Castelul lordului Aubrey de Villiers pare o apariție fantomatică în peisajul campestru monoton. Zidurile cenușii sugerează răcoare odihnitoare, dar curgerea anotimpurilor și a vremii este dată peste cap pînă și în conservatoarea Anglie, așa că vara toridă își face de cap și-n vechea reședință ducală.
- John!
- Yes, sir! Right here, Sir!
- Te rog, bagă într-o valiză o serie de articole de îmbrăcăminte și de încălțăminte. Plecăm neîntîrziat în călătorie.
- Pot să vă întreb unde mergem, sir?
- Unde mergem? Oare la ce ți-ar putea folosi această informație, John?
- Sir, ar fi perfect dacă aș putea asorta impecabilele dumneavoastră costume la clima țării de destinație.
- Prostii, John! Pune cîte unul din fiecare, de la îmbrăcăminte groasă de lînă pînă la costunele subțiri, de mătase. Și verifică te rog dacă vreo nava a Maiestății Sale pleacă astăzi către Pernambuco. E drum lung pînă acolo.
- Mergem în Brazilia, sir? Atunci nu e nevoie de haine groase!
- Nonsense! Află, dragă John, că aceea este o țară cît un continent. Clima variază. vremea este schimbătoare. Ar fi de dorit să ajungem acolo pregătiți, mai ales că în America de Sud nu avem la dispoziție excelenta administrație bratincă spre a ne feri de neajunsuri, fie ele și climaterice.
************************************
La îmbarcarea în aeronava British Airways, inițial sir Aubrey nu-și găsește cuvintele. Dar pentru lordul de Villiers tăcerea e un lucru neobișnuit, mai ales cînd are un interlocutor atît de amabil precum John, majordomul.
- John, mă simt nelaloccul meu în această mașinărie zburătaore. Pe vremea mea ...
- Sir, mă iertați că vă întrerup, dar nu există nici nave de linie nici nave de război ale Coroanei care să facă traversarea Atlanticului într-un răstimp rezonabil. Doar mi-ați sugerat că timpul are o extremă importanță în această călătorie, iar navele de lux nu se aventurează decît rareori de-a latul bălții celei mari.
- Firește, John, că timpul nu ne este aliat. Doar nu am purces la acest drum doar din simplă plăcere. Am pus un pariu - pe o sumă consistentă, aș adăuga eu - cu cîțiva pair-i ai mei din Camera Lorzilor. Cred că însuși arhiepiscopul, ca și cîțiva membri mai puțin vizibili ai familiei regale, a fost bucuros să participe la rămășag, deși n-aș putea s-o susțin cu toată tăria.
- Ce fel de prinsoare, sir, dacă-mi permiteți să aflu?
- Desigur, John. Vom călători prin întreaga Brazilie timp de o lună prin anumite orașe pe care mi le-au desemnat colegii mei. De unele nici nu am auzit, iertată-mi fie ignoranța. Dar se pare că evenimente îmsemnate se vor petrece acolo - ochii mapamodului întreg vor fi ațintiți asupra Braziliei, a acestui așa-numit turneu final al campinatului mondial de foot-ball și, implicit, asupra noastră.
********************************************
Punîndu-se la curent cu competiția, lordului nu-i vine să creadă în ce hal de decădere a ajuns Britania.
- Cum, John, oare mîndra noastră țară nu se află în frunte, așa cum ne-a obișnuit de veacuri? O singură victorie majoră, acum aproape jumătate de veac? Pare incredibil. Mă întreb, pare campionii noștri nu se mai antrenează așa cum se cuvine, nu își mai măsoară forțele între ei?
- Ba da, sir, avem un campionat foarte puternic, poate cel mai puternic, valoros și mai bănos din lume. Dar, tocmai fiindcă se plătește bine, au ajuns și foarte mulți străini în team-urile noastre. Și la Mondiale nu e voie cu străini.
- Da de unde, John! ce fel de străini? Probabil o legiune-două de scoțieni ... ne-am procopsit cu ei acum două-trei secole și de atunci nu mai scăpăm de ei. O afacere proastă, dacă mă întrebi pe mine.
- Nici o problemă, sir, scoțienii au în plan să se separe prin referendun de Coroana britanică. Dar nu de ei era vorba, dealtfel ei nici nu sînt calificați la turneul final ...
- Oh, iată o veste bună!
- Nu chiar, sir. Nu o să mai avem parte de scoțieni, dar se află deja o grămadă de indieni și pakistanezi în Anglia.
- Nu mai spune, John! Indieni aici, în metropolă? Incredibil! Și pakistanezii ... ce sînt pakistanezii, rogu-te?
- Ei ar fi indienii de rit musulman, domnule.
- God heavens! Și Guvernul Maiestății Sale îngăduie aceasta? Home Office și Foreign Office ce păzesc? De cînd au voie băștinașii din colonii să calce solul sfînt al Albionului?
- Unii din ei sînt de toată isprava ...
- Unii, John, unii! dar restul?
- Oricum, străinii nu au voie în echipa națională a Angliei. Trebuie să ne bizuim tot pe vîna noastră anglo-saxonă. Și vîna asta s-a subțiat rău de tot în ceea ce privește foot-ball-ul, tocmai datorită străinilor ce ne-au invadat. În tot cazul, din întreg vechiul Imperiu, am impresia că-n afară de bătrîna Anglie doar Australia mai bate drumul pînă aici.
- Ocnașii, John? Vai nouă, ce vremuri ne este dat să trăim!
- Ca să nu mai vorbesc de răzvrătiții americani. Și mai sînt cîteva țărișoare de pe vechea Coastă de Aur a Africii ...
- Lipsite de însemnătate, John, lipsite de însemnătate.
***********************************************
Pe aeroport, la sosire, sir Aubrey își tamponează fruntea de transpirație cu ajutorul unei batiste groase.
- Am avut o idee strașnică, John, să nu luăm decît haine subțiri. Este infernul aici, pe legea mea.
- Într-adevăr. Și cînd mă gîndesc că fiii Albionului vor trebuie să dispute match-uri de o oră și jumătate în acest aer infernal de fierbinte, mă ia cu răcori, dacă-mi este permisă această glumă cam nesărată, sir.
- Oh, într-adevăr, John? Dar asta e o crimă! Îmi amintesc de vremurile cînd studiam la Eton ... mă rog, studiam e un eufemism ... ce partide de crichet jucam în contra celor de la Harrow ... și cît de epuizante erau chiar și pe vreme răcoroasă. Ba chiar cred că jucam și ceva ce se chema football-rugby, un joc extrem de atrăgător și extrem de fizic, din cîte am reținut. Memoria mea nu mai este ce a fost. Oare acest foot-ball pe care îl vom vedea aici să aibă vreo legătură cu vechiul football-rugby? M-aș bucura nespus, ca la regăsirea unui vechi prieten din tinerețe.
- Neîndoielnic, sir, dacă v-a plăcut unul, o să vă placă și celălalt.
- Perfect, John. Dar mă întreb, oare domnul Robinson mai apără poarta ca pe vremuri? Ca să nu mai zic de sir Stanley ... domnul Matthews ... exagerînd puțin, aș zice că îl cunosc încă de dinainte dea se naște.
- Oh, nu, domnul Robinson și robinsonadele sale sînt de mult oale și ulcele, Am mai avut destui portari de valoare de atunci ... domnii Banks, Clemence, Shilton, Seaman ... acum îl avem pe mister Joseph Hart, pare un tînăr de nădejde. Domnii Gerrard sau Lampard ar putea de asemenea să-l suplinească cu succes pe sir Stanley, deși ei înșiși sînt cam bătrîiori. Coach-ul nostru, domnul Hodgson, zice că am avea șanse la titlu, și dînsul vine din iarbă și ar trebui să știe ce spune.
- Nonsense, John! Titlul mondial pe zăpușeala asta? Noi putem cîștiga doar la noi acasă, în condiții de ceață, vînt și ploaie deasă. Treaba cu lacrimi, sudoare și sînge e fumată de mult. Văd că în zilele astea de pierzanie fiecare picătură de sînge, fiecare strop de sudoare și fiecare lacrimă trebuie plătite cash, la preț de șampanie Moet-Chandon extra. Hai mai bine la hotel, să ne odihnim și să stabilim un itinerar. Avem mult de tras zilele astea ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu