Uite că s-a întîmplat minunea și o echipă românească ia punct bonus ofensiv! Crociati s-au prezentat mult sub prestația de anul trecut, cînd Stejarii București, actualmente reciclați în Lupi, au cîștigat în ultimele secunde. (Meciul ăla nu l-am văzut pe viu, eram la munte, și astăzi era cît pe ce să-l pierd din același motiv ... dar n-a fost să fie).
De fapt, meciul l-au pierdut în primele 10 minute, cînd ai noștri au dat un eseu și o lovitură de pedeapsă (pe astea le-am pierdut din păcate, stăteam la rînd la bilete, căci omul de la ghișeu nu mai avea rest la bani, cică primise doar echivalentul a 500 de lei în hîrtii de 10 lei - preţul biletelor era de 10 respeciv 20 de lei). Peste toate astea transformerul italian le-a mîncat meciul, ratînd de trei ori la rînd cam din aceeași poziție, la 30-40 de metri de buturi, aproape de tușa dinspre oficială. Adică, ratezi o dată, e de înțeles, n-ai calculat bine unghiul, direcția și viteza vîntului (azi n-a bătut mai deloc vîntul), dar și a doua oară? și a treia oară?
În fine, s-a făcut 17-0, după care italienii au avut un zvîc și un eseu, și la pauză s-a intrat cu 17-7 (2-1 la eseuri). Al doilea eseu românesc se vede în materialul video anexat.
Înțeleg că meciul nu a fost transmis de nici o televiziune. Lucru bun, pentru că altfel nu știu cîtă lume ar fi venit pe stadion. Ar fi fost păcat, căci nimic nu se compară cu mirosul reavăn al ierbii adevărate, crescută natural, la soare și la ploaie, fără să fie nevoie de instalații costisitoare de iradiere și iluminare cum este cerută mai nou pe Arena Națională. Plus că Arcul de triumf, ca stadion, este o combinație foarte simpatică între un imaș sătesc (în sensul bun al cuvîntului, care te trimite la satul autentic, nepoluat în nici un fel) și o arenă modernă (sau hai! semi-modernă). Delatfel, unul din secunzii italieni stătea la peluză, în vîrf de tot, și behăia diverse indicații către jucătorii lui, mai ales unul Pepo dacă am reținut eu bine. La un moment dat îmi vuia capul de atîtea mezzo, a dietro, a terra și alte asemenea.
(Văd că terenurile secunde sînt acuma arături, cred că bagă ceva sistem de irigare sau de drenare, după șanțurile care străbat unul din ele - celălalt este acoperit de nisip de la A la Z). Bun așa! deși nu prea e momentul potrivit al anului, dar în fine ...
În rest, meci echilibrat pînă în momentul eseului 3 al Lupilor, picat de niciunde, după o degajare în 22-ul advers bîlbîită de fundașul italian, de care a profitat unul din jucătorii noștri care i-a subtilizat balonul, l-a bîlbîit și el oleacă de ziceai că-i săpun bun de scăpat înainte, dar micul număr de prestidigitație s-a încheiat cu bine, cu un eseu la centru.
Pînă atunci italienii fuseseră cei cu greșeli mai multe - mingi pierdute pe atacul lor, fără vreo cauză aparentă, poate viteza prea mare cu care doreau să execute combinațiile și încrucișările, tușe pierdute pe repunere proprie, grămezi pierdute pe introducere proprie. Nu multe, una-două maximum trei din fiecare, dar Lupii nu prea au putut profita de ele, fiind prea uluiți și greşind la rîndul lor aproape imediat.
Au fost și contacte mai dure "era unu blond pe partea noastră care cred că se duce direct la dentist ... daaa, numai placaje la gît, lovituri în cap, în piept" după cum ziceau niște suporteri în drum spre ieșire - oameni nu chiar la prima tinerețe, și incluzînd o doamnă ... deci, se poate șifără demenți care să dea cu boxul, chiar dacă la intrare controlul a fost ceva mai strict decît de obicei, jandarmii întrebînd cam ce am prin rucsac (păi ce să am? niște apă, o carte, aparatul foto și cinșpe bombe artizanale, normal).
Crainicul stadionului a mai făcut o nefăcută: man, indivizii erau din Italia, deci nu îi cheamă Croația (care-i altă țară), ci Crociati (adică Cruciații, pour les conaisseurs). La puncte pozitive, ambianța adecvată, adică muzică ialienească în timpul pauzei și a întreruperilor. De data asta s-a produs Adriano Celentano cu al său celebru Azzuro (unul din preferatele mele all-time, dealtfel), dar la care italienii se uitau oarecum cruciș "ce dracu, ăștia fac mișto de noi?" sono scherzando? pentru că, dacă stai să te gîndești, atît începutul melodiei cît și ritmul său general sugerează o luare în derîdere ... nana-na-na-na-na-na-na-na ... un aeroplanoooo che se ne vaaaaaa ...
Mă rog, stația de amplificare n-are nici o vină, e chiar drăguță ideea, anul trecut cu Leeds la finalul meciului puseseră chiar imnul de echipă al englezilor. Simpatic și ăla (Leeds! Leeds! Leeds!), stenic de te ridică de pe scaun. Bine, nu văd cine ar fi putut să stea pe scaun azi (în afara tribunei acoperite, firește): nu era foarte frig, nici vîntul nu prea bătea, dar statul pe loc era crimă curată. Pînă și rezervele se antrenau mai cu spor, vrînd să-și păstreze focul lăuntric, chiar dacă nu erau foarte convinși că este bine ceea ce fac. Ca dovadă, una din perechile de antrenament de la noi trebuia să exerseze o chestie în doi, dar cînd secundul român (vorba vine, am impresia că-i francez) s-a întors cu spatele, au tras cu ochiul șmecherește și au lăsat-o mai moale ... go figure!
În final, să luăm clasamentul grupei și să-l punem în ramă: Bucharest Wolves e pe locul întîi, cu cinci puncte! Unde mai pupăm noi asemenea clasare?!?
