău de tot de la norvegience, și cînd zic rău de tot asta înseamnă că înfrîngerea la 15 goluri a României în fața Rusiei a fost mică copilărie ...

Nici n-am mai stat să văd repriza a doua, am trecut pe Telesport să-i văz la lucru pe maiștrii snookerului Ronnie O'Sullivan și John Higgins în duel direct. Mult mai interesant, liniștitor și relaxant ... mă rog, nu știu dacă era chiar mai interesant decît semifinala ... dar liniștitor și relaxant sigur era.

Că ne-au bătut rusoaicele la scor nue de mirare, era și normal ca Voina & Cie să ignore acest meci și să odihnească titularele. Ceea ce nu e normal e că România stă doar în portar (indiferent că e Ungureanu, Tolnai sau altcineva, fetele din poartă fac tot ce depinde de ele ca să limiteze scorul) și în Cristina Neagu. Și în aruncările de la semidistanță și distanță. Extremele sînt practric inutile, pivoții sînt exact atît de buni cît îi lasă echipa adversă - cu Croația sau chiar cu Muntenegru a mers angajarea la semicerc, cu echipele mai serioase gen Danemarca și Suedia, nici pomeneală.

Cam asta este.

Cît despre meciul pentru medaliile de bronz, cui naibii îi mai pasă?!? Serios, chiar credeți că putem bate Danemarca la ele acasă? Și dacă da, chiar contează? Ar fi fost prea frumos să jucăm finala mare avînd așa o echipă cîrpită, și nici un plan de joc mai acătării.

Ne revedem în decembrie viitor la Mondiale - care de fapt înseamnă campionatul european, plus Coreea de Sud. Mă duc să mă îmbăt ...

vineri, 17 decembrie 2010

luni, 13 decembrie 2010

Rugby - Stejarii București vs. Stade Francais (2)

De trei zile încoace tot încerc să postez pe blog o serie de filmulețe de la meci ... decît că nu merje, ca să zic așa! Incredibil ... și totuși nu am ocupat tot spațiul alocat ...


În fine, o să continuu să pun poze ...


sâmbătă, 11 decembrie 2010

Rugby - Stejarii București vs. Stade Francais (1)

Aici avem o parte din galeria lui Stade Francais - ce idee, să aibă roz-bombonul ăla drept culoare emblematică. Barem tricourile de joc erau ceva mai bălțate, doar jambierele rămăseseră roz uni.


Tribuna a doua e și ea plină. Și terenul e plin ...


Întotdeauna mi-au plăcut pozele cu faze de joc suprapuse peste silueta mănăstirii Cașin. Și, dacă te uiți cu atenție, se zărește și fumul de la grătarele cu mititei. Asta e tare - sport, religie și mititei ...


Meciul s-a întîmplat tot pe stadionul Arcul de Triumf, normal, de data asta cu o organizare mai bună și cu bilete de intrare la prețuri ce sfidează concurența, de pildă eu am dat 5 lei pentru un loc oarecare la tribuna a doua. Vremea fiind senină, fără șanse de ploaie sau ninsoare, n-a fost nevoie de adăpostul copertinei de la tribuna întîi.
Frigul a fost însă tăios, de mi-au înghețat degetele pe declanșator, iar aparatul foto a dat "Lens error" în serie, lucru care se petrece doar la temperaturi apropiate de 0 grade - pesemne sistemul mecanic al bietului Nikon nu mai face față.
Partida a fost plăcută ochiului, Stejarii au marcat două eseuri, în schimb francezii au dat vreo patru și au cîștigat cu 29-20. Ultimele lor trei puncte le-au dat chiar la ultima fază, așa că ciuciu bonus ofensiv și ciuciu bonus defensiv. Zero puncte.
Dar nu-mi pare rău, băieții chiar au vrut să joace rugby și au și jucat cum trebuie, eseurile stau mărturie.
(va urma)

Handbal feminin - Spre grupa principală

După cum era de așteptat, înfrîngere cu Danemarca și victorie cu Serbia.

În grupa principală mergem împreună cu Spania și Danemarca, iar din grupa cealaltă o să vină Rusia, Muntenegru și probabil Croația, aceasta din urmă în luptă cu Islanda pentru ultimul loc calificant.

marți, 7 decembrie 2010

Handbal feminin - Spania învinsă!

Doamne-ajută! victorie la 4 goluri împotriva recentei "bestii negre" (nu știu cum aș putea traduce mai bine expresia "bete noire" a francezilor, unde primul E este cu accent circumflex) a handbalului feminin românesc.

Echipa noastră a luat un avantaj consistent, de pînă la 9 goluri, doar că a intervenit fatalul interval de timp dintre minutele 40 și 50, cu aproximație, în care spaniolele (nu știu dacă denumirea "spanioloaice" folosită de comentatorii noștri e chiar corectă) au revenit pînă la 3 goluri diferență, perioadă punctată de mai multe eliminări de 2 minute în tabăra noastră decît în tot restul meciului, de o groază de ratări, de lipsa oricărui contraatac și de fapt de lipsa oricărei dorințe de a lupta, totul pe fondul unei ușoare favorizări a jocului dur al echipei Spaniei - poate "joc bărbătesc" ar fi expresia corectă, deși nu prea se potrivește în context - joc care într-un fel era legitim pentru o echipă condusă la mare diferență și care chiar își dorește să remonteze.

Per total, România - Spania 30 - 26 și vom intra în grupa principală cu minim 2 puncte - se presupune că din grupa noastră Serbia o să fie prima eliminată.

duminică, 5 decembrie 2010

Patinoarul Floreasca


Na, că se patinează deja pe Floreasca, și încă de săptămîna trecută! Îmi trag palme că am fost doar în recunoaaștere și nu am luat și patinele cu mine.
video
Prețul a două ore de patinaj e mai mare decît anul trecut, 15 lei față de 10 lei, dar presupun că merită.
Programul e ceva de genul:
Luni – Duminica, intre orele 10 – 24 astfel:
Seria 1 – 10:00-12:00
Seria 2 – 13:00-15:00
Seria 3 – 16:00-18:00
Seria 4 – 19:00-21:00
Seria 5 – 22:00-24:00

Tarife:
Acces pationoar: 15 RON / persoana
Inchiriere patine: 15 RON / persoana
Ascutit patine: 10 RON
Mai vedem săptămîna viitoare.

video

Rugby - Cupa României

M-am dus pe stadion la finala Cupei la rugby, adică Steaua contra Știința Baia-Mare. Am ajuns cu vreo cinci minute înainte de ora de începere, adică patru după-masa. Surpriză! nu mai sînt bilete la vînzare! deși locuri libere sînt cîte vrei. În schimb, șmecherașul de la casa de bilete te îndruma către un tuciuriu de la intrare, care permitea accesul contra unei sume modice de 5 lei. Biletul se presupune că valora vreo 10 lei.

video

Așa că am stat p-afară, pentru că n-am de gînd să-i îmbogățesc pe toți țiganii jegoși și escrocii burtoși din țara asta. Bineînțeles, jandarmii stăteau bine-mersi și nu erau deloc interesați de cele ce se întîmplau sub nasul lor. (Construcția stadionului permite vizionarea meciului și din afara sa, din stradă, asta o spun pentru cei ce nu cunosc locurile).

Excelentă organizare, care va să zică! Un sincer bravo Federației!


video


N-am avut pentru ce să regret hotărîrea luată. S-a jucat un fel de bambilici, cel puțin în prima repriză, scor 2-1 la loviturile de peadeapsă (deci 6-3 pe tabelă) și 1-1 la ratări. A fost o fază prelungă de atac pe grămadă a băimărenilor în ultimele minute ale reprizei, credeam că iese de un eseu, dar n-a fost să fie.


La pauză am plecat. Mai bine să mă duc la patinoarul Floreasca să văd cam care e mișcarea pe-acolo - distanța e relativ mică, vreo 20-25 de minute de mers pe jos - decît să văd meciul cu pricina. Eu nu neg că jucătorii luptă cu dăruire și dau din ei tot ce au mai bun, dar uneori asta pur și simplu nu e de ajuns. Din fericire, a fost doar frig, nu a plouat ca ieri și nici nu a dat prima ninsoare a iernii cum s-ar fi putut întîmpla.

Rezultatul final l-am aflat de pe net; Baia-Mare a marcat totuși un eseu în repriza a doua și a cîștigat cu 13-6. Felicitări!

sâmbătă, 4 decembrie 2010

Patinaj - Un patinoar plouat




Sezonul ar fi trebuit să înceapă deja, dar ploaia torențială a făcut praf gheața artificială de pe patinoarul Cișmigiu. Picăturile mari făceau bulbuci, de ziceai că e piscină, nu patinoar.
Din punctul ăsta de vedere, aș vrea ninsoare în loc de ploaie. Dar cînd mă gîndesc ce paralizie ar urma în oraș după cîțiva centimetri de zăpadă ... mai bine mă abțin.

Fotbal - Astra








Băieții de la Astra Ploiești se relaxează la un biliard în Club IDM. Să vedem cum o să se comporte peste nici jumătate de oră, cînd începe meciul cu Dinamo. Că în club au fost cuminți și civilizați - dar și antrenorii erau cu ochii pe ei: fără beri, numai sucuri și ape minerale :D
Sînt curios dacă vreunul din ei a fost și la wellness și la piscină, le-ar fi de mare ajutor, la ce ploaie cade în București.


vineri, 3 decembrie 2010

Ciclism - Piste orășenești


Nu, n-am devenit un fanatic al tîrgurilor cu mici negustori și meșteșugari mai mult sau mai puțin autentici.

Voiam doar să subliniez cum primăriile - generală sau de sectoare, nici nu mai contează - dau cu o mînă și iau cu două. Priviți pista pentru biciclete și modul cum tarabele au intrat fără nici o jenă peste ea. De parcă n-ar fi fost loc pentru tîrg pe aleea laterală, cea pavată cu dale de piatră. (Acțiunea se petrece în Herăstrău, pentru cine nu-și dă seama, intrarea dinspre Arcul de Triumf).
Raportată la întreaga lungime a pistelor din Herăstrău, porțiunea ocupată nu e mare. Însă doar începutul e greu. Că de pistele de pe trotuare, penibile, atătea cîte sînt, n-are sens să mai vorbesc.
Mă mir că cei de la Metrorex permit mai nou accesul cu biciclete în metrou, în primul vagon, chiar lîngă ușa vatmanului, dar numai sîmbăta, duminica și de sărbători. Ba chiar și CFR-ul a început să pună la dispoziție vagoane speciale pentru cicloturiști ...



miercuri, 1 decembrie 2010

Fotbal - Ziua renașterii

Nu este azi, 1 decembrie, ci a fost ieri, 30 noiembrie. Este ziua renașterii fotbalului românesc modern și în chip firesc ar trebui sărbătorită pe stadionul Slovan din Bratislava.

Se întîmpla în 1983. Este vorba de egalul 1-1 cu Cehoslovacia, care a trimis echipa României la turneul final european din Franța. Încununarea unui traseu nu atît de excepție, cît extrem de norocos, care a pus țara noastră din nou pe harta fotbalului mare după o pauză de 12 ani.

(Acuma, dacă stau să mă gîndesc, 12 ani nici nu reprezintă așa mult, de la ultimul Mondial jucat tocmai s-au împlinit tot 12 ani).

Epoca începută în 1984 a durat pînă prin 2000. A creat o legendă. A arătat că se poate mai ales celor care nu credeau. A demonstrat că provincia poate bate Bucureștiul - că poate bate moralmente Bucureștiul, ar fi exprimarea corectă - într-un moment cînd se pregătea un șir de vreo 7 sau 8 campionate cîștigate de Dinamo și apoi de Steaua. (Să nu uităm că scheletul naționalei din acea vreme însemna Craiova plus Corvinul, cu una maxim două plombe de la granzii bucureșteni de atunci).

A făcut istorie.

Dar acea epocă a murit, și actul de deces a fost marcat limpede în istorie de plînsul lui Contra, jos în iarbă, la sfîrșitul barajul sloven. Mortul a putut fi resuscitat pentru o clipă în 2008, dar tot degeaba. Presimt că așteptarea va mai dura.

Pînă atunci, să nu-i uităm pe cei ce au luptat la Bratislava. și, printr-o ciudată coincidență, în veacul vecilor 30 noiembrie 1982 va fi urmat de 4 decembrie 1982. Da, anii sînt pe dos. Da, a fost primul rezultat mare al acelei campanii de calificare. Da, a fost Florența. Da, a fost 0-0 cu Italia campioana mondială.

Sărbători Fericite, fotbal românesc! Atît ți-a mai rămas.