Chance este american get-beget iar Dominique, în ciuda numele ambiguu, este franțuzoaică și nu francez. Ard amîndoi gazul de pomană în New York City, doi designeri la fel de inutili ca și celebrii de-acuma Jens și Sedsel, perechea daneză de caraghioși care chiar crede că părerea lor se face auzită dacă votează la alegerile pentru Parlamentul European. Pentru a-și rotunji veniturile, consilierul lor financiar i-a sfătuit să parieze cum știu ei mai bine pe meciuri din campionatul mondial de fotbal. Dacă însă sînt deschiși la sugestii, zice consilierul (acesta e un negru, tot get-beget, imigrant recent de pe coasta de vest a Africii, care cică are o serie de conexiuni cu mafia pariurilor), ar putea face bani frumoși.
Așa că Chance și Dominique au început să învețe în ritm accelerat tainele fotbalului european. Nici unul dintre ei nu are afinități de suporter, iar veleități sportive nici atît. În virtutea inerției, bărbatul ține cu Giants (de ultima dată cînd au cîștigat ei un tilu NFL) iar femeia, de dragul contradicției în cuplu, mai bagă un J-E-T-S! Jets! Jets! JETS! a la Fireman Ed.
Așa au aflat că performanțele Franței sînt mult mai bune ca ale americanilor - chit că aceștia din urmă se pot lăuda nu doar cu prezența între primele opt acum 12 ani, ci și cu un loc trei, e drept la prima ediție, din doar 13 participante. În schimb, Franța s-a încoronat campioană la ea acasă, după mulți pupici pe chelia lui Barthez și un scandal de otrăvire în masă a adversarilor din finala 1998, brazilienii. După faptă și răsplată: în 2002, Senegalul i-a făcut de comandă, și împreună cu Danemarca și Uruguay i-a trimis pachet acasă încă din faza grupelor. Odată păcatele spălate, zeița Fortuna le-a surîs în 2006 pînă în finală, unde i-au bătut azzurii. Păcatele comise atunci ("copita" cu capul executată de Zidane asupra lui Materazzi) le-au fost fatale în Africa de Sud, unde iar au șters-o cu coada între picioare (chit că broaștele n-au coadă) după doar trei meciuri. Și, ca și în Coreea de Sud/Japonia, din Africa de Sud pînă în Franța e drum lung, cale de-o mie de pîini ...
Așadar, zice Dominique, fină cunoscătoare a karmei, a echilibrului Yin-Yang și a feng-shu-ului aplicat la nivel de reprezentativă națională, ar fi cazul ca francezii să prindă iar finala, dacă nu mai mult ... poate cu Germania?!?
Imposibil, zice Chance, cele două vor juca între ele în sferturi.
Bine, atunci poate cu SUA?
Neah, tot în sferturi. Mai degrabă cu Spania. Cocoșii galici au avut o prestație de neuitat pe pămînt spaniol, în 1982 ... Dar mai degrabă americanii ar putea fi surpriza plăcută, conchide Chance. Klinsmann are riscul în sînge, cum îl avea și ca atacant, cu execuțiile sale geniale din plonjon în Italia Novanta. a șters cu buretele trecutul, i-a păstrat din veterani doar pe Tim Howard (ăsta e portar, nu contează vîrsta), pe Clint Dempsey și, normal, pe DaMarcus. În rest, trialuri peste trialuri în toată țara. o mulțime de talente - har Domnului, este de unde! - și o națională care pare că ar vrea să se uite de sus la prestația din 2002.
Dar Franța are un lot mult, mult mai valoros, dacă ne uităm pe salariile jucătorilor, pe valoarea lor de transfer, pe clauza de reziliere, pe tot. Adevărat, fotnalul nu e matematică, aici nu se aplică, tranzitivitatea operatorilor, nici regula de trei simplă și nici măcar analiza statistică.
Bărbatul nu e de acord. Franța e ciorbă reîncășzită, ca mai toate echiepel europene dealtfel. Jucători uzați, lipsă de chef, cantonamente interminabile. Cocoșii galici au ajuns mai degrabă niște gogoși calici. Calici la spectacol, calici la rezultate. Singutrul abantaj major, zice Chance, sînt nenumărații jucători de culoare, care ar trebui să se descurce excelent în infernurile calde și umede din Brazilia.
Cei doi se duc la culcare certați, spate-n spate. Gena recesivă de suporter pătimaș a făcut două noi victime. Pînă la urmă,cei doi nu vor paria pe echipele lor naționale, ci pe ceva meciuri ale Nigeriei și Camerunului. Că Franța sau SUA vor lua titlul sau că vor pleca acasă din prima ... asta contează mai puțin. Important e ca banul să iasă. Dacă UEFA, FIFaA și celelalte foruri regulatoare pot funcționa după așa o filosofie, de ce nu și niște amărîți de telespectatori?!?
Pînă la urmă, generalul Lafayette n-a venit doar cu gîndurile bune ale lui Ludovic al XVI-lea ca să facă revoluție în America, iar Statuia Libertății nu a fost clădită din și prin ovații și aplauze.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu