sâmbătă, 19 noiembrie 2011

Viziunea săptămînii

Zilele astea avem aşa:

- O participare românească la Mastersul de final de an din tenis. Cum care Masters?Ăla în care pare-mi-se că doar Năstase a mai prestat la vremea lui. & campioni, o grupă roşie, una albastră, învîngătorul ia totul ... sau pe-aproape. Horia Tecău n-o să joace în the main event (turneul de simplu), ci în cel de dublu, pentru că s-a "sudat" foarte bine de Lindstedt ... şi uite unde au ajuns.

- Lupii rugbyşti au pierdut la scor în Franţa contra rozaliilor de la Stade Francais. Era de aşteptat, dar să dea doar 3 puncte ... asta-i urît. Îi aşteptăm în decembrie pe cei de la Worcester să-i batem pe frig şi zloată, la noi lîngă Mănăstire. Om trăi şi-om vedea.

- Nicăieri n-am putut găsi rezultatul voleibalistelor noastre la Leningrad, în finala contra URSS (mă rog, acum ăştia pozează în Rusia democrată ... şi oraşul e acum Petrograd ...). Sînt practic 100% convins că au pierdut şi deci nu mai sînt şanse de calificare pentru Olimpiadă.

- A început turneul Carpaţi la handbal feminin. În prima zi, înfrîngere cu Ungaria. Atîta pagubă ... Cică unguroaicele nu s-au calificat la Mondialele din Brazilia de luna viitoare. Ciudat ...

duminică, 13 noiembrie 2011

Wolves - Crociati 37 - 7


Uite că s-a întîmplat minunea și o echipă românească ia punct bonus ofensiv! Crociati s-au prezentat mult sub prestația de anul trecut, cînd Stejarii București, actualmente reciclați în Lupi, au cîștigat în ultimele secunde. (Meciul ăla nu l-am văzut pe viu, eram la munte, și astăzi era cît pe ce să-l pierd din același motiv ... dar n-a fost să fie).

De fapt, meciul l-au pierdut în primele 10 minute, cînd ai noștri au dat un eseu și o lovitură de pedeapsă (pe astea le-am pierdut din păcate, stăteam la rînd la bilete, căci omul de la ghișeu nu mai avea rest la bani, cică primise doar echivalentul a 500 de lei în hîrtii de 10 lei - preţul biletelor era de 10 respeciv 20 de lei). Peste toate astea transformerul italian le-a mîncat meciul, ratînd de trei ori la rînd cam din aceeași poziție, la 30-40 de metri de buturi, aproape de tușa dinspre oficială. Adică, ratezi o dată, e de înțeles, n-ai calculat bine unghiul, direcția și viteza vîntului (azi n-a bătut mai deloc vîntul), dar și a doua oară? și a treia oară?

În fine, s-a făcut 17-0, după care italienii au avut un zvîc și un eseu, și la pauză s-a intrat cu 17-7 (2-1 la eseuri). Al doilea eseu românesc se vede în materialul video anexat.

Înțeleg că meciul nu a fost transmis de nici o televiziune. Lucru bun, pentru că altfel nu știu cîtă lume ar fi venit pe stadion. Ar fi fost păcat, căci nimic nu se compară cu mirosul reavăn al ierbii adevărate, crescută natural, la soare și la ploaie, fără să fie nevoie de instalații costisitoare de iradiere și iluminare cum este cerută mai nou pe Arena Națională. Plus că Arcul de triumf, ca stadion, este o combinație foarte simpatică între un imaș sătesc (în sensul bun al cuvîntului, care te trimite la satul autentic, nepoluat în nici un fel) și o arenă modernă (sau hai! semi-modernă). Delatfel, unul din secunzii italieni stătea la peluză, în vîrf de tot, și behăia diverse indicații către jucătorii lui, mai ales unul Pepo dacă am reținut eu bine. La un moment dat îmi vuia capul de atîtea mezzo, a dietro, a terra și alte asemenea.

(Văd că terenurile secunde sînt acuma arături, cred că bagă ceva sistem de irigare sau de drenare, după șanțurile care străbat unul din ele - celălalt este acoperit de nisip de la A la Z). Bun așa! deși nu prea e momentul potrivit al anului, dar în fine ...

În rest, meci echilibrat pînă în momentul eseului 3 al Lupilor, picat de niciunde, după o degajare în 22-ul advers bîlbîită de fundașul italian, de care a profitat unul din jucătorii noștri care i-a subtilizat balonul, l-a bîlbîit și el oleacă de ziceai că-i săpun bun de scăpat înainte, dar micul număr de prestidigitație s-a încheiat cu bine, cu un eseu la centru.

Pînă atunci italienii fuseseră cei cu greșeli mai multe - mingi pierdute pe atacul lor, fără vreo cauză aparentă, poate viteza prea mare cu care doreau să execute combinațiile și încrucișările, tușe pierdute pe repunere proprie, grămezi pierdute pe introducere proprie. Nu multe, una-două maximum trei din fiecare, dar Lupii nu prea au putut profita de ele, fiind prea uluiți și greşind la rîndul lor aproape imediat.

Au fost și contacte mai dure "era unu blond pe partea noastră care cred că se duce direct la dentist ... daaa, numai placaje la gît, lovituri în cap, în piept" după cum ziceau niște suporteri în drum spre ieșire - oameni nu chiar la prima tinerețe, și incluzînd o doamnă ... deci, se poate șifără demenți care să dea cu boxul, chiar dacă la intrare controlul a fost ceva mai strict decît de obicei, jandarmii întrebînd cam ce am prin rucsac (păi ce să am? niște apă, o carte, aparatul foto și cinșpe bombe artizanale, normal).

Crainicul stadionului a mai făcut o nefăcută: man, indivizii erau din Italia, deci nu îi cheamă Croația (care-i altă țară), ci Crociati (adică Cruciații, pour les conaisseurs). La puncte pozitive, ambianța adecvată, adică muzică ialienească în timpul pauzei și a întreruperilor. De data asta s-a produs Adriano Celentano cu al său celebru Azzuro (unul din preferatele mele all-time, dealtfel), dar la care italienii se uitau oarecum cruciș "ce dracu, ăștia fac mișto de noi?" sono scherzando? pentru că, dacă stai să te gîndești, atît începutul melodiei cît și ritmul său general sugerează o luare în derîdere ... nana-na-na-na-na-na-na-na ... un aeroplanoooo che se ne vaaaaaa ...

Mă rog, stația de amplificare n-are nici o vină, e chiar drăguță ideea, anul trecut cu Leeds la finalul meciului puseseră chiar imnul de echipă al englezilor. Simpatic și ăla (Leeds! Leeds! Leeds!), stenic de te ridică de pe scaun. Bine, nu văd cine ar fi putut să stea pe scaun azi (în afara tribunei acoperite, firește): nu era foarte frig, nici vîntul nu prea bătea, dar statul pe loc era crimă curată. Pînă și rezervele se antrenau mai cu spor, vrînd să-și păstreze focul lăuntric, chiar dacă nu erau foarte convinși că este bine ceea ce fac. Ca dovadă, una din perechile de antrenament de la noi trebuia să exerseze o chestie în doi, dar cînd secundul român (vorba vine, am impresia că-i francez) s-a întors cu spatele, au tras cu ochiul șmecherește și au lăsat-o mai moale ... go figure!

În final, să luăm clasamentul grupei și să-l punem în ramă: Bucharest Wolves e pe locul întîi, cu cinci puncte! Unde mai pupăm noi asemenea clasare?!?

sâmbătă, 12 noiembrie 2011

Scurtissime

Scurtissime:

1. Pînă la urmă, la Europenele de Șah echipele României au ocupat locurile 9 la masculin și 17 la feminin. Se putea și mai bine, dar poziționarea și evoluția băieților cel puțin este meritorie, aceștia porneau cu șansa a 17-a. Mai dezamăgitor a fost ce s-a întîmplat cu fetele, pornite cu șansa a 9-a Ciudat! fetele, cap de serie nr. 9 au terminat pe locul 17, iar băieții, cap de serie nr. 17, au terminat pe 9. Mai ceva ca-n Două loturi a lui Caragiale.

Cîștigători au fost Germania la masculin (veniți de niciunde, după ce Azerbaidjanul condusese multe runde) și respectiv rusia la feminin.

2. Începe o nouă ediție a cupelor europene la rugby pentru selecționata Bucureștiului, care nu mai sînt Stejari ci Lupi, din cîte am priceput. Mai bine așa; data trecută bietul crainic al stadionului Arcul de Triumf (oleaca abțiguit, după cum șopteau guriel rele din tribună) încerca să dea tonul la încurajări strigînd Oaks! Oaks! (stejari) dar ieșea un fel de Wax! Wax! (ceară). O fi avînd fantezii erotice cu ceară, vorba acelorași mucaliți din tribune.

În fine, jucăm cu eternele Stade Francais și Crociati - dar de data asta avem Worcester în loc de Leeds.

joi, 10 noiembrie 2011

România la Europenele de Şah

În runda a şasea a Europenelor, la masculin România a învins Grecia şi a trecut pe primul loc (!). Din păcate în a şaptea rundă am pierdut contra Germaniei şi am picta pe cinci, ceea ce este oricum o clasare super.

La fete o ducem mai rău, locul 17 după 7 runde, cu linie de clasament 3-1-3.

Au mai rămas 2 runde: una azi, una mîine. Baftă băieţi, baftă fetelor!

marți, 8 noiembrie 2011

Cupa Mondială la rugby - concluzii (2)

Păi ce concluzii mai vreţi?

Timpul a trecut ... în România cea mult-prea-devreme-deconectată de la magia World Cup tocmai se pune de-o finală a campionatului naţional, întrerupt temporar din cauza celor trei săptămîni şi jumătate "de Noua Zeelandă" - aţi remarcat că în alte campionate se juca sănătos în acea perioadă? Franţa, Anglia şi aşa mai departe -, clujenii se pregătesc să dea faliment şi să ajungă din B direct în groapă, echipa lui Fercu behăie că de ce este omul suspendat pe şase luni, ce, nu-i cinstit, el are rău de avion, ce dacă cu patru-cinci zile înainte de plecarea la Antipozi se suise în avionul de Franţa? una din finaliste e Steaua dar dracu ştie cu cine joacă, pentru nimeni nu s-a sinchisit să dea rezultatul celei de-a doua semifinale pe la aşa-zisele buletine de ştiri sportive ...

În rest, totule de bine, interesul faţă de rugbu este în creştere în România, finala World Cup fiind transmisă de mahahaharele post TV pe nume Digi sport, şi nu oricare, ci Digisport2, căci pe Digi1 se desfăşura nu-mai-ştiu-ce cursă de moto GP.

Asta e.

Campionatul European de Şah 2011

Ştie cineva în ţara asta mare că, dincolo de Dodei, Gigei, suporteri nebuni, mititei şi alte animale, se desfăşoară în Grecia campionatele europene de şah? Scrie pe undeva prin minunata presă "sportivă" din România despre ceea ce se întîmplă acolo? Postează vreun ziar de sport online (măcar) partidele echipelor noastre - masculin şi feminin? Că nu e greu, înseamnă doar un copy plus paste ...

P.S.: După cinci runde (în acest moment) România e pe 2 la masculin cu 4 victorii şi o înfrîngere, şi pe 19 la feminin cu 2 victorii un egal şi 2 înfrîngeri. (Se punctează un pic diferit faţă de metoda de dinainte în care se însumau victoriile şi egalurile de la tablă: acuma, dacă baţi adversarul cu 4-0 sau cu 2,5 - 1,5, tot aia e, tot 1 victorie se consideră. Abia ulterior vor conta punctele efective 2de la masă")