Nu este azi, 1 decembrie, ci a fost ieri, 30 noiembrie. Este ziua renașterii fotbalului românesc modern și în chip firesc ar trebui sărbătorită pe stadionul Slovan din Bratislava.
Se întîmpla în 1983. Este vorba de egalul 1-1 cu Cehoslovacia, care a trimis echipa României la turneul final european din Franța. Încununarea unui traseu nu atît de excepție, cît extrem de norocos, care a pus țara noastră din nou pe harta fotbalului mare după o pauză de 12 ani.
(Acuma, dacă stau să mă gîndesc, 12 ani nici nu reprezintă așa mult, de la ultimul Mondial jucat tocmai s-au împlinit tot 12 ani).
Epoca începută în 1984 a durat pînă prin 2000. A creat o legendă. A arătat că se poate mai ales celor care nu credeau. A demonstrat că provincia poate bate Bucureștiul - că poate bate moralmente Bucureștiul, ar fi exprimarea corectă - într-un moment cînd se pregătea un șir de vreo 7 sau 8 campionate cîștigate de Dinamo și apoi de Steaua. (Să nu uităm că scheletul naționalei din acea vreme însemna Craiova plus Corvinul, cu una maxim două plombe de la granzii bucureșteni de atunci).
A făcut istorie.
Dar acea epocă a murit, și actul de deces a fost marcat limpede în istorie de plînsul lui Contra, jos în iarbă, la sfîrșitul barajul sloven. Mortul a putut fi resuscitat pentru o clipă în 2008, dar tot degeaba. Presimt că așteptarea va mai dura.
Pînă atunci, să nu-i uităm pe cei ce au luptat la Bratislava. și, printr-o ciudată coincidență, în veacul vecilor 30 noiembrie 1982 va fi urmat de 4 decembrie 1982. Da, anii sînt pe dos. Da, a fost primul rezultat mare al acelei campanii de calificare. Da, a fost Florența. Da, a fost 0-0 cu Italia campioana mondială.
Sărbători Fericite, fotbal românesc! Atît ți-a mai rămas.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu