A fost o victorie cu totul nemeritată a englezilor. Nu la această diferență. Nu cu punct bonus ofensiv.
Dacă privim strict scorul la eseuri (1-4), obicei bun pe care o să-l folosesc mai des, s-ar putea spune că războinicii i-au dominat pe lupi rău de tot. Dar n-a fost așa, ai noștri au condus cu 3-0, apoi au întors rezultatul la 13-12, după un eseu îndelung muncit, iar după al treilea eseu al englezilor scorul a ajuns la 13-17. (Ratangiul de transformer englez a dat pe lîngă la două transformări și o lovitură de pedeapsă din poziții extrem de favorabile - bătea un pui de vînt, dar nu chiar atît de cumplit încît să dea satelitu' jos de pe orbită).
Ei, și din momentul ăsta au început bucureștenii să preseze. Și au presat, neică, purtați și de presiunea tribunei și de urletele sinistre de lupi puse la stația de amplificare - o idee oribil-satirică, mai degrabă semăna a cîine urlînd a morțiu la lună - și de vreo două ori au ajuns la cîțiva metri de buturile adverse. Dar mereu s-a întîmplat ceva, un înainte, o aruncare peste grămadă, o blocare a balonului, și Worcester a scăpat cu fața curată. Și dacă rămînea 13-17 nu se supăra nimeni, dar în ultimele secunde Worcester a mai dat și eseul pentru punct bonus ofensiv, mîncîndu-ne nouă punctul bonus defensiv!
Mai mult, mie personal mi s-a părut că la al doilea eseu englez unul din aceștia a făcut un paravan ca la carte undeva la mijlocul terenului spre margine, într-o situație de doi contra doi, iar beneficiarul paravanului a țîșnit spre eseu și după ce a destabilizat apărarea noastră n-a fost foarte greu să încasăm eseul.
În rest, joc frumos, la mînă, o droaie de inexactități din partea oaspeților, lucru la care nu mă așteptam - cel puțin un eseu și l-au mîncat singuri, cînd din prea multe pase încrucișate și mingicăreală au reușit un înainte de toată frumusețea. Placajele românilor au fost mai precise decît de obicei, jocul la mînă s-a îmbunătățit oleacă (chiar nu pricep de ce naiba s-au apucat de așa ceva iarna, pe frig, cînd degetele îngheață chiar și numai dacă pui mîna pe balon), dar mai e de lucru la degajările în tușă, îndeosebi cele din penalități, au fost minim două situații în care n-am putut profita de repunere proprie pentru că balonul n-a vrut să iasă afară. (Ba nu, mint, a doua oară balonul a prins la limită tușa, iar fundașul englez s-a ferit în ultimul moment).
În concluzie, am plecat frustrat și plin de nervi de la stadion, împreună cu pîlcul de suporteri britanici.
De asemenea, remarc noua tabelă modernizată a satdionului Arcul de Triumf, o să descarc pozele și o să vi-o arăt, afișajul se face cu brațele și cu creionul pe hărtie, vorba cîntecului.
Și cu asta gata cu rugby-ul pe acest an. Ne concentrăm pe handbal feminin, vin roșu și sarmale, și să ne revedem cu bine în ianuarie!
