cum bine spunea comentatorul partidei, Flower of Scotland e ceva pe care orice iubitor al rugbyului îl ascultă în picioare și cu sonorul dat la maxim. Întotdeauna m-a impresionat - cred că am mai zis-o pe acest blog - cum muzica militară tace la începutul celei de-a doua strofe, lăsînf publicul să cîntre a cappella.
Un superb eseu scoțian, după i cursă pe jumătate de teren, și care ne arată cît de periculos este în zilele noastre să crezi că un balon în grămadă va fi pe veci al tău, numai pentru că echipa ta a cărat balonul și a generat grămada. Uite că și grămada galeză poate fi dată peste cap, chiar dacă galezii sînt cît casa față de oponenții lor, și au un impuls formidabil (impulsul din fizică, adică masa înmulțită cu viteza ...)
S-a făcut și 10-3, pentru că ce-i în mînă nu-i minciună, și scoțienii n-au chef să dea transfprmarea din mînă pe eseul de pe gard. Și s-a făcut și 10-6, căci galezii sînt de aceeași părere, chit că ei au fost mult mai aproape de eseu (doar o serie de placaje disperate "la gioale" i-au oprit).
Între timp să notăm și finalul dramatic al meciului de handbal feminin în care HC Baia Mar a învins în deplasare greu, pe final, cu 31-30, cadavrul unei foste mari echipe, Viborg, care calcă pe urmele conaționalelor de la Slagelse.
Și uite că se întoarce roata, un placaj în aer al unui scoțian la un balon lung de urmărire îl trimite pe scoțian pentru 10 minute în renumitul Sin Bin, și de aici se întîmplă suăerioritate numerică, și de aici se întîmplă eseul galez, cu o notă comică dată de un placaj ala apărării la omul fără balon - ziceți-i gîndire în perspectivă, atac cu anticipație la omul la care urma să vină pasa.
Și galezii o comit la fel ... se joacă 14 la 14 deocamdată, și se simte ... grămada scoțiană împinge ca la ... ca la Bannockburn, să zicem, și e aproape să împingă pînă în terenul de țintă.
În repriza a doua se înscrie doar din lovituri de pedeapsă, așa că de la 10-16 s-a ajuns la 16-19. Bătălia continuă. Și vine munutul 60, și un nou eseu galez. Cred că de aici se rupe filmul ... doar dacă arbitrajul nu relevă altceva, și anume obstrucție, doi galezi au fixat un apărător scoțian păcălindu-l că au mingea. Și arbitrul video face dreptate. scorul rămîne 16-19, și orice este posibil, deși aș zice că partida merge clar în favoarea dragonilor, iar pronosticul meu e pe ducă.
Ultima șansă pentru scoțieni, un astac prelungit la 5 metri (în medie. că a fost și un metru jumate) de terenul de țintă galez. Dar lipsa de oxigen - ca la hocheiul pe gheață - i-a făcut pe albaștri să îngroape balonul în grămadă și astfel să piardă posesia. Păcat! cele 2-3 minute intense i-au vlăguit de tot, mă îndoiesc să mai poată face ceva,
Uite totuși că mai pot ... chiar și o cursă ca la primul eseu, făcută însă praf de un înainte din placaj.
Și în ultimul minut, scoțienii fac o fază ca în ultimul minut al primei reprize, și ajungem la 23-26. Mai sînt treizeci de secunde și un probabil atac scoțian. Nu mai vorbim de faătul că a ieșit cu bătaie la finalul acelei grămezi prăbușite în terenul de țintă galez ... sau mai precis, vorbim, pentru că arbitrul, nefiind dornic de escaladarea situației în jumătatea de minut rămasă, pune capăt partidei cu toată că firesc era să le lase o șansă, infimă cîte era ea, gazdelor.
Și totuși, nimeni nu protestează, nu vehement ... doar cîteva fluierături din tribune. Jucătorii care cu un minut în urmă își cărau pumni acum se îmvrătișează.
Și totuși, a fost nedrept ... un meci cu un climax care nu a mai venit ...
duminică, 15 februarie 2015
sâmbătă, 14 februarie 2015
Etapa a doua a rugbyului de clasă din emisfera nordică
În esență. primul pronostic a ieșit, cum zic englezii, by a large margin, adică Anglia a învins Italia cu 47-17, adică treizeci de puncte diferență, mai mult decîr cele douăzeci admise de mine. Oricum, Italia nu a jucat rău, a dat nu mai puțin de 3 eseuri, ceea ce împotriva apărării engleze e al naibii de mult - nemaivorbind de faptul că au condus cu 5-0 în debutul partidei.
Nu-i mai puțin adevărat că atacul englez a făcut ravagii, trecînd ca prin brînză prin linia italiană, mai ales în repriza a doua, cînd tricolorii au obosit, oar armăsarii din grajdurile reginei zburdau în voie pe toloaca de 25 de yarzi. Omul italienilor? un australian naturalizat. Halal!
În fine ...
Urmează completări cu celelalte meciuri.
Prima completare: s-a terminat și al doilea meci, care a fost unul extrem de încins, dar și urît, terminat cu victoria Irlandei cu 18-11, deci la fix 7 puncte, cam cum ziceam și io, doar că pronosticul era invers :D :D A plouat cu lovituri de pedeapsă, vreo treizeci cu totul, cred, iar culmea este că Franța a marcat unicul eseu și a pierdut, la fel cum în prima etapă a cîștigat contra unei Scoții care a marcat singurul eseu al meciului. Totul se plătește pe lumea asta ...
Să mai notăm că este una din puținele dăți în care am auzit cum publicul huiduie la scenă deschisă deciziile arbitrului, asta spre deosebire de meciul precedent de pe Twickenham, cînd în timpul momentelor de concentrare ale transformerului (al gazdelor sau al oaspeților, nu contează), pe benzile de la inelul al doilea al stadionului apare scris mare Please stay silent, respect the player, sau ceva de genul ăsta.
Cert este că pînă acum Irlanda și Anglia sînt în frunte cu cîte două victorii, și nu pot fi ajunse de învinsele din prima etapă, Scoția și Țara Galilor, care joacă mîine între ele.
vineri, 13 februarie 2015
etapa a doua - Six Nations
Cîteva pronosticuri pentru etapa de mîine și poimîine:
- Anglia bate Italia la minimum 20 de puncte - asta nu-i chiar așa de grea
- Irlanda și Franța o să lupte de la egal la egal, iar francezii o să cîștige la limită (adică sub 7 puncte). Irlanda nu mai e cea de anul trecut, s-a schimbat în rău.
- în fine, ca o mare surpriză, Scoția va învinge Țara Galilor la vreo zece puncte diferență. Nici Scoția nu mai e cea din anii trecuți, s-a schimbat și era, dar în bine, în timp ce galezii trăiesc din dobînzi.
- Anglia bate Italia la minimum 20 de puncte - asta nu-i chiar așa de grea
- Irlanda și Franța o să lupte de la egal la egal, iar francezii o să cîștige la limită (adică sub 7 puncte). Irlanda nu mai e cea de anul trecut, s-a schimbat în rău.
- în fine, ca o mare surpriză, Scoția va învinge Țara Galilor la vreo zece puncte diferență. Nici Scoția nu mai e cea din anii trecuți, s-a schimbat și era, dar în bine, în timp ce galezii trăiesc din dobînzi.
miercuri, 11 februarie 2015
Cupa Africii pe Națiuni 2015
Păi ce ar mai fi de spus despre aceasta amărîtă și barbară competiție? Să punctăm:
1. Prima semifinală nu am văzut-o decît parțial. O amărîtă de Coastă de Fildeș a băut un amărît Zair cu 3-1. Golul decisiv l-a dat fostul bistrițean Kanon, actualmente undeva pe la Den Haag.
2.A doua semifinală a fost circul de pe lume, cu ghana bătînd ca la fasole la gazdele din Guineea Ecuatorială, pînă cînd spectatorii s-au plicitisit de atîta umilință și au început să dea cu pahare și sticle de platic în teren (la 0-2) și au dat năvală pe pista de atletism de la peluza proprie (la 0-3). Și stăpteau acolo fără să facă nimic, fără să fugărească jucătorii, arbitrii ... pur și simplu stăteau, în stilul Dinamo - Liberec. A venit și elicopterul (era să zic de Tîrgoviște), s-au plictisit și ăia, au plecat ... jocul s-a reluat fupă vreo juma de oră, și a mai ținut 3 minute deși trebuiau să fie 13. suporterii ghanezi au fost evacuați pe la vestiare, ca să fie feriți de primirea călduroasă a opozanților.
3. Finala mică nu am văzut-o, ceea ce e foarte bine, căci s-a decis la penaltyuri, după un 0-0 final. Zairezii au luat pe drept locul trei, pentru că multe și mari măgării au făcut ecuatorialii. Cea mai gogonată, poate chiar în ziua finalei mici, cînd organili a veniără și a zisără că meciul se joacă cu porțile deschise, dar că n-ar fi rău ca lumea să mai stea și pe-acasă, să muncească (în Africa? ha-ha-ha!) ... și uite așa stadionul a fost aproape gol. Marel portar Ovono-Ovono, mult lăudat de comentatorii semifinalei Guineei, s-a dovedit o bășică de săpun. că doar el a dat startul la catastrofe, comțînd un penalty din neglijență.
$. Finala mare? la fel de plictisitoare. Tot 0-0. tot ca în precdentele 4 finale în care a jucat CdF. tot lovituri de departajare. Și multă emotivitate (să nu zic prostie) din paartea ghanezilor, care au avut 2-0 curat după 2 serii ... doar că în următoarele 2 serii a fost 0-2, și uita așa caruselul a continuat pînă la seria a unsprezecea, adică duelul portarilor. Deși fildeșezul se tot dădea lovit, că întindere, că lovitură la omoplați, că hîr, că mîr, pînă la urmă el a apărat și apoi a marcat, aducînd titlul în Coasta de Fildeș. remarcații mei? Comentatorii, care au pus punctul pe I și au spus deschis că FIFA e o structură mafiotă tipică, cu Blaiier, capo di tutti capi, venit urgent la Bata să salveze onoare nereperată a lui capo consigliere Issa Hayatou, președintele forului african și vechi tovarăș de tîlhării a lui Sepl. Ba mai mult, l-a luat la remorcă și pe bietul Pele, să-l vază africanii și "să se pelerineze" la el ca la sfintele moaște.
Concluzia: bleah!
1. Prima semifinală nu am văzut-o decît parțial. O amărîtă de Coastă de Fildeș a băut un amărît Zair cu 3-1. Golul decisiv l-a dat fostul bistrițean Kanon, actualmente undeva pe la Den Haag.
2.A doua semifinală a fost circul de pe lume, cu ghana bătînd ca la fasole la gazdele din Guineea Ecuatorială, pînă cînd spectatorii s-au plicitisit de atîta umilință și au început să dea cu pahare și sticle de platic în teren (la 0-2) și au dat năvală pe pista de atletism de la peluza proprie (la 0-3). Și stăpteau acolo fără să facă nimic, fără să fugărească jucătorii, arbitrii ... pur și simplu stăteau, în stilul Dinamo - Liberec. A venit și elicopterul (era să zic de Tîrgoviște), s-au plictisit și ăia, au plecat ... jocul s-a reluat fupă vreo juma de oră, și a mai ținut 3 minute deși trebuiau să fie 13. suporterii ghanezi au fost evacuați pe la vestiare, ca să fie feriți de primirea călduroasă a opozanților.
3. Finala mică nu am văzut-o, ceea ce e foarte bine, căci s-a decis la penaltyuri, după un 0-0 final. Zairezii au luat pe drept locul trei, pentru că multe și mari măgării au făcut ecuatorialii. Cea mai gogonată, poate chiar în ziua finalei mici, cînd organili a veniără și a zisără că meciul se joacă cu porțile deschise, dar că n-ar fi rău ca lumea să mai stea și pe-acasă, să muncească (în Africa? ha-ha-ha!) ... și uite așa stadionul a fost aproape gol. Marel portar Ovono-Ovono, mult lăudat de comentatorii semifinalei Guineei, s-a dovedit o bășică de săpun. că doar el a dat startul la catastrofe, comțînd un penalty din neglijență.
$. Finala mare? la fel de plictisitoare. Tot 0-0. tot ca în precdentele 4 finale în care a jucat CdF. tot lovituri de departajare. Și multă emotivitate (să nu zic prostie) din paartea ghanezilor, care au avut 2-0 curat după 2 serii ... doar că în următoarele 2 serii a fost 0-2, și uita așa caruselul a continuat pînă la seria a unsprezecea, adică duelul portarilor. Deși fildeșezul se tot dădea lovit, că întindere, că lovitură la omoplați, că hîr, că mîr, pînă la urmă el a apărat și apoi a marcat, aducînd titlul în Coasta de Fildeș. remarcații mei? Comentatorii, care au pus punctul pe I și au spus deschis că FIFA e o structură mafiotă tipică, cu Blaiier, capo di tutti capi, venit urgent la Bata să salveze onoare nereperată a lui capo consigliere Issa Hayatou, președintele forului african și vechi tovarăș de tîlhării a lui Sepl. Ba mai mult, l-a luat la remorcă și pe bietul Pele, să-l vază africanii și "să se pelerineze" la el ca la sfintele moaște.
Concluzia: bleah!
sâmbătă, 7 februarie 2015
Turneul celor Șase Națiuni
Primele rezzultate, destul de ciudate:
Țara Galilor - Anglia 16-23
Italia - Irlanda 3- 26
Franța - Scoția 15-8
Țineți seama de faptul că Țara Galilor era echipa pe val din ultimele ediții ale T6, că Scoția era rușinea absolută din utlimii cinci-șase ani, reușind chiar să se lipească de ceva Linguri de Lemn în condițiile în care există o Italie pe-acolo, că Anglia și Irlanda veneau tare, iar Franța naviga undeva pe la mijlocul clasamentului.
Galezii au început bine partida de pe prorpiul teren și aveau 10-0 după primele minute. Englezii s-au ținut însă bine, a dat un eseu, au redus din diferență, apoi în repriza a doua a ținut de un 18-16 pentru ei, în ciuda atacurilor disperate galeze, au mai punctat o dată pentru scorul final de 16-23. La sfîrșit. se vedea pe chipul jucătorilot gazdă că pur și simplu nu pricep cum au putut scăpa victoria printre degete după ce meciul începuse atît de bine.
Italia a mers ca de ocicei prost, la fe lcum prost este și gazonul de pe Olimpico - pentru fotbal o fi bun, dar cînd împing în el ditamai namilele de 100 de kile cînd angajează grămada, nu e de mirare că apar brazde smulse ca la renumitul meciu inaugural România-Franța 0-0 ...Prima repriză a fost un duel al transformerilor, terminat 9-3 pentru irlandezi, campionii en-titre. După aia verzii s-au enervat și au dat niște eseuri ca să lămurească treaba. Italienii au rămas cu imaginile Romei sub ploaie și sub curcubeu,
În fine, scoțienii au luptat exemplar la Paris, mult peste ce arătaseă în precedentele meciuri din turneu (alea de anul trecut, desigur) și tehnic vorbind au învins cu 1-0 la eseuri. Palidă consolare ... iar de la francezi remarcăm orchestra din tribune, gen Los Platanos de pe vremea răposatului F.C. Național, care behăia cu destul de mult succes (și decibeli) un potpuriu de șlagăre, între care mi-a sărit în urechi Adelita, care e mexican toată ziua, și nu văd cum se potrivește cu Marsilieza ... Să mai observăm că francezii au început să naturalizeze nu numai negri și arabi din colonii (pe lîngă ocazionalii nemți sau vietnamezi) dar chiar și sud-africani! Incredibil! dar nici cu scoțienii, irlandezii sau italienii nu mi-e rușine, că și ăia sug puternic din emisfera sudică.
Tot azi, România a învins la pas și cu bonus ofensiv echipa Portugaliei, care s-a cam dezumflat în ultima vreme (cam cum s-a dezumflat și Spania anul trecut, cînd se zvonea că o să bage în echipă ceva argentinieni expirați, și Belgia, anunțată drept mare revelație). Scorul final de la Lisabona: 37-10.
Țara Galilor - Anglia 16-23
Italia - Irlanda 3- 26
Franța - Scoția 15-8
Țineți seama de faptul că Țara Galilor era echipa pe val din ultimele ediții ale T6, că Scoția era rușinea absolută din utlimii cinci-șase ani, reușind chiar să se lipească de ceva Linguri de Lemn în condițiile în care există o Italie pe-acolo, că Anglia și Irlanda veneau tare, iar Franța naviga undeva pe la mijlocul clasamentului.
Galezii au început bine partida de pe prorpiul teren și aveau 10-0 după primele minute. Englezii s-au ținut însă bine, a dat un eseu, au redus din diferență, apoi în repriza a doua a ținut de un 18-16 pentru ei, în ciuda atacurilor disperate galeze, au mai punctat o dată pentru scorul final de 16-23. La sfîrșit. se vedea pe chipul jucătorilot gazdă că pur și simplu nu pricep cum au putut scăpa victoria printre degete după ce meciul începuse atît de bine.
Italia a mers ca de ocicei prost, la fe lcum prost este și gazonul de pe Olimpico - pentru fotbal o fi bun, dar cînd împing în el ditamai namilele de 100 de kile cînd angajează grămada, nu e de mirare că apar brazde smulse ca la renumitul meciu inaugural România-Franța 0-0 ...Prima repriză a fost un duel al transformerilor, terminat 9-3 pentru irlandezi, campionii en-titre. După aia verzii s-au enervat și au dat niște eseuri ca să lămurească treaba. Italienii au rămas cu imaginile Romei sub ploaie și sub curcubeu,
În fine, scoțienii au luptat exemplar la Paris, mult peste ce arătaseă în precedentele meciuri din turneu (alea de anul trecut, desigur) și tehnic vorbind au învins cu 1-0 la eseuri. Palidă consolare ... iar de la francezi remarcăm orchestra din tribune, gen Los Platanos de pe vremea răposatului F.C. Național, care behăia cu destul de mult succes (și decibeli) un potpuriu de șlagăre, între care mi-a sărit în urechi Adelita, care e mexican toată ziua, și nu văd cum se potrivește cu Marsilieza ... Să mai observăm că francezii au început să naturalizeze nu numai negri și arabi din colonii (pe lîngă ocazionalii nemți sau vietnamezi) dar chiar și sud-africani! Incredibil! dar nici cu scoțienii, irlandezii sau italienii nu mi-e rușine, că și ăia sug puternic din emisfera sudică.
Tot azi, România a învins la pas și cu bonus ofensiv echipa Portugaliei, care s-a cam dezumflat în ultima vreme (cam cum s-a dezumflat și Spania anul trecut, cînd se zvonea că o să bage în echipă ceva argentinieni expirați, și Belgia, anunțată drept mare revelație). Scorul final de la Lisabona: 37-10.
duminică, 1 februarie 2015
Despre triumful gazdelor
Per total, Mondialele de gandbal masculin s-au terminat cu triumful Binelui și pedepsirea exemplară a trufașului cel ticălos, și anume Franța a învins mahahaharea surpriză Qatar. A dracului surpriză, cum de i-a prăpădit ea pe polonezi în semifinale, de s-au dus bieții leși la arbitri la sfîrșitul meciului și i-au aplaudat la scenă deschisă ... Bine, ei ar fi preferat să îi aplaude direct pe obrăjori, dar se transmitea cu nșăe camere de luat vederi, așa că au zis pas.
Așa este cînd își bagă dracul coada și mai ales ochiul.
În același stil sinistru, la Cupa Africii pe Națiuni, în semifinale au ajuns și gazdele din Guineea Ecuatorială, probabil ca răsplată pentru că au reușit să organizeze la minut competiția, după ce Marocul a spus pas din frică de Ebola ... ăăăă ... voiam să zic că s-au calificat datorită fotbalului de calitate practicat. Aiurea! cică la sfertul cu Tunisia au furat ca-n codru, iar arbitrii au fost de data asta aplaudați la modul contondent pe tunelul de ieșire. (Bine, arbitrii africani mi se par cu toții niște retardați, în timp ce fotbaliștii africani sînt niște muște fără cap, dar asta e altă poveste). Sînt curios: ăștia ce mandat au? cînd sînt programați să se oprească?!?
Acuma mă uit la ultimul sfert de finală, Coasta de Fildeș cu Algeria. Fildeșezii (uite că n-am chef să le zic ivorieni, na!) au controlat prima repriză, în sensul că au avut o bară și au dat un gol,, iar algerienii domină repriza a doua, în sensul că au dat un gol și au avut vreo două ocazii monumentale. Controlul și dominarea sînt însă așa, de ochii lumii ...
Na! că fildeșezii tocmai au făcut 2-1 în minutul 69. Să vedem ce-o ieși de aici, dar parcă-parcă i-aș prefera pe maghrebieni în semifinale.
Ca să pună capac la toate, Australia a cîștigat Cupa Asiei pe Națiuni, și tot acasă, bătînd cu 2-1 Coreea de Sud în finală. Măcar de ăștia nu am auzit nimic rău, și chiar să fi auzit, Australia are totuși niște antecedente de bună-purtare la Cupa Mondială, ceea ce nu-i puțin lucru.
Așa este cînd își bagă dracul coada și mai ales ochiul.
În același stil sinistru, la Cupa Africii pe Națiuni, în semifinale au ajuns și gazdele din Guineea Ecuatorială, probabil ca răsplată pentru că au reușit să organizeze la minut competiția, după ce Marocul a spus pas din frică de Ebola ... ăăăă ... voiam să zic că s-au calificat datorită fotbalului de calitate practicat. Aiurea! cică la sfertul cu Tunisia au furat ca-n codru, iar arbitrii au fost de data asta aplaudați la modul contondent pe tunelul de ieșire. (Bine, arbitrii africani mi se par cu toții niște retardați, în timp ce fotbaliștii africani sînt niște muște fără cap, dar asta e altă poveste). Sînt curios: ăștia ce mandat au? cînd sînt programați să se oprească?!?
Acuma mă uit la ultimul sfert de finală, Coasta de Fildeș cu Algeria. Fildeșezii (uite că n-am chef să le zic ivorieni, na!) au controlat prima repriză, în sensul că au avut o bară și au dat un gol,, iar algerienii domină repriza a doua, în sensul că au dat un gol și au avut vreo două ocazii monumentale. Controlul și dominarea sînt însă așa, de ochii lumii ...
Na! că fildeșezii tocmai au făcut 2-1 în minutul 69. Să vedem ce-o ieși de aici, dar parcă-parcă i-aș prefera pe maghrebieni în semifinale.
Ca să pună capac la toate, Australia a cîștigat Cupa Asiei pe Națiuni, și tot acasă, bătînd cu 2-1 Coreea de Sud în finală. Măcar de ăștia nu am auzit nimic rău, și chiar să fi auzit, Australia are totuși niște antecedente de bună-purtare la Cupa Mondială, ceea ce nu-i puțin lucru.
miercuri, 28 ianuarie 2015
Qatarioții
Tocmai s-a terminat prima serie de sferturi de finală de la Mondialele de Handbal Masculin 2015. (Nu, România nu participă nici la ăsta). Polonia a trecut de Croația, ceea ce nu-i mare sfîrîială, leșii au mai fost pe-acolo prin stratosferă. Mai interesantă este povestea Qatarului, care a învins Germania la două goluri și a prins careul de ași.
Qatar? ce-i aia Qatar?
Păi e chestia aia micuță din Golful Persic, situată pe o peninsulă lunguiață, și care va găzdui și Mondialele de Fotbal din 2020, zise și "ale corupăciunii". La handbal, au naturalizat străini pe bandă rulantă, sîrbi, spanioli și ce-or mai fi, că-s ieftini, la kil, și-au tras antrenor fost campion mondial cu Spania, și hocus-pocus! acum au echipă. Nu prea vezi Muhammazi și Abdallahi pe parchetul sălii, ce-i drept, dar asta n-are a face, sînt destule cearceafuri în tribune.
De ce vă mirați? Păi tot Qatar este și organizatorul acestui Mondial ...
Deci, cu o mică-mare investiție (banii din petrol curg, și dacă nu curg, pică) în arene și oameni, cu oleacă de ajutor din partea scutierilor fluierului (căci cavaleri ai fluierului nu se pot numi), iată că se poate. Comentatorii se declarau mulțumiți că gazdele au ajuns în sferturi, pentru a menține interesul local, dar nu le dădeau șeicilor șanse de a trece mai departe: "Gata, v-ați făcut damblaua, v-ajunge!"
Ei uite că nu le ajunge.
Mai știi, poate au plătit precum sud-coreenii la C.M. de Fotbaal 2002, să ajungă în semifinale.
Mai cumplit ar fi dacă au plătit ca portughezii, care nu mai departe de anul trecut au cotizat pentru tenis de masă și au luat titlul european pe echipe, mi se pare.
Curat murdar, coane Fănică! gri-murdar, adică ... și, mai precis, gri-petrol-murdar.
În a doua serie de semifinale, aproape de pauză, avem:
Danemarca - Spania 8-10
Franța - Slovenia 15-7
Qatar? ce-i aia Qatar?
Păi e chestia aia micuță din Golful Persic, situată pe o peninsulă lunguiață, și care va găzdui și Mondialele de Fotbal din 2020, zise și "ale corupăciunii". La handbal, au naturalizat străini pe bandă rulantă, sîrbi, spanioli și ce-or mai fi, că-s ieftini, la kil, și-au tras antrenor fost campion mondial cu Spania, și hocus-pocus! acum au echipă. Nu prea vezi Muhammazi și Abdallahi pe parchetul sălii, ce-i drept, dar asta n-are a face, sînt destule cearceafuri în tribune.
De ce vă mirați? Păi tot Qatar este și organizatorul acestui Mondial ...
Deci, cu o mică-mare investiție (banii din petrol curg, și dacă nu curg, pică) în arene și oameni, cu oleacă de ajutor din partea scutierilor fluierului (căci cavaleri ai fluierului nu se pot numi), iată că se poate. Comentatorii se declarau mulțumiți că gazdele au ajuns în sferturi, pentru a menține interesul local, dar nu le dădeau șeicilor șanse de a trece mai departe: "Gata, v-ați făcut damblaua, v-ajunge!"
Ei uite că nu le ajunge.
Mai știi, poate au plătit precum sud-coreenii la C.M. de Fotbaal 2002, să ajungă în semifinale.
Mai cumplit ar fi dacă au plătit ca portughezii, care nu mai departe de anul trecut au cotizat pentru tenis de masă și au luat titlul european pe echipe, mi se pare.
Curat murdar, coane Fănică! gri-murdar, adică ... și, mai precis, gri-petrol-murdar.
În a doua serie de semifinale, aproape de pauză, avem:
Danemarca - Spania 8-10
Franța - Slovenia 15-7
marți, 17 iunie 2014
Italia - Anglia 2-1
Bărcuţa cît o coajă de nucă se leagănă periculos pe valurile lui Rio Negro. Din cîteva lovituri de vîslă, ajunge să stea lipită de babordul vasdului de pescuit.
- Sir! Sir Aubey! Permiteţi-mi să acostez, sir! ...
- Yes, John. Sînt aici. Te rog, nu mai striga cu o voce atît de amplă, căci sperii peştii.
- La pescuit, sir?!? dar n-aţi fost pînă la urmă pe stadion? V-am căutat peste tot! Era o ocazie unică, vă asigur, atît ca să urmăriţi meciul băieţilor noştri cît şi să vizitaţi această intereantă operă arhitecturală care, mi s-a comunicat, are să devină închisoare.
- Prostii, John! Sînt sigur că ai citit asta într-una din mizerabilele noastre fiţuici de can-can care poluează peisajul gazetăresc în bătrîna noastră insulă. Te rog, nu fi naiv!
- Dar n-aţi văzut gazonul! Era minunat, vopsit în verde strălucitor, cu o serie de mici denivelări atît de tipice pentru meciurile noastre de polo călăre.
- Aşa a fost? Oh, Dumnezeule, ce decădere! Cînd există atîta junglă în jur, aîta ploaie, atîta umezeală în aer! Sincer, chiar şi peştii pe care i-am prins cred că pot rezista ore în şir afară din apă, fără să se sufoce. Poate acest terne mizerbail să fie cauza înfrîngerii noastre cu 2-1?
- Nu cred, sir. Mai degrabă italienii ar fi fost defavorizaţi de asemenea teren.
- Atunci? Au jucat aşa bine italienii?
- Mai bine decît noi, digur. Dar cred că nici măcar domnul Prandelli nu ştie ce joacă, în afară de faptul că îl lasă pe domnul Pirlo să alerge cum îl taie capul la mijlocul terenului şi să inventeze pase geniale către acea pată de culoare din atacul italian. De aceea bănuiesc că nu putem ataşa nişte numere de convenienţă sistemului lor, căci nu e nici fix 4-3-1-2, nici exact 3-5-2. Tot de aceea cred că nici nu are rost să ne ocupăm de peninsulari, îşi cunosc mai bine punctele tari, punctele slabe şi limitele. Are cine să-i disece ...
- Să-i disece, John? Să-i eviscereze? cum o să fac eu cu aceşti peşti pe care tocmai i-am prins? Oh, dar ce termeni oribili poţi folosi!
- La figurat, sir, la figurat, fireşte. Dealtfel, avem în echipă un "pescar", Rooney, care în afară de pasa de gol, de mare excepţie de altfel, n-a făcut mai nimic din ce n-ar fi putut face Lallana.
- Dragă John, am văzut şi eu meciul. Acest cuter este extrem de bine dotat, are chiar şi un receptor TV prin satelit, o minune a tehnicii, care mi-a îngpduit să mă relaxez pe apele rîului în timp ce priveam partida. Şi pentrui că veni virba, John, mi s-a părut mie sau centrul terenuluinu a fost domeinat de băieţii noştri aşa cum se cuvine?
- Aşa este, sir. Dar era şi greu, în doi contra cinci .. În ultimul amical am încercat să jucăm un 4-3-3 atipic pentru noi, doar pentru că ăsta e sistemul lui Liverpool, care cormorani, pe lîngă că erau să cîştige Premier League cînd nimeni nu le dădea şanse, au avut şi un joc plăcut ochiului. Doar că naţionala nu e făcut doar cu oamenii lui Liverpool, şi atunci Roy a revenit la vechiul 4-2-3-1, unde unul din ]ia 2 este Stevie G., ceea ce este de natură să ne dea, totuşi, nu încredere, ci fiori. În rest, experimentul cu Sturridge în bandă a fost cîştigător. Sterling în schimb ...
- Ce-i cu el, John? Mi s-a sugerat faptul că a fost poate cel mai bun om al Angliei în acest meci!
- Da, dar problema e că Sterling trebuia să-l marcheze pe Pirlo. Cum naiba s-a întîmplat că per total s-a trezit faţă în faţă cu De Rossi, nimeni nu ştie.
- Ei, poate că domnul Prandelli ar avea amabilitatea să ne spună ..
- Tot ce se poate, sir, dar mă îndoiesc că mai are importanţă acum. Nu zic, Doamne fereşte! că Sterling nu l-a blocat bine pe De Rossi, dar ţinta lui iniţială a zburdat în voie şi ne-a făcut zile fripte. De unde şi înfrîngerea. Şi Baines ...
- Oh, da, full-back-ul de pe stînga, nu? Părea năucit de repetatele raisuri ale italienilor pe partea lui.
- Pentru că nu-l ajuta nimeni. Că tot pomenisem de fiorii daţi de Gerrard.
- Iar mister Rooney a alergat bezmetic tot meciul.
- Pentru că nu l-a ajutat antrenorul.
- Cum aşa, John?
- Ţinîndu-l pe bancă.
- Eşti rău.
- Sînt realist, sir. Cu el în teren, nimeni nu ştie ce naiba jucăm. Şi pentru că nu ştim, recurgem la ceea ce ştim noi mai bine: pase lungi, în cross, care uneori ies, dar de cele mai multe ori nu. Şi uite aşa, cînd dăm pesteoe echipă mai aşezată, mai disciplinată, mai bine muştruluită, o luăm pe cocoaşă.
- Nu-i nimic, John. Data viitoare o să ne iasă mai bine. Uruguayenii nu sînt nici ei mai breji. Mi-aduc aminte ce 0-0 urît au scos împotriva noastră pe Wembley, în faţa Majestăţii Sale.
- Aia a fost în meciul de deschidere din 1966, sir!
- Şi ce dacă, John? Obiceiurile adînc înrădăcinate mor greu. Dacă te bate Costa Rica, şi încă într-o singură repriză, nu rămîne decît să-ţi scrii demisia şi să pleci la plajă în Bahamas cu banii de sandvişuri.
- Da, acesta e punct în plus pentru noi. Şi poate se va reface şi Oxlade-Chamberlain. Deşi unii îl vor în teren pe Huddlesfield, sau cum îl cheamă.
- Prietenul nostru de la Hull City ...
- Da. Fiecare suporter trage cu echipa pe care o susţine în campionatul intern. Şi Hodgson trebuie să îi împace pe toţi.
- Nu e singurul selecţioner în situaţia asta, John.
- Fireşte că nu. Însă pentru Anglia e vital să trecem mai departe. Prea multe umilinţe şi prea mult joc prost am îndurat în ultima vreme. Mai avem nevoie şi de victorii.
- Neîndoios, John; totuşi, acest nu a fost cel mai rău meci făcut de cei Trei Lei.
- Aveţi dreptate, sir. Tocmai de-aia mi-e frică ...
- Hai înapoi la hotel, John. Dacă doreşti, poţi vîsli, dar poate că ar fi mai indicat să folosim acest minunat motor cu combustie internă.
- Vîslitul este bun pentru tinerii canotori de la Oxford şi Cambridge. Chiar mă întreb dacă o întrecere pe acest fluviu nu ar fi mai spectaculoasă şi mai urmărită de public ...
- Tradiţia se opune la o asemenea, blasfemie, John. Molcoma Tamisă este mult mai potrivită pentru noi decît apele întunecate şi învolburate de aici. Haidem! Timpul ne presează şi colegii mei de rămăşag aşteaptă neîntîrziat veşti de la noi. Vom pleca deîndată spre următoarea destinaţie. Şi nu uita peştii. Cu asta am rămas de la Manaos ...
Spania - Olanda 1-5
Sînt supărat rău.
Don Vicente m-a trezit din cel mai dulce somn şi m-a trimis în teren contra portocalelor.
Şi ne-au bătut de ne-au rupt.
Zice gura lumii că olandezii ne-au bătut pentru că nebunul de van Gaal a implementat pe şest, în numai trei-patru luni, sistemul 5-3-2 cu care să omoare tiki-taka. Păi le ce bun? Tiki-taka a crăpat de vreo doi ani bunicei, iar sistemul 5-3-2 mie mi se pare un simplu "beton" reactualizat. Blochează oamenii, blochează traiectoriile de pase mai ales, şi gata!
A, mai trebuie să şi ataci după aia? Ei, uite că se poate ca un bătrînel ca Robben să fie mai sprinten şi mai sprinţar decît vrăjmaşii din apărarea mea. Şi mai are şi tehnica la el.
A, în plus, eu - bine, eu stau departe cu adresa, cum se zice - nu am văzut 5-3-2 la olandezi ci mai degrabă 3-5-2, care uneori ajungea să fie 3-3-4, dacă nu şi mai mult. O ştiţi p-aia cu contraatacul? Olandezii o ştiu. Credc că e timpul să o învăţăm şi noi, nu s-o aplicăm ci s-o combatem. Reflexele încă le mai am la mine, cred că s-a văzut asta în prima repriză la 0-0, dar în situaţii de N contra 1, eu ce să mai fac?
A, că mai greşesc şi eu? Asta se întîmplă la 3-1 sau la 4-1 ... dar cînd mă buşesc caii ăia în careul mic, aia nu se pune?
Cu doi de 1-0, şi cu un golaveraj total negativ, mergem lejer mai departe. Numai să nu ne ia la ochi arbitrii brazilieni .... da, da, brzilieni, am zis bine ... şi să tragă pe faţă cu Chile, ca să ne scoată pe noi din calea gazdelor, în timp ce chilienii, frăgeziţi frumos de noi - că doar n-o să ne predăm fără luptă, chiar 11 contra 14 - o să stea cuminţi la tăiere în faţa lui Seleccao.
Cică ne arbitrează unu Geiger. Da, ca ăla cu ocntorul de particule. Să vedem ce şi mai ales unde o să contabilizeze.
În Marca, ăl bătrîn declară că deja şi-a stabilit unsprezecele de start contra chilienilor, dar că nu vrea să-l divulge ca să nu strice unitatea de grup. (Bine, la noi în lotul spaniol n-a fost şi nici n-o să fie altă unitate de grup decît cea dată de victorii). Dar aseară l-am văzut făcîndu-mi conspirativ cu ochiul.
Mănuşile sînt albe, curate, ca noi. S-a ocupat De Gea de ele, că Valdez a rămas acasă.
Lasă, don Vicente, mai sînt o grămadă de meciuri pentru noi la Muncialul ăsta.
... Nu, n-am greşit, e Muncial, nu Mundial: de data asta nu mai merge doar din talent. O să se lase cu munci ... grele ... dar cineva trebuie să facă dreptate şi să elimine Brazilia, nu?
Brazilia - Croaţia 3-1
Marea bate blînd ţărmul insule Brioni. Într-una din casele de vacanţă ale mareşalului Tito - omul metamorfozat în chip miraculos din "călăul copiilor", cu securea plînă de sînge în mîini, în "prietenul de nădejde al poporului român" - casa renovată şi închiriată mai nou în regim hotelier, un grup de tineri stă leneş la un pahar de bere în holul comun. E ora două noaptea, dar somnul nu se lipeşte încă de ei - le lipsesc cluburile, atnosfera de nebunie, destrăbălarea de vacanţă. Deşi fetele cam fac bot, băieţii au revenit la ale lor, cu fotbalul. Dezbat aprins înfrîngerea - nemeritată, susţin ei cu tărie + în meciul inaugural contra gazdelor braziliene.
Cel mai vehement e Slavomir "Modrici". (Da, fiecare e îmbrăcat cu un tricou personalizat, după preferinţe, şi au intrat atît de bine în pielea personajelor încît "Modrici" susţine că încă îl doare falca din cauza cotului încasat de la Neymar Jr.). Cineva - împărţit cu sufletul între Croaţia şi Brazilia, un al doilea Eduardo, cunoscător pe de rost al versurilor de la ambele imnuri - îl trage de mînecă "Măi, nu se moare din atîta ..."
...Slavka, una din fete e îndrăgostită lulea de şmecheraşul Oscar. Cît pe ce să încaseze un alt cot, de la Radek "Pletikoşa". Namila se abţine cu greu. În schimb, comandă încă un cocteil fetei de la bar, care deja doarme pe ea, deşi e desemnată pentru schimbul de noapte. În visul ei, turiştii se preschimbă, din avataruri ale starurilor croate în chiar originalele.
Căci nu e normal, zice Srna. Trăim o mare păcăleală.
Modrici: Uită-te mai bine în ograda noastră. Chiar din repriza întîia suflau băieţii ca balenele alpiniste la 6000 de metri înălţime. Li se întunecaseră minţile din lipsă de oxigen, nu le mai ieşea nici o pasă, nici un blocaj, nici o ieşire cu mingea la picior din apărare. Şi nu poţi să zici că a fost teribil de cald, ba chiar era o vreme îmbietoare.
Pletikoşa: Bunicul a turbat la bătrîneţe, şi-a luat bilete la toate meciurile Croaţiei, o să se plimbe de-o să ameţească pe-acolo. Deh! pensionar de tip nou, occidental. Trăiască aderarea la UE! Păi merita el şi ceilalţi trei-patru mii de suporteri croaţi să facă mişto de ei un prostălău japonez cu sprayul în mînă?
Eduardo: Nu merita, însă nu ăsta era meciul nostru. Duelul morţii este cu Mexicul.Şi noi ne-am pregătit cu amărîţii de Socceroos australieni.
Lovren: Urlă lumea că Brazilia sînt hoţii-hoţilor, că o să ia Cupa chiar dacă nu joacă nimic. Aceeaşi lume bagă mîna în foc că o echipă serioasă gen Spania, Olanda sau Germania o să măture cu ei pe jos în cine ştie ce fază eliminatorie. Din păcate pentru ei, băieţii joacă numai din talent, fără vreo organizare de joc. Scolari e mai preocupată de nodul de la cravată şi de pritocirea răspunsurilor la conferinţele de presă decît de tabla magnetică cu discuri negre şi roşii. (Nu, nu e vorba de ruletă, alţi antrenori se ocupă de cazinouri).
Mandzukici: Teoretic, fundaşii brazilieni au toţi şcoala Europei. Practic, sînt nişte analfabeţi penibili, în frunte cu Julio Cesar. (Bine, ăla e portar, dar stătut rău de tot). Faptic, s-au întors la epoca primitivă de pînă prin 90-94, cînd toti jucătorii de cîmp ai lor erau dornici de a marca - la fel şi portarul, pentru că dacă tot nu e în stare să apere decent, măcar să încerce să marcheze în poarta adversă ...
Olici: Mai taci dracu, şi dă-ţi două palme, că din cauza ta am pierdut.
Mandzukici: Din cauza mea? Păi eu nici nu am fost pe teren!
Srna: Păi tocmai! Dacă te abţineai în meciul ăla de dinainte ... şi nu te suspendau ăştia.
Deja discuţia amorţeşte. Nu mai e deloc clar ce tactică a vrut să imprime Blazevici ... adică nu, antrenorul ăsta ... cum îl cheamă .. dar tot cu chipiul de flic i-ar sta mai bine .. aşa, pentru suerte şi pentru aduceri-aminte.
Modrici: La furtişag cel mai tare cred că s-au bucurat amărîţii ăia care au dat zeci şi sute de dolari pe un bilet şi s-au trezit că scaunele lor nu fuseseră încă montate. Tot mai bine, decît şi bătuţi şi cu banii luaţi. Cred că se lăsa cu răzmeriţă, ca-n metroul din Sao Paulo. Doar că acolo treaba cu protestele din ziua meciului a fost organizată, prin bunăvoinţa prietenilor noştri comuniştii...
Fata de la bar prepară cu mişcări mecanice încă un cocteil cerut de unul mic cu ochii oblici. Îl cheamă Nishimura şi-şi pune un topping dintr-un tub de spraz alb. De-acum barista se freacă la ochi şi se trezeşte de-a binelea.
Pariez că o să iasă urît, pînă la urmă, zice Slavka şi mai ia o gură e bere. Berea e trezită. Tinerii sînt adormiţi mai toţi. Valurile Adriaticii foşnesc a Ti-To, Ti-To, precum sirenele maşinile de poliţie prin favelele braziliene.
Cel mai vehement e Slavomir "Modrici". (Da, fiecare e îmbrăcat cu un tricou personalizat, după preferinţe, şi au intrat atît de bine în pielea personajelor încît "Modrici" susţine că încă îl doare falca din cauza cotului încasat de la Neymar Jr.). Cineva - împărţit cu sufletul între Croaţia şi Brazilia, un al doilea Eduardo, cunoscător pe de rost al versurilor de la ambele imnuri - îl trage de mînecă "Măi, nu se moare din atîta ..."
...Slavka, una din fete e îndrăgostită lulea de şmecheraşul Oscar. Cît pe ce să încaseze un alt cot, de la Radek "Pletikoşa". Namila se abţine cu greu. În schimb, comandă încă un cocteil fetei de la bar, care deja doarme pe ea, deşi e desemnată pentru schimbul de noapte. În visul ei, turiştii se preschimbă, din avataruri ale starurilor croate în chiar originalele.
Căci nu e normal, zice Srna. Trăim o mare păcăleală.
Modrici: Uită-te mai bine în ograda noastră. Chiar din repriza întîia suflau băieţii ca balenele alpiniste la 6000 de metri înălţime. Li se întunecaseră minţile din lipsă de oxigen, nu le mai ieşea nici o pasă, nici un blocaj, nici o ieşire cu mingea la picior din apărare. Şi nu poţi să zici că a fost teribil de cald, ba chiar era o vreme îmbietoare.
Pletikoşa: Bunicul a turbat la bătrîneţe, şi-a luat bilete la toate meciurile Croaţiei, o să se plimbe de-o să ameţească pe-acolo. Deh! pensionar de tip nou, occidental. Trăiască aderarea la UE! Păi merita el şi ceilalţi trei-patru mii de suporteri croaţi să facă mişto de ei un prostălău japonez cu sprayul în mînă?
Eduardo: Nu merita, însă nu ăsta era meciul nostru. Duelul morţii este cu Mexicul.Şi noi ne-am pregătit cu amărîţii de Socceroos australieni.
Lovren: Urlă lumea că Brazilia sînt hoţii-hoţilor, că o să ia Cupa chiar dacă nu joacă nimic. Aceeaşi lume bagă mîna în foc că o echipă serioasă gen Spania, Olanda sau Germania o să măture cu ei pe jos în cine ştie ce fază eliminatorie. Din păcate pentru ei, băieţii joacă numai din talent, fără vreo organizare de joc. Scolari e mai preocupată de nodul de la cravată şi de pritocirea răspunsurilor la conferinţele de presă decît de tabla magnetică cu discuri negre şi roşii. (Nu, nu e vorba de ruletă, alţi antrenori se ocupă de cazinouri).
Mandzukici: Teoretic, fundaşii brazilieni au toţi şcoala Europei. Practic, sînt nişte analfabeţi penibili, în frunte cu Julio Cesar. (Bine, ăla e portar, dar stătut rău de tot). Faptic, s-au întors la epoca primitivă de pînă prin 90-94, cînd toti jucătorii de cîmp ai lor erau dornici de a marca - la fel şi portarul, pentru că dacă tot nu e în stare să apere decent, măcar să încerce să marcheze în poarta adversă ...
Olici: Mai taci dracu, şi dă-ţi două palme, că din cauza ta am pierdut.
Mandzukici: Din cauza mea? Păi eu nici nu am fost pe teren!
Srna: Păi tocmai! Dacă te abţineai în meciul ăla de dinainte ... şi nu te suspendau ăştia.
Deja discuţia amorţeşte. Nu mai e deloc clar ce tactică a vrut să imprime Blazevici ... adică nu, antrenorul ăsta ... cum îl cheamă .. dar tot cu chipiul de flic i-ar sta mai bine .. aşa, pentru suerte şi pentru aduceri-aminte.
Modrici: La furtişag cel mai tare cred că s-au bucurat amărîţii ăia care au dat zeci şi sute de dolari pe un bilet şi s-au trezit că scaunele lor nu fuseseră încă montate. Tot mai bine, decît şi bătuţi şi cu banii luaţi. Cred că se lăsa cu răzmeriţă, ca-n metroul din Sao Paulo. Doar că acolo treaba cu protestele din ziua meciului a fost organizată, prin bunăvoinţa prietenilor noştri comuniştii...
Fata de la bar prepară cu mişcări mecanice încă un cocteil cerut de unul mic cu ochii oblici. Îl cheamă Nishimura şi-şi pune un topping dintr-un tub de spraz alb. De-acum barista se freacă la ochi şi se trezeşte de-a binelea.
Pariez că o să iasă urît, pînă la urmă, zice Slavka şi mai ia o gură e bere. Berea e trezită. Tinerii sînt adormiţi mai toţi. Valurile Adriaticii foşnesc a Ti-To, Ti-To, precum sirenele maşinile de poliţie prin favelele braziliene.
vineri, 13 iunie 2014
Intermezzo - Fotbalul a murit!
A apărut acel filmuleț promoțional de nici cinci minute în care vedem cum în viitor fotbaliștii sînt înlocuiți de roboți, mai puternici, mai rapizi, mai neobosiți, mai spectaculoși.
Fotbaliștii în carne și oase se retrag umiliți, fiecare la ce meserie știe mai bine ... Zlatan își vinde memoriile, Neymar este frizer parcă, iar Wayne Rooney face toți banii ca pescar, cărînd în spinare ditamai tonul. (Mai țineți minte clipul acela românesc în care Hagi era "amiral" la un hotel? Nadia muncea ca laborantă, Năstase ... nu mai știu ce învîrtea și el pe-acolo).
Ronaldo - ăl bătrîn, ăl mare, ăl dințos - îi culege unul cîte unul pe fotbaliștii lăsați la vatră și provoacă roboții la o luptă care-pe-care.
Oamenii cîștigă, firește, pentru că de-aia basmul e basm.
Multă lume consideră clipul infantil, fără mesaj, schematic, tezist.
Mie mi se pare altfel, Voit sau nu, clipul are un subtext sinistru: cei chemați să salveze umanul din jocul de fotbal sînt de fapt ei înșiși niște roboți fără sentimente, fără plăcerea simplă de a juca, înzestrați doar cu foame de bani. Cu atît mai mult cu cît clipul este de desene animate; jucătorii înșiși și-au vîndut doar imaginea, nu au pus osul la filmări.
Nu mai demult decît acum 15 ani, în clipurile Pepsi de pe vremea aia apăreau fizic și transpirau la propriu toți corifeii momentului: Beckham, Zidane, Figo și compania ...
Cu adevărat fotbalul a murit. Mai fotbal este ceea ce se vede pe terenurile sintetice în meciurile simplilor amatori.
Hai să vedem acum ce spectacol pot face niște zombificați, ca să nu zic de-a dreptul niște zombi.
Fotbaliștii în carne și oase se retrag umiliți, fiecare la ce meserie știe mai bine ... Zlatan își vinde memoriile, Neymar este frizer parcă, iar Wayne Rooney face toți banii ca pescar, cărînd în spinare ditamai tonul. (Mai țineți minte clipul acela românesc în care Hagi era "amiral" la un hotel? Nadia muncea ca laborantă, Năstase ... nu mai știu ce învîrtea și el pe-acolo).
Ronaldo - ăl bătrîn, ăl mare, ăl dințos - îi culege unul cîte unul pe fotbaliștii lăsați la vatră și provoacă roboții la o luptă care-pe-care.
Oamenii cîștigă, firește, pentru că de-aia basmul e basm.
Multă lume consideră clipul infantil, fără mesaj, schematic, tezist.
Mie mi se pare altfel, Voit sau nu, clipul are un subtext sinistru: cei chemați să salveze umanul din jocul de fotbal sînt de fapt ei înșiși niște roboți fără sentimente, fără plăcerea simplă de a juca, înzestrați doar cu foame de bani. Cu atît mai mult cu cît clipul este de desene animate; jucătorii înșiși și-au vîndut doar imaginea, nu au pus osul la filmări.
Nu mai demult decît acum 15 ani, în clipurile Pepsi de pe vremea aia apăreau fizic și transpirau la propriu toți corifeii momentului: Beckham, Zidane, Figo și compania ...
Cu adevărat fotbalul a murit. Mai fotbal este ceea ce se vede pe terenurile sintetice în meciurile simplilor amatori.
Hai să vedem acum ce spectacol pot face niște zombificați, ca să nu zic de-a dreptul niște zombi.
miercuri, 11 iunie 2014
Avanpremiera Campionatului Mondial de Fotbal 2014 - Africa & America Latină - Wargames
Panzer General era un simplu joc.
Panzer General folosea hexagoane suprapuse peste o hartă a Europei din timpul celui de-al doilea război mondial, iar jucătorul controla o serie de unități militare cu anumite abilități și puteri, încercînd să-și realizeze obiectivele în dauna unităților controlate de calculator.
Panzer General era un simplu joc.
Cum fotbalul, zice Bill Shankly ot Liverpool, e mai mult decît un simplu joc, mai mult chiar decît viața și moartea, o serie de națiuni latino-americane și africane, zvîrlite de-a dura de la masa bogaților. au hotărît să să se transpună pe tabla de joc, jucînd unii împotriva celorlalți, pentru a pune mîna pe marele premiu, orașul fortificat Rio. Hexagoanele, dese, sînt acum suprapuse peste harta uriașei Brazilii, gigante pela propria natuleza ...
Turul 1:
Încep africanii, deoarece sînt mai puțini.
Nigeria - o unitate de geniști care își face loc în legea ei peste rîurile Amazoniei. Nu e în firea lor să lupte direct, ci doar îi ajută pe alții. Podul de piatră construit de ei nu se dărîmă chiar așa ușor, chiar dacă e lipit cu bani negri din pariuri.
Ghana - înconjurată de dușmani și de o natură potrivnică, tancul ușor ghanez, care în jocul trecut a fost la o mînă distanță de vechiul cis african al semifinalelor, își gripează motorul, se supraîncinge, crapă, tace
Coasta de Fildeș - elefanții: ...ce altceva decît o divizie de blindate? lovește frontal peste hex-ul columbian ultraîntărit și pierde o grămadă de health-points.
Algeria - o trupă de desant, oameni nebuni sprijiniți de partizani (a se citi suporteri), se strecoară cumva printre capcanele întonse de aliații belgieni și ruși și avansează pînă la o optime de drum pînă la Rio
Camerun - o motocicletă de recunoaștere - avansează prodigios spre ținta finală; nimerește peste zona apărată de blindatul mexican și este distrusă. Oricum zice-se că nu avea destui bani pentru a-și face plinul, chiar dacă ar fi supraviețuit.
Replica latino-americană:
Honduras - un avion de transport care își lungește prea mult traiectoria și se prăbușește în flăcări, fără a fi lovită de vreun proiectil inamic. În cădere nimerește peste infanteria grea ecuadoria, ale cărei efective le înjumătășelte înainte ca ea să fi intrat efectiv în luptă
Uruguay - compania de mitraliere grele a avut odată un bonus general neneglijabil, de cînd cu victoriile de acum multe-multe ture; au rămas doar cu bonusul ofensiv Cavani, și și-l cheltuiesc aiurea, distrugînd nava de coastă costa-ricană și autoeliminîndu-se cu această ocazie
Columbia - profită și nimicește resturile ivorienilor, drumul spre hex-ele centrale este larg deschis
Chile - transportor blindat care își pune coada înte picioare și pleacă acasă de bunăvoie, chiar înainte de a trage un foc de armă
Mexic - nici nu contează ce fel de unitate este, căci mereu se uită spre portavionul vecinilor de la nord. De-aia nu vede și nu va vedea niciodată ce i-a dat jos de pe hartă. Nu ajunge să te lupți cu motociclete cu ataș ca să fii cu adevărat mare.
Costa Rica - o navă de coastă, se scufundă repede și ușor
Ecuador - atacată un avanpost ce părea a fi inamic, dar se bate cu propriile umbre și fantasme ale trecutului. Slăbită deja de accidentul hondurian, ecuadorienii pier și ei, tot cu un simplu scîncet stingher.
Turul 2
Algeria - slăbită după măcelul din primul tur, încearcă să înainteze
Nigeria -slăbită după măcelul din primul tur, se oprește, cedează ...
Columbia - o fostă favorită a lui Pele pentru titlul mondial, eeste o trupă de infanterie grea totuși fără veleități. Luptă doar pentru că i s-a dat ordin ...
Dar deja după tura a doua cuțitele sînt pe masă. Sîngele e fierbinte, Sînge de sclavi africani aduși să piară ăe plantațiile de bumbac și cafea. Răfuieli interne. Dușmani puternici din afară.. Hex-ele își micșorează dimensiunea și-și măresc numărul, calea către Rio e tot mai obscură. Fotbalul nu mai e doar un simplu joc ...
Panzer General folosea hexagoane suprapuse peste o hartă a Europei din timpul celui de-al doilea război mondial, iar jucătorul controla o serie de unități militare cu anumite abilități și puteri, încercînd să-și realizeze obiectivele în dauna unităților controlate de calculator.
Panzer General era un simplu joc.
Cum fotbalul, zice Bill Shankly ot Liverpool, e mai mult decît un simplu joc, mai mult chiar decît viața și moartea, o serie de națiuni latino-americane și africane, zvîrlite de-a dura de la masa bogaților. au hotărît să să se transpună pe tabla de joc, jucînd unii împotriva celorlalți, pentru a pune mîna pe marele premiu, orașul fortificat Rio. Hexagoanele, dese, sînt acum suprapuse peste harta uriașei Brazilii, gigante pela propria natuleza ...
Turul 1:
Încep africanii, deoarece sînt mai puțini.
Nigeria - o unitate de geniști care își face loc în legea ei peste rîurile Amazoniei. Nu e în firea lor să lupte direct, ci doar îi ajută pe alții. Podul de piatră construit de ei nu se dărîmă chiar așa ușor, chiar dacă e lipit cu bani negri din pariuri.
Ghana - înconjurată de dușmani și de o natură potrivnică, tancul ușor ghanez, care în jocul trecut a fost la o mînă distanță de vechiul cis african al semifinalelor, își gripează motorul, se supraîncinge, crapă, tace
Coasta de Fildeș - elefanții: ...ce altceva decît o divizie de blindate? lovește frontal peste hex-ul columbian ultraîntărit și pierde o grămadă de health-points.
Algeria - o trupă de desant, oameni nebuni sprijiniți de partizani (a se citi suporteri), se strecoară cumva printre capcanele întonse de aliații belgieni și ruși și avansează pînă la o optime de drum pînă la Rio
Camerun - o motocicletă de recunoaștere - avansează prodigios spre ținta finală; nimerește peste zona apărată de blindatul mexican și este distrusă. Oricum zice-se că nu avea destui bani pentru a-și face plinul, chiar dacă ar fi supraviețuit.
Replica latino-americană:
Honduras - un avion de transport care își lungește prea mult traiectoria și se prăbușește în flăcări, fără a fi lovită de vreun proiectil inamic. În cădere nimerește peste infanteria grea ecuadoria, ale cărei efective le înjumătășelte înainte ca ea să fi intrat efectiv în luptă
Uruguay - compania de mitraliere grele a avut odată un bonus general neneglijabil, de cînd cu victoriile de acum multe-multe ture; au rămas doar cu bonusul ofensiv Cavani, și și-l cheltuiesc aiurea, distrugînd nava de coastă costa-ricană și autoeliminîndu-se cu această ocazie
Columbia - profită și nimicește resturile ivorienilor, drumul spre hex-ele centrale este larg deschis
Chile - transportor blindat care își pune coada înte picioare și pleacă acasă de bunăvoie, chiar înainte de a trage un foc de armă
Mexic - nici nu contează ce fel de unitate este, căci mereu se uită spre portavionul vecinilor de la nord. De-aia nu vede și nu va vedea niciodată ce i-a dat jos de pe hartă. Nu ajunge să te lupți cu motociclete cu ataș ca să fii cu adevărat mare.
Costa Rica - o navă de coastă, se scufundă repede și ușor
Ecuador - atacată un avanpost ce părea a fi inamic, dar se bate cu propriile umbre și fantasme ale trecutului. Slăbită deja de accidentul hondurian, ecuadorienii pier și ei, tot cu un simplu scîncet stingher.
Turul 2
Algeria - slăbită după măcelul din primul tur, încearcă să înainteze
Nigeria -slăbită după măcelul din primul tur, se oprește, cedează ...
Columbia - o fostă favorită a lui Pele pentru titlul mondial, eeste o trupă de infanterie grea totuși fără veleități. Luptă doar pentru că i s-a dat ordin ...
Dar deja după tura a doua cuțitele sînt pe masă. Sîngele e fierbinte, Sînge de sclavi africani aduși să piară ăe plantațiile de bumbac și cafea. Răfuieli interne. Dușmani puternici din afară.. Hex-ele își micșorează dimensiunea și-și măresc numărul, calea către Rio e tot mai obscură. Fotbalul nu mai e doar un simplu joc ...
marți, 10 iunie 2014
Avanpremiera Campionatului Mondial de Fotbal 2014 - Franța și SUA - Ură și iubire
Chance este american get-beget iar Dominique, în ciuda numele ambiguu, este franțuzoaică și nu francez. Ard amîndoi gazul de pomană în New York City, doi designeri la fel de inutili ca și celebrii de-acuma Jens și Sedsel, perechea daneză de caraghioși care chiar crede că părerea lor se face auzită dacă votează la alegerile pentru Parlamentul European. Pentru a-și rotunji veniturile, consilierul lor financiar i-a sfătuit să parieze cum știu ei mai bine pe meciuri din campionatul mondial de fotbal. Dacă însă sînt deschiși la sugestii, zice consilierul (acesta e un negru, tot get-beget, imigrant recent de pe coasta de vest a Africii, care cică are o serie de conexiuni cu mafia pariurilor), ar putea face bani frumoși.
Așa că Chance și Dominique au început să învețe în ritm accelerat tainele fotbalului european. Nici unul dintre ei nu are afinități de suporter, iar veleități sportive nici atît. În virtutea inerției, bărbatul ține cu Giants (de ultima dată cînd au cîștigat ei un tilu NFL) iar femeia, de dragul contradicției în cuplu, mai bagă un J-E-T-S! Jets! Jets! JETS! a la Fireman Ed.
Așa au aflat că performanțele Franței sînt mult mai bune ca ale americanilor - chit că aceștia din urmă se pot lăuda nu doar cu prezența între primele opt acum 12 ani, ci și cu un loc trei, e drept la prima ediție, din doar 13 participante. În schimb, Franța s-a încoronat campioană la ea acasă, după mulți pupici pe chelia lui Barthez și un scandal de otrăvire în masă a adversarilor din finala 1998, brazilienii. După faptă și răsplată: în 2002, Senegalul i-a făcut de comandă, și împreună cu Danemarca și Uruguay i-a trimis pachet acasă încă din faza grupelor. Odată păcatele spălate, zeița Fortuna le-a surîs în 2006 pînă în finală, unde i-au bătut azzurii. Păcatele comise atunci ("copita" cu capul executată de Zidane asupra lui Materazzi) le-au fost fatale în Africa de Sud, unde iar au șters-o cu coada între picioare (chit că broaștele n-au coadă) după doar trei meciuri. Și, ca și în Coreea de Sud/Japonia, din Africa de Sud pînă în Franța e drum lung, cale de-o mie de pîini ...
Așadar, zice Dominique, fină cunoscătoare a karmei, a echilibrului Yin-Yang și a feng-shu-ului aplicat la nivel de reprezentativă națională, ar fi cazul ca francezii să prindă iar finala, dacă nu mai mult ... poate cu Germania?!?
Imposibil, zice Chance, cele două vor juca între ele în sferturi.
Bine, atunci poate cu SUA?
Neah, tot în sferturi. Mai degrabă cu Spania. Cocoșii galici au avut o prestație de neuitat pe pămînt spaniol, în 1982 ... Dar mai degrabă americanii ar putea fi surpriza plăcută, conchide Chance. Klinsmann are riscul în sînge, cum îl avea și ca atacant, cu execuțiile sale geniale din plonjon în Italia Novanta. a șters cu buretele trecutul, i-a păstrat din veterani doar pe Tim Howard (ăsta e portar, nu contează vîrsta), pe Clint Dempsey și, normal, pe DaMarcus. În rest, trialuri peste trialuri în toată țara. o mulțime de talente - har Domnului, este de unde! - și o națională care pare că ar vrea să se uite de sus la prestația din 2002.
Dar Franța are un lot mult, mult mai valoros, dacă ne uităm pe salariile jucătorilor, pe valoarea lor de transfer, pe clauza de reziliere, pe tot. Adevărat, fotnalul nu e matematică, aici nu se aplică, tranzitivitatea operatorilor, nici regula de trei simplă și nici măcar analiza statistică.
Bărbatul nu e de acord. Franța e ciorbă reîncășzită, ca mai toate echiepel europene dealtfel. Jucători uzați, lipsă de chef, cantonamente interminabile. Cocoșii galici au ajuns mai degrabă niște gogoși calici. Calici la spectacol, calici la rezultate. Singutrul abantaj major, zice Chance, sînt nenumărații jucători de culoare, care ar trebui să se descurce excelent în infernurile calde și umede din Brazilia.
Cei doi se duc la culcare certați, spate-n spate. Gena recesivă de suporter pătimaș a făcut două noi victime. Pînă la urmă,cei doi nu vor paria pe echipele lor naționale, ci pe ceva meciuri ale Nigeriei și Camerunului. Că Franța sau SUA vor lua titlul sau că vor pleca acasă din prima ... asta contează mai puțin. Important e ca banul să iasă. Dacă UEFA, FIFaA și celelalte foruri regulatoare pot funcționa după așa o filosofie, de ce nu și niște amărîți de telespectatori?!?
Pînă la urmă, generalul Lafayette n-a venit doar cu gîndurile bune ale lui Ludovic al XVI-lea ca să facă revoluție în America, iar Statuia Libertății nu a fost clădită din și prin ovații și aplauze.
Așa că Chance și Dominique au început să învețe în ritm accelerat tainele fotbalului european. Nici unul dintre ei nu are afinități de suporter, iar veleități sportive nici atît. În virtutea inerției, bărbatul ține cu Giants (de ultima dată cînd au cîștigat ei un tilu NFL) iar femeia, de dragul contradicției în cuplu, mai bagă un J-E-T-S! Jets! Jets! JETS! a la Fireman Ed.
Așa au aflat că performanțele Franței sînt mult mai bune ca ale americanilor - chit că aceștia din urmă se pot lăuda nu doar cu prezența între primele opt acum 12 ani, ci și cu un loc trei, e drept la prima ediție, din doar 13 participante. În schimb, Franța s-a încoronat campioană la ea acasă, după mulți pupici pe chelia lui Barthez și un scandal de otrăvire în masă a adversarilor din finala 1998, brazilienii. După faptă și răsplată: în 2002, Senegalul i-a făcut de comandă, și împreună cu Danemarca și Uruguay i-a trimis pachet acasă încă din faza grupelor. Odată păcatele spălate, zeița Fortuna le-a surîs în 2006 pînă în finală, unde i-au bătut azzurii. Păcatele comise atunci ("copita" cu capul executată de Zidane asupra lui Materazzi) le-au fost fatale în Africa de Sud, unde iar au șters-o cu coada între picioare (chit că broaștele n-au coadă) după doar trei meciuri. Și, ca și în Coreea de Sud/Japonia, din Africa de Sud pînă în Franța e drum lung, cale de-o mie de pîini ...
Așadar, zice Dominique, fină cunoscătoare a karmei, a echilibrului Yin-Yang și a feng-shu-ului aplicat la nivel de reprezentativă națională, ar fi cazul ca francezii să prindă iar finala, dacă nu mai mult ... poate cu Germania?!?
Imposibil, zice Chance, cele două vor juca între ele în sferturi.
Bine, atunci poate cu SUA?
Neah, tot în sferturi. Mai degrabă cu Spania. Cocoșii galici au avut o prestație de neuitat pe pămînt spaniol, în 1982 ... Dar mai degrabă americanii ar putea fi surpriza plăcută, conchide Chance. Klinsmann are riscul în sînge, cum îl avea și ca atacant, cu execuțiile sale geniale din plonjon în Italia Novanta. a șters cu buretele trecutul, i-a păstrat din veterani doar pe Tim Howard (ăsta e portar, nu contează vîrsta), pe Clint Dempsey și, normal, pe DaMarcus. În rest, trialuri peste trialuri în toată țara. o mulțime de talente - har Domnului, este de unde! - și o națională care pare că ar vrea să se uite de sus la prestația din 2002.
Dar Franța are un lot mult, mult mai valoros, dacă ne uităm pe salariile jucătorilor, pe valoarea lor de transfer, pe clauza de reziliere, pe tot. Adevărat, fotnalul nu e matematică, aici nu se aplică, tranzitivitatea operatorilor, nici regula de trei simplă și nici măcar analiza statistică.
Bărbatul nu e de acord. Franța e ciorbă reîncășzită, ca mai toate echiepel europene dealtfel. Jucători uzați, lipsă de chef, cantonamente interminabile. Cocoșii galici au ajuns mai degrabă niște gogoși calici. Calici la spectacol, calici la rezultate. Singutrul abantaj major, zice Chance, sînt nenumărații jucători de culoare, care ar trebui să se descurce excelent în infernurile calde și umede din Brazilia.
Cei doi se duc la culcare certați, spate-n spate. Gena recesivă de suporter pătimaș a făcut două noi victime. Pînă la urmă,cei doi nu vor paria pe echipele lor naționale, ci pe ceva meciuri ale Nigeriei și Camerunului. Că Franța sau SUA vor lua titlul sau că vor pleca acasă din prima ... asta contează mai puțin. Important e ca banul să iasă. Dacă UEFA, FIFaA și celelalte foruri regulatoare pot funcționa după așa o filosofie, de ce nu și niște amărîți de telespectatori?!?
Pînă la urmă, generalul Lafayette n-a venit doar cu gîndurile bune ale lui Ludovic al XVI-lea ca să facă revoluție în America, iar Statuia Libertății nu a fost clădită din și prin ovații și aplauze.
Avanpremiera Campionatului Mondial de Fotbal 2014 - Belgia, Olanda, Grecia, Portugalia - Gîlceava micilor mari europeni
Unele din echipele mititele ale Europei au ajuns și ele la turneul final din Brazilia. (Bine, mititele e un termene relativ, o să vedeți atunci cînd le citiți numele). Neîntîrziat au pus de-o alianță menită să zădărnicească ploanurile granzilor de a subtiliza Cupa. La întrunire, desfășurată în jurul unei ditamai sticloanțe de uzo, au fost desemnați să ia partea oratorul Demostene din partea grecilor, Vasco da Gama, marele navigator portughez, belgianul Hercule Poirot și micile sale celule cenușii, și, nu în ultimul rînd, maeastrul olandez Rembrandt van Rijn. Da, da, chiar el, pictorul ...
Demostene: Ca dean de vîrstă al celor prezenți, îngăduiți-mi să iau eu primul cuvîntul. Așadar, pe ordinea de zi avem un singur punct: cum facem să încurcăm marile forțe ale fotbalului care s-au jurat să cîștige titlul mondial în Brazilia? Adică nemții, spaniolii, argentinienii, brazilienii, poate și englezii, uruguayenii și italienii ... dacă nu cumva s-or trezi și francezii ...
Rembrandt: Ce-i cu ultimii patru pe listă? Și de ce nu e și Olanda pe lista marilor pretendente? Om fi o națiune mică, dar avem un fotbal mare.
Hercule Poirot: Domnul meu, stimatul orator grexc enumera doar acele națiuni care s-au încununat măcar o dată drept campioane mondiale. Acestea sînt fapte pure. Mivilor celule cenușii nu le pasă că Uruguayul nu a mai căștigat un titlu de peste 60 de ani, și nici că alte foste campioane mondiale se prezintă lamentabil la această oră. De aceea ne-am strîns aici noi patru, pentru că reprezentăm națiuni mici dar cu un trecut glorios.
Demostene: Un trecut imperial, aș spune.
Hercule Poirot: Să zicem. Cu toate că imperiile nosate au fost cam de mîna a doua, s-o recunoaștem, iar grecii nici nu prea au avut așa ceva. De fapt, un trecut imperial nici măcar nu garanteză un prezent glorios. Și nici viceversa nu e adevărată.
Demostene: Ba, s-avem pardon, am avut și noi Imperiul nostru economic-comercial în jurul Mării Egee. Și la Marea Neagră și la Marea Ionică, pînă în Sicilia. Dar pînă la urmă tot a trebuit să ne înhăităm, să ne corcim sau să ne încontrăm cu băștinașii, și, sincer, nu merită efortul. Ne-am lecuit iute ... De-aia îi preferăm pe alde Katsouranis și Karagounis față de unul ca Mitroglu, care e un fel de Asprilla al vremurilor noastre, adică zmeu cu gloabele gen Româniam dar să vezi ce mielușel o să fie cînd îl ia careva mai tare.
Vasco da Gama: Deci nici voi nu vă băgați?Păi și atunci cu ce speranțe să mergem la luptă? Că uite, la noi e zarvă mare, cică CR7 sau CR9 - sau cum i-o mai zice - nu e 100% apt să joace. Poate pățim cum a pățit Simeone cu băiatul ăla de l-a forțat să intre și s-a rupt după 10 minute. Și unde? taman în finala de Liga Campionilor! Te pomenești că așa vom fluiera și noi a pagubă.
Demostene: Păi ce, voi stați într-un singur jucător? Unde vă e coeziunea, forța de grup?
Vasco da Gama: Da, stăm într-un Mesia. Pe vremuri se chemau Eusebio sau Figo. Acuma îl avem pe gelatul ăsta. Nimic de spus, băiatul luptă, se dăruiește, că de-aia acum accidentat ...
Hercule Poirot: Da, dar deduc că s-a accidentat pe banii lui Real Madrid. Simplu, nu? După cum știți, orice mister se poate rezolva pe una dintre cele două căi extrem de simple: follow the money sau cherchez la femme.
Rembrandt: O, domnule Poirot, sînteți multilingv! deși după nume sînteți belgian-valon, iar nu flamand de-al meu, jos pălăria! Vă admir nespus ...
Hercule Poirot: Naturellement că sînt multilingv. Deși sînt belgian, creatoarea mea era englezoaică.
Rembrandt: Și femeie.
Hercule Poirot: Mai ales femeie. Cît despre admirație, văd că admirați mai mult echipa portugheză.
Rembrandt: Desigur. Culorile acelea ... vișiniu închis, cu tușe de verde și de galben ... o minune! Cît despre modul lor de joc, n-aș ști să mă pronunț. Eu admir doar esteticul și mă preocup doar de ai mei.
Demostene: Și? ai descoperit ceva?
Rembrandt: La naționala Olandei? Sigur că da. Simplitate, eficiență, tehnică, viteză - le avem pe toate. Rămîne doar ca antrenorul să pună la macerat amestecul ideal. Nici măcar nu e atît de greu precît pare. Din 74 încoace rețeta a avut tot timpul să se decanteze. Nu întîmplător am jucat trei finale mondiale ...
Demostene: ... toate pierdute.
Rembrandt: ... și un European cîștigat în stil de mare echipă.
Demostene: Și noi avem un European cîștigat!
Rembrandt: Am zis în stil de mare echipă. Păi se compară alde Vryzas și compania cu vam Basten, Gullitt și Rijkaard? Pe voi deja a început să vă uite lumea, în timp ce golul lui van Basten - să nu mă întrebi care din ele! - face și acum îmconjurul planetei.
Hercule Poirot: Cu toate acestea, citesc la gazetă că noi belgienii am fi cei mai în cărți pentru acest titlu mondial. Mă refer la națiunile noastre patru, firește. Am creat academii de copii, pepiniere de talente, am crescut valorile încet și cu dragoste, și acum culegem roadele. Cineva din federația nelgiană de fotbal are o minte extrem de ordonată și eficientă, și merită respectul meu, Aș fi crut să fiu eu acela - aici vorbește invidia din mine. În orice caz, echipa e echilibrată și nici nu duce lipsă de valori individuale: Hazard, Lukaku,
Witsel, courtois, Fellaini, Dembele ... Păi dacă mă întrebai acum șapte-opt ani de vreo vedetă don lotul nostru, nu știam decît de Emile Mpenza.
Demostene: Și astunci pe cine să punem banii? Că în grecii mei nu-mi pun nădejdea, că în grupe ne-au luat fața bosniecii, care la rîndul lor nici n-o să miște vara asta. Zi-i și tu ceva. Vasco, că ai cam tăcut în ultimul timp!
Vasco da Gama: Pă ce să mai zic? Nouă ne-au luat fața rușii, altă echipă moartă din fașă. (Aviz stimabililor belgieni, dați-i bătaie, că e o pîine grasă de mîncat cu rușii!). Ce, noi nu tot la baraj ne-am calificat? și încă mai greu decît voi grecii, că era să ne elimine Ibrahimovici de unul singur. Mai degrabă rănîneați voi acasă și mergeau suedezii la turneul final. În rest, ce să facă Portugalia? Acuma nici nu mai avem în grupă o Coree de Nord pe care să ne vărsăm fierea, ca acum patru ani. Poate doar prin voodoo și magie să reușim, profitînd de exemplu de faptul că eu sînt singurul care a ajuns nume de echipă braziliană de forbal.
Hercule Poirot: Și mai sînteți și de-un sînge. Capitala la Rio pe vremea războaielor napoleoniene ... asta nu se uită așa ușor.
Vasco da Gama: Nu, nu se uită, dar problema e dacă amintirea e de bine sau de rău.
Demostene: În concluzie, cetățeni, cum vedeți șansele propriei naționale la acest turneu final? Grecii mei mă îndoiesc că vor trece de grupe, o spun pe-a dreaptă.
Hercule Poirot: Noi trecem mai mult ca sigur de grupe, dar după aia cu Germania va fi al naibii de greu, Și nici nu voi portughezii nu ar fi mai simplu. Cam pe acolo e valoarea noastră.
Vasco da Gama: Germania, Portugalia, SUA, Ghana ... nu m-ar mira să ne întoarcem acasă după trei meciuri, Iartă-mă, dragă Hercule, dar caută-ți alt adversar pentru optimi. E posibil ca noi să nu fim prin preajmă.
Rembrandt: Din grupa noastră merg mai departe Spania și Olanda, normal. totul e să nu ne ia față ibericii, că dăm de Brazilia în optimi ... și e groasă. Teamă mi-e că pe aici se va rupe filmul și la noi.
Demostene: Bine. Și atunci, care dintre naționalele noastre credeți că are vreo șansă să ajungă sus de tot? Eu tot pe Olanda aș paria.
Vasco da Gama: Sincer, și eu la fel,
Rembrandt: Cu toată modestia, și eu la fel, În fond, sîntem vicecampionii în exercițiu ...
Hercule Poirot: Eu merg totuși pe mîna noastră. Și știți de ce? Pentru că e una din ultimele noastre șanse de a ne re-uni ca națiune. Altfel, în cîțiva ani, prirtenii mei valoni vor trece la Franța-mamă, admiratorii lui Rembrandt se vor alipi la patria-mamă Olanda, iar Bruxelles-ul va rămîne capitală europeană și atît. Et tout sera dit.
Demostene: Ca dean de vîrstă al celor prezenți, îngăduiți-mi să iau eu primul cuvîntul. Așadar, pe ordinea de zi avem un singur punct: cum facem să încurcăm marile forțe ale fotbalului care s-au jurat să cîștige titlul mondial în Brazilia? Adică nemții, spaniolii, argentinienii, brazilienii, poate și englezii, uruguayenii și italienii ... dacă nu cumva s-or trezi și francezii ...
Rembrandt: Ce-i cu ultimii patru pe listă? Și de ce nu e și Olanda pe lista marilor pretendente? Om fi o națiune mică, dar avem un fotbal mare.
Hercule Poirot: Domnul meu, stimatul orator grexc enumera doar acele națiuni care s-au încununat măcar o dată drept campioane mondiale. Acestea sînt fapte pure. Mivilor celule cenușii nu le pasă că Uruguayul nu a mai căștigat un titlu de peste 60 de ani, și nici că alte foste campioane mondiale se prezintă lamentabil la această oră. De aceea ne-am strîns aici noi patru, pentru că reprezentăm națiuni mici dar cu un trecut glorios.
Demostene: Un trecut imperial, aș spune.
Hercule Poirot: Să zicem. Cu toate că imperiile nosate au fost cam de mîna a doua, s-o recunoaștem, iar grecii nici nu prea au avut așa ceva. De fapt, un trecut imperial nici măcar nu garanteză un prezent glorios. Și nici viceversa nu e adevărată.
Demostene: Ba, s-avem pardon, am avut și noi Imperiul nostru economic-comercial în jurul Mării Egee. Și la Marea Neagră și la Marea Ionică, pînă în Sicilia. Dar pînă la urmă tot a trebuit să ne înhăităm, să ne corcim sau să ne încontrăm cu băștinașii, și, sincer, nu merită efortul. Ne-am lecuit iute ... De-aia îi preferăm pe alde Katsouranis și Karagounis față de unul ca Mitroglu, care e un fel de Asprilla al vremurilor noastre, adică zmeu cu gloabele gen Româniam dar să vezi ce mielușel o să fie cînd îl ia careva mai tare.
Vasco da Gama: Deci nici voi nu vă băgați?Păi și atunci cu ce speranțe să mergem la luptă? Că uite, la noi e zarvă mare, cică CR7 sau CR9 - sau cum i-o mai zice - nu e 100% apt să joace. Poate pățim cum a pățit Simeone cu băiatul ăla de l-a forțat să intre și s-a rupt după 10 minute. Și unde? taman în finala de Liga Campionilor! Te pomenești că așa vom fluiera și noi a pagubă.
Demostene: Păi ce, voi stați într-un singur jucător? Unde vă e coeziunea, forța de grup?
Vasco da Gama: Da, stăm într-un Mesia. Pe vremuri se chemau Eusebio sau Figo. Acuma îl avem pe gelatul ăsta. Nimic de spus, băiatul luptă, se dăruiește, că de-aia acum accidentat ...
Hercule Poirot: Da, dar deduc că s-a accidentat pe banii lui Real Madrid. Simplu, nu? După cum știți, orice mister se poate rezolva pe una dintre cele două căi extrem de simple: follow the money sau cherchez la femme.
Rembrandt: O, domnule Poirot, sînteți multilingv! deși după nume sînteți belgian-valon, iar nu flamand de-al meu, jos pălăria! Vă admir nespus ...
Hercule Poirot: Naturellement că sînt multilingv. Deși sînt belgian, creatoarea mea era englezoaică.
Rembrandt: Și femeie.
Hercule Poirot: Mai ales femeie. Cît despre admirație, văd că admirați mai mult echipa portugheză.
Rembrandt: Desigur. Culorile acelea ... vișiniu închis, cu tușe de verde și de galben ... o minune! Cît despre modul lor de joc, n-aș ști să mă pronunț. Eu admir doar esteticul și mă preocup doar de ai mei.
Demostene: Și? ai descoperit ceva?
Rembrandt: La naționala Olandei? Sigur că da. Simplitate, eficiență, tehnică, viteză - le avem pe toate. Rămîne doar ca antrenorul să pună la macerat amestecul ideal. Nici măcar nu e atît de greu precît pare. Din 74 încoace rețeta a avut tot timpul să se decanteze. Nu întîmplător am jucat trei finale mondiale ...
Demostene: ... toate pierdute.
Rembrandt: ... și un European cîștigat în stil de mare echipă.
Demostene: Și noi avem un European cîștigat!
Rembrandt: Am zis în stil de mare echipă. Păi se compară alde Vryzas și compania cu vam Basten, Gullitt și Rijkaard? Pe voi deja a început să vă uite lumea, în timp ce golul lui van Basten - să nu mă întrebi care din ele! - face și acum îmconjurul planetei.
Hercule Poirot: Cu toate acestea, citesc la gazetă că noi belgienii am fi cei mai în cărți pentru acest titlu mondial. Mă refer la națiunile noastre patru, firește. Am creat academii de copii, pepiniere de talente, am crescut valorile încet și cu dragoste, și acum culegem roadele. Cineva din federația nelgiană de fotbal are o minte extrem de ordonată și eficientă, și merită respectul meu, Aș fi crut să fiu eu acela - aici vorbește invidia din mine. În orice caz, echipa e echilibrată și nici nu duce lipsă de valori individuale: Hazard, Lukaku,
Witsel, courtois, Fellaini, Dembele ... Păi dacă mă întrebai acum șapte-opt ani de vreo vedetă don lotul nostru, nu știam decît de Emile Mpenza.
Demostene: Și astunci pe cine să punem banii? Că în grecii mei nu-mi pun nădejdea, că în grupe ne-au luat fața bosniecii, care la rîndul lor nici n-o să miște vara asta. Zi-i și tu ceva. Vasco, că ai cam tăcut în ultimul timp!
Vasco da Gama: Pă ce să mai zic? Nouă ne-au luat fața rușii, altă echipă moartă din fașă. (Aviz stimabililor belgieni, dați-i bătaie, că e o pîine grasă de mîncat cu rușii!). Ce, noi nu tot la baraj ne-am calificat? și încă mai greu decît voi grecii, că era să ne elimine Ibrahimovici de unul singur. Mai degrabă rănîneați voi acasă și mergeau suedezii la turneul final. În rest, ce să facă Portugalia? Acuma nici nu mai avem în grupă o Coree de Nord pe care să ne vărsăm fierea, ca acum patru ani. Poate doar prin voodoo și magie să reușim, profitînd de exemplu de faptul că eu sînt singurul care a ajuns nume de echipă braziliană de forbal.
Hercule Poirot: Și mai sînteți și de-un sînge. Capitala la Rio pe vremea războaielor napoleoniene ... asta nu se uită așa ușor.
Vasco da Gama: Nu, nu se uită, dar problema e dacă amintirea e de bine sau de rău.
Demostene: În concluzie, cetățeni, cum vedeți șansele propriei naționale la acest turneu final? Grecii mei mă îndoiesc că vor trece de grupe, o spun pe-a dreaptă.
Hercule Poirot: Noi trecem mai mult ca sigur de grupe, dar după aia cu Germania va fi al naibii de greu, Și nici nu voi portughezii nu ar fi mai simplu. Cam pe acolo e valoarea noastră.
Vasco da Gama: Germania, Portugalia, SUA, Ghana ... nu m-ar mira să ne întoarcem acasă după trei meciuri, Iartă-mă, dragă Hercule, dar caută-ți alt adversar pentru optimi. E posibil ca noi să nu fim prin preajmă.
Rembrandt: Din grupa noastră merg mai departe Spania și Olanda, normal. totul e să nu ne ia față ibericii, că dăm de Brazilia în optimi ... și e groasă. Teamă mi-e că pe aici se va rupe filmul și la noi.
Demostene: Bine. Și atunci, care dintre naționalele noastre credeți că are vreo șansă să ajungă sus de tot? Eu tot pe Olanda aș paria.
Vasco da Gama: Sincer, și eu la fel,
Rembrandt: Cu toată modestia, și eu la fel, În fond, sîntem vicecampionii în exercițiu ...
Hercule Poirot: Eu merg totuși pe mîna noastră. Și știți de ce? Pentru că e una din ultimele noastre șanse de a ne re-uni ca națiune. Altfel, în cîțiva ani, prirtenii mei valoni vor trece la Franța-mamă, admiratorii lui Rembrandt se vor alipi la patria-mamă Olanda, iar Bruxelles-ul va rămîne capitală europeană și atît. Et tout sera dit.
duminică, 8 iunie 2014
Avanpremiera Campionatului Mondial de Fotbal 2014 - Italia - Bunici și nepoți
Barca de pescuit plutește alene în larg. Bunicul și neportul au sfîrșit de tras năvoadele și acum se chinuiesc să extragă fructele de mare suficient de nenorocoase încît să se lase prinse. Cei doi discută aprins. Subiectul zilei nu mai e politica, ci Mundialul 2014.
- Oare om căștiga ceva, bunicule?
- Ehei, nepoate, eu zic să ne rugăm la Sfînta Fecioară să ne îngăduie să trecem de grupe.
- Cum așa? Doar acum doi ani am jucat o finală de European?
- Păi, Italia de azi e o echipa plafonată, uzată, fără orizont. Joacă de prea multă veme împreună, și n-au cîștigat nimic ...
- ... afară de un campionat mondial în 2006 ...
- ... ăla nu se pune, a fost apogeul, prin grația Măriei Sale Buffon I-ul. De atunci a urmat scăderea. Și crede-mă ce-ți zic. nimic nu omoară mai tare spiritul decît să fii aproape și să ratezi. 4-0 de la Spania acum doi ani a fost prea mult și prea dur. Dacă era după mine, din momentul ăla trăgeam linie. Dar selecționerii noștri, nu și nu! I-au tot sucit, i-au tot învîrtit, pînă i-au amețit. Păi Buffon a început să apere la vreo trei săptămîni după ce au dispărut dinozaurii. Pirlo și Cassano joacă tot cam de pe atunci, iar ăilalți, tinerii, chipurile, sînt mai mult așa, ca să iasă la număr.
- Păi majoritatea sînt de la Juventus, campioană de necontestat!
- O campioană cu 102 puncte în 38 de etape nu e campioană, e un caraghioslîc, o fantoșă. Joacă singuri ... le mai suflă și arbitrii în pînze oleacă ... asta e, cu ăștia defilăm. Mai rușinos decît în 1966 sau 2010 nu poate fi.
- Bookmakerii ne dau cam a șaptea favorită la titlu. Toți ăi mari zic un 25 la 1 pe linie.
- Înduioșătoare unanimitate! Dar e foarte bine.
- De ce să fie bine?
- De ce? Pentru că Brazilia e marea, uriașa, hipertrofiata favorită. Și pe noi italienii nimic nu ne distreează mai mult decît să băgăm bețe-n roare favoritelor. Genă de popor mic.
- Păi ne numărăm cu zecile de milioane.
- O fi, dar de pornit am pornit de la orașe-state, care n-aveau altă treabă decît să se sfîșie între ele. Și asta nu se uită în nici două secole.
- Hai, lasă istoria, bunicule. Zi-mi mai bine ce crezi că o să jucăm? 4-4-2, 4-3-3, sau altceva?
- Ce importanță are? Antrenorii italieni știu o groază de matematică. Atît de multă, încît orice formulă ar vrea să pună în teren, pînă la urmă se face suma și tot un 1-9-1 iese. Și de contat contează doar ăia doi de 1 ... adică Zoff și Paolo Rossi, Buffon și Totti, sau mai nou Buffon și Balotelli, și așa mai departe. Ăilalți nouă sînt toți o apă și-un pămînt.
Nepotul mai bagă trei-patru v]sle serioase și aduce barca la țărm. Amîndoi se apucă să descarce captura dimineții. Negustorii înșirați la chei cumpără fără să clipească tot transportul. Marele oraș e flămînd.
- Știi ce-ți propun? Avem ceva bănuțí puși de-o parte, nu trebuie să ne spetim chiar toată vara muncind. Hai să ne luăm o vacanță de-o lună, ne suim în bărcuță și facem turul Italiei pe mare. Șapte meciuri ale Italiei, șapte porturi italienești unde să ne facem siesta. Începem de la Genova, trecem prin Roma ...
- ... vrei să zici Ostia, bunicule.
- ... da, Ostia, firește, pe urmă Napoli, alegem Palermo din Sicilia, pe urmă urcăm pe partea ailaltă pe la Bari, sus la Ravenna, și isprvim firește la Veneția, taman pe 13 iulie, cînd ai noștri o să joace finala. Ce zici, te prinzi, nepoate?
- Deh, bunicule, știu și eu? Mi-e să nu terminăm călătoria încă de la Napoli. Că Anglia și Uruguayul au și ele ștaif, iar de cînd cu Noua Zeelandă, a început să-mi fie teamă de echipele din două cuvinte. Costa Rica nu e rea deloc.
- He he! Muslera ăla de la uruguayeni e un tîmpit, habar n-are să iasă pe centrare, iar signor Beckham s-a lăsat. Eu am totuși încredere. Și știi de ce? Pentru că am făcut 1-1 cu Luxemburgul. Și întotdeauna cînd am început o campanie din asta cu egaluri tîmpite cu echipe minuscule, cînd s-a tras linie a ieșit bine. Fratelli d'Italia erau campioni ... Hai, să nu ne prindă ăia cu submarinul.
- Care submarin?
- Ăla din cantonamentul nostru. Cică sînt păziți ca sfintele moaște, cu elicoptere, carabinieri, pompieri, mașini de intervenție, și cu submarinul de care-ți zisei.
- Și n-o să turbeze în pușcăria aia?
- Nu. Le-au pus la dispoziție o tonă de paste, să le facă cum știu ei mai bine,
- Și?
- Și Prandelli le dă voie să facă baie în ocean, să joace leapsa cu submarinul. Cum facem noi p-aci cu tonii și cu caracatițele ...
- Oare om căștiga ceva, bunicule?
- Ehei, nepoate, eu zic să ne rugăm la Sfînta Fecioară să ne îngăduie să trecem de grupe.
- Cum așa? Doar acum doi ani am jucat o finală de European?
- Păi, Italia de azi e o echipa plafonată, uzată, fără orizont. Joacă de prea multă veme împreună, și n-au cîștigat nimic ...
- ... afară de un campionat mondial în 2006 ...
- ... ăla nu se pune, a fost apogeul, prin grația Măriei Sale Buffon I-ul. De atunci a urmat scăderea. Și crede-mă ce-ți zic. nimic nu omoară mai tare spiritul decît să fii aproape și să ratezi. 4-0 de la Spania acum doi ani a fost prea mult și prea dur. Dacă era după mine, din momentul ăla trăgeam linie. Dar selecționerii noștri, nu și nu! I-au tot sucit, i-au tot învîrtit, pînă i-au amețit. Păi Buffon a început să apere la vreo trei săptămîni după ce au dispărut dinozaurii. Pirlo și Cassano joacă tot cam de pe atunci, iar ăilalți, tinerii, chipurile, sînt mai mult așa, ca să iasă la număr.
- Păi majoritatea sînt de la Juventus, campioană de necontestat!
- O campioană cu 102 puncte în 38 de etape nu e campioană, e un caraghioslîc, o fantoșă. Joacă singuri ... le mai suflă și arbitrii în pînze oleacă ... asta e, cu ăștia defilăm. Mai rușinos decît în 1966 sau 2010 nu poate fi.
- Bookmakerii ne dau cam a șaptea favorită la titlu. Toți ăi mari zic un 25 la 1 pe linie.
- Înduioșătoare unanimitate! Dar e foarte bine.
- De ce să fie bine?
- De ce? Pentru că Brazilia e marea, uriașa, hipertrofiata favorită. Și pe noi italienii nimic nu ne distreează mai mult decît să băgăm bețe-n roare favoritelor. Genă de popor mic.
- Păi ne numărăm cu zecile de milioane.
- O fi, dar de pornit am pornit de la orașe-state, care n-aveau altă treabă decît să se sfîșie între ele. Și asta nu se uită în nici două secole.
- Hai, lasă istoria, bunicule. Zi-mi mai bine ce crezi că o să jucăm? 4-4-2, 4-3-3, sau altceva?
- Ce importanță are? Antrenorii italieni știu o groază de matematică. Atît de multă, încît orice formulă ar vrea să pună în teren, pînă la urmă se face suma și tot un 1-9-1 iese. Și de contat contează doar ăia doi de 1 ... adică Zoff și Paolo Rossi, Buffon și Totti, sau mai nou Buffon și Balotelli, și așa mai departe. Ăilalți nouă sînt toți o apă și-un pămînt.
Nepotul mai bagă trei-patru v]sle serioase și aduce barca la țărm. Amîndoi se apucă să descarce captura dimineții. Negustorii înșirați la chei cumpără fără să clipească tot transportul. Marele oraș e flămînd.
- Știi ce-ți propun? Avem ceva bănuțí puși de-o parte, nu trebuie să ne spetim chiar toată vara muncind. Hai să ne luăm o vacanță de-o lună, ne suim în bărcuță și facem turul Italiei pe mare. Șapte meciuri ale Italiei, șapte porturi italienești unde să ne facem siesta. Începem de la Genova, trecem prin Roma ...
- ... vrei să zici Ostia, bunicule.
- ... da, Ostia, firește, pe urmă Napoli, alegem Palermo din Sicilia, pe urmă urcăm pe partea ailaltă pe la Bari, sus la Ravenna, și isprvim firește la Veneția, taman pe 13 iulie, cînd ai noștri o să joace finala. Ce zici, te prinzi, nepoate?
- Deh, bunicule, știu și eu? Mi-e să nu terminăm călătoria încă de la Napoli. Că Anglia și Uruguayul au și ele ștaif, iar de cînd cu Noua Zeelandă, a început să-mi fie teamă de echipele din două cuvinte. Costa Rica nu e rea deloc.
- He he! Muslera ăla de la uruguayeni e un tîmpit, habar n-are să iasă pe centrare, iar signor Beckham s-a lăsat. Eu am totuși încredere. Și știi de ce? Pentru că am făcut 1-1 cu Luxemburgul. Și întotdeauna cînd am început o campanie din asta cu egaluri tîmpite cu echipe minuscule, cînd s-a tras linie a ieșit bine. Fratelli d'Italia erau campioni ... Hai, să nu ne prindă ăia cu submarinul.
- Care submarin?
- Ăla din cantonamentul nostru. Cică sînt păziți ca sfintele moaște, cu elicoptere, carabinieri, pompieri, mașini de intervenție, și cu submarinul de care-ți zisei.
- Și n-o să turbeze în pușcăria aia?
- Nu. Le-au pus la dispoziție o tonă de paste, să le facă cum știu ei mai bine,
- Și?
- Și Prandelli le dă voie să facă baie în ocean, să joace leapsa cu submarinul. Cum facem noi p-aci cu tonii și cu caracatițele ...
Avanpremiera Campionatului Mondial de Fotbal 2014 - Argentina - De la lume adunate ...
Diverse spicuiri din știri de presă care n-au existat niciodată:
- Un cultivator de ciulini negri din Patagonia susține că extractul de ciulini ajută la slăbit și fortifică organismul fără a da reacții adverse. "Astfel, domnul Messi nu va mai fi nevoit să borască pe teren diferite lichide verzi...". Întrebat cît timp crede că va exista cerere pentru produsele sale, senhor Villalonga a răspuns: "Acum doi ani erau la modă pastilele de varză. anul trecut cafeaua verde, anul ăsta ciulinele meu, la anul ... cine știe?"
- '"Micuțul plîngăcios" Mascherano nu ar fi deloc potrivit pentru tolul de căpitan al Argentinei, arată un sondaj făcut de un ziar local din Cordoba. Local, local, dar are acoperire națională, ba chiar mondială: mulți votanți au fost din Anglia, presupuși suporteri ai lui Liverpool. Aceiași suporteri l-ar vrea pe Zanetti căpitan, chit că selecționerul Alejandro Sabella nu l-a băgat în seamă pentru lotul final, și pe bună dreptate
- Un status de Facebook al unui fan argentinian plin de speranță face furori în țară. Tradus , el ar suna cam așa: În 2010 în Africa de Sud credeam că nici măcar Maradona-antrenorul nu ne poate opri să luăm Cupa. Acum, în 2014 în Brazilia, cred că nici măcar Messi nu ne poate ajuta să luăm Cupa. Oamenii se înșeală mereu ...
- În nordul țării umblă vorba că oficialități guvernamentale rămase anonime au declarat că țara ar fi pregătită să restituie către Paraguay teritoriile obținute în urma marelui război de secolul XIX care i-a costat pe paraguayeni mai bine de o treime din teritoriu și aproape jumătate din populația masculină. Asta pentru a îmbuna zeitățile știute sau neștiute care au de spus un cuvînt în bunul mers al echipei la apropiatul turneu final. "Dacă în 1978 a mers figura cu cele 500.000 de tone de cereale către Peru, iar în 1986, chiar fără voia noastră, am cedat Malvinele, de ce nu ar funcționa asta și în 2014?" ar fi declarat unul din misterioșii oficiali. Probabil e doar un zvon, avînd în vedere că Paraguayul nici nu joacă la turneul final, totuși se pare că autoritățile braziliene ar fi început tatonări similare neoficiale pe lîngă guvernul de la Asuncion. Că și ei au ceva teritorii de prisos, și mare e puterea zeului-fotbal.
- "Jucați-l pe Andujar, nu pe Romero!" declară un celebru pustnic din celebra rezervație a florei și faunei sălbatice din mijocul Buenos Aires-ului, un fel de Delta Văcărești locală. "Romero o să ne mănînce minim un meci, și să dea Domnul să nu fie unul decisiv". Enigmatica declarație pare să fi fost descifrată - sihastrul este de origine sicilian, de pe lîngă Catania. Cum afacerile semi-mafiote nu i-au prea reușit în capitala sudamericană, el a preferat să stea departe de oameni și să se hrănească din darurile naturii. Singura derogare pe care și-o îngăduie este un receptor TV alb-negru, unde poate vedea fotbal pe săturate.
- 0-0 cu România în deplasare, rezultat ruşinos, 3-0 cu Trinidad-Tobago nu spune nimic, 2-0 cu Slovenia iar nu e edificator, pentru că Bosnia şi Slovenia nu au - astăzi - nimic în comun.
- Acum patru ani, în perioada premergătoare Mundialului, Messi a fost păcălit de niște manguste, acum l-au tras pe sfoară niște puști cu smartphoane, iar între cele două s-a nimerit să fie făcut afiș de o coaliție Kobe Bryant-puști răsfățat la clasa business a unui avion. Ce încredere să mai aibă suporterul argentinian de rînd într-un star umilit în așa hal? declară vrăjitoarea voodoo Corazon Carquino pentru un post de radio de cancan. Oricum, a continuat ea, naţionala Argentinei e un ecou palid de Barcelonă ...
Avanpremiera Campionatului Mondial de Fotbal 2014 - Anglia - Sir Aubrey și fotbalul
Castelul lordului Aubrey de Villiers pare o apariție fantomatică în peisajul campestru monoton. Zidurile cenușii sugerează răcoare odihnitoare, dar curgerea anotimpurilor și a vremii este dată peste cap pînă și în conservatoarea Anglie, așa că vara toridă își face de cap și-n vechea reședință ducală.
- John!
- Yes, sir! Right here, Sir!
- Te rog, bagă într-o valiză o serie de articole de îmbrăcăminte și de încălțăminte. Plecăm neîntîrziat în călătorie.
- Pot să vă întreb unde mergem, sir?
- Unde mergem? Oare la ce ți-ar putea folosi această informație, John?
- Sir, ar fi perfect dacă aș putea asorta impecabilele dumneavoastră costume la clima țării de destinație.
- Prostii, John! Pune cîte unul din fiecare, de la îmbrăcăminte groasă de lînă pînă la costunele subțiri, de mătase. Și verifică te rog dacă vreo nava a Maiestății Sale pleacă astăzi către Pernambuco. E drum lung pînă acolo.
- Mergem în Brazilia, sir? Atunci nu e nevoie de haine groase!
- Nonsense! Află, dragă John, că aceea este o țară cît un continent. Clima variază. vremea este schimbătoare. Ar fi de dorit să ajungem acolo pregătiți, mai ales că în America de Sud nu avem la dispoziție excelenta administrație bratincă spre a ne feri de neajunsuri, fie ele și climaterice.
************************************
La îmbarcarea în aeronava British Airways, inițial sir Aubrey nu-și găsește cuvintele. Dar pentru lordul de Villiers tăcerea e un lucru neobișnuit, mai ales cînd are un interlocutor atît de amabil precum John, majordomul.
- John, mă simt nelaloccul meu în această mașinărie zburătaore. Pe vremea mea ...
- Sir, mă iertați că vă întrerup, dar nu există nici nave de linie nici nave de război ale Coroanei care să facă traversarea Atlanticului într-un răstimp rezonabil. Doar mi-ați sugerat că timpul are o extremă importanță în această călătorie, iar navele de lux nu se aventurează decît rareori de-a latul bălții celei mari.
- Firește, John, că timpul nu ne este aliat. Doar nu am purces la acest drum doar din simplă plăcere. Am pus un pariu - pe o sumă consistentă, aș adăuga eu - cu cîțiva pair-i ai mei din Camera Lorzilor. Cred că însuși arhiepiscopul, ca și cîțiva membri mai puțin vizibili ai familiei regale, a fost bucuros să participe la rămășag, deși n-aș putea s-o susțin cu toată tăria.
- Ce fel de prinsoare, sir, dacă-mi permiteți să aflu?
- Desigur, John. Vom călători prin întreaga Brazilie timp de o lună prin anumite orașe pe care mi le-au desemnat colegii mei. De unele nici nu am auzit, iertată-mi fie ignoranța. Dar se pare că evenimente îmsemnate se vor petrece acolo - ochii mapamodului întreg vor fi ațintiți asupra Braziliei, a acestui așa-numit turneu final al campinatului mondial de foot-ball și, implicit, asupra noastră.
********************************************
Punîndu-se la curent cu competiția, lordului nu-i vine să creadă în ce hal de decădere a ajuns Britania.
- Cum, John, oare mîndra noastră țară nu se află în frunte, așa cum ne-a obișnuit de veacuri? O singură victorie majoră, acum aproape jumătate de veac? Pare incredibil. Mă întreb, pare campionii noștri nu se mai antrenează așa cum se cuvine, nu își mai măsoară forțele între ei?
- Ba da, sir, avem un campionat foarte puternic, poate cel mai puternic, valoros și mai bănos din lume. Dar, tocmai fiindcă se plătește bine, au ajuns și foarte mulți străini în team-urile noastre. Și la Mondiale nu e voie cu străini.
- Da de unde, John! ce fel de străini? Probabil o legiune-două de scoțieni ... ne-am procopsit cu ei acum două-trei secole și de atunci nu mai scăpăm de ei. O afacere proastă, dacă mă întrebi pe mine.
- Nici o problemă, sir, scoțienii au în plan să se separe prin referendun de Coroana britanică. Dar nu de ei era vorba, dealtfel ei nici nu sînt calificați la turneul final ...
- Oh, iată o veste bună!
- Nu chiar, sir. Nu o să mai avem parte de scoțieni, dar se află deja o grămadă de indieni și pakistanezi în Anglia.
- Nu mai spune, John! Indieni aici, în metropolă? Incredibil! Și pakistanezii ... ce sînt pakistanezii, rogu-te?
- Ei ar fi indienii de rit musulman, domnule.
- God heavens! Și Guvernul Maiestății Sale îngăduie aceasta? Home Office și Foreign Office ce păzesc? De cînd au voie băștinașii din colonii să calce solul sfînt al Albionului?
- Unii din ei sînt de toată isprava ...
- Unii, John, unii! dar restul?
- Oricum, străinii nu au voie în echipa națională a Angliei. Trebuie să ne bizuim tot pe vîna noastră anglo-saxonă. Și vîna asta s-a subțiat rău de tot în ceea ce privește foot-ball-ul, tocmai datorită străinilor ce ne-au invadat. În tot cazul, din întreg vechiul Imperiu, am impresia că-n afară de bătrîna Anglie doar Australia mai bate drumul pînă aici.
- Ocnașii, John? Vai nouă, ce vremuri ne este dat să trăim!
- Ca să nu mai vorbesc de răzvrătiții americani. Și mai sînt cîteva țărișoare de pe vechea Coastă de Aur a Africii ...
- Lipsite de însemnătate, John, lipsite de însemnătate.
***********************************************
Pe aeroport, la sosire, sir Aubrey își tamponează fruntea de transpirație cu ajutorul unei batiste groase.
- Am avut o idee strașnică, John, să nu luăm decît haine subțiri. Este infernul aici, pe legea mea.
- Într-adevăr. Și cînd mă gîndesc că fiii Albionului vor trebuie să dispute match-uri de o oră și jumătate în acest aer infernal de fierbinte, mă ia cu răcori, dacă-mi este permisă această glumă cam nesărată, sir.
- Oh, într-adevăr, John? Dar asta e o crimă! Îmi amintesc de vremurile cînd studiam la Eton ... mă rog, studiam e un eufemism ... ce partide de crichet jucam în contra celor de la Harrow ... și cît de epuizante erau chiar și pe vreme răcoroasă. Ba chiar cred că jucam și ceva ce se chema football-rugby, un joc extrem de atrăgător și extrem de fizic, din cîte am reținut. Memoria mea nu mai este ce a fost. Oare acest foot-ball pe care îl vom vedea aici să aibă vreo legătură cu vechiul football-rugby? M-aș bucura nespus, ca la regăsirea unui vechi prieten din tinerețe.
- Neîndoielnic, sir, dacă v-a plăcut unul, o să vă placă și celălalt.
- Perfect, John. Dar mă întreb, oare domnul Robinson mai apără poarta ca pe vremuri? Ca să nu mai zic de sir Stanley ... domnul Matthews ... exagerînd puțin, aș zice că îl cunosc încă de dinainte dea se naște.
- Oh, nu, domnul Robinson și robinsonadele sale sînt de mult oale și ulcele, Am mai avut destui portari de valoare de atunci ... domnii Banks, Clemence, Shilton, Seaman ... acum îl avem pe mister Joseph Hart, pare un tînăr de nădejde. Domnii Gerrard sau Lampard ar putea de asemenea să-l suplinească cu succes pe sir Stanley, deși ei înșiși sînt cam bătrîiori. Coach-ul nostru, domnul Hodgson, zice că am avea șanse la titlu, și dînsul vine din iarbă și ar trebui să știe ce spune.
- Nonsense, John! Titlul mondial pe zăpușeala asta? Noi putem cîștiga doar la noi acasă, în condiții de ceață, vînt și ploaie deasă. Treaba cu lacrimi, sudoare și sînge e fumată de mult. Văd că în zilele astea de pierzanie fiecare picătură de sînge, fiecare strop de sudoare și fiecare lacrimă trebuie plătite cash, la preț de șampanie Moet-Chandon extra. Hai mai bine la hotel, să ne odihnim și să stabilim un itinerar. Avem mult de tras zilele astea ...
- John!
- Yes, sir! Right here, Sir!
- Te rog, bagă într-o valiză o serie de articole de îmbrăcăminte și de încălțăminte. Plecăm neîntîrziat în călătorie.
- Pot să vă întreb unde mergem, sir?
- Unde mergem? Oare la ce ți-ar putea folosi această informație, John?
- Sir, ar fi perfect dacă aș putea asorta impecabilele dumneavoastră costume la clima țării de destinație.
- Prostii, John! Pune cîte unul din fiecare, de la îmbrăcăminte groasă de lînă pînă la costunele subțiri, de mătase. Și verifică te rog dacă vreo nava a Maiestății Sale pleacă astăzi către Pernambuco. E drum lung pînă acolo.
- Mergem în Brazilia, sir? Atunci nu e nevoie de haine groase!
- Nonsense! Află, dragă John, că aceea este o țară cît un continent. Clima variază. vremea este schimbătoare. Ar fi de dorit să ajungem acolo pregătiți, mai ales că în America de Sud nu avem la dispoziție excelenta administrație bratincă spre a ne feri de neajunsuri, fie ele și climaterice.
************************************
La îmbarcarea în aeronava British Airways, inițial sir Aubrey nu-și găsește cuvintele. Dar pentru lordul de Villiers tăcerea e un lucru neobișnuit, mai ales cînd are un interlocutor atît de amabil precum John, majordomul.
- John, mă simt nelaloccul meu în această mașinărie zburătaore. Pe vremea mea ...
- Sir, mă iertați că vă întrerup, dar nu există nici nave de linie nici nave de război ale Coroanei care să facă traversarea Atlanticului într-un răstimp rezonabil. Doar mi-ați sugerat că timpul are o extremă importanță în această călătorie, iar navele de lux nu se aventurează decît rareori de-a latul bălții celei mari.
- Firește, John, că timpul nu ne este aliat. Doar nu am purces la acest drum doar din simplă plăcere. Am pus un pariu - pe o sumă consistentă, aș adăuga eu - cu cîțiva pair-i ai mei din Camera Lorzilor. Cred că însuși arhiepiscopul, ca și cîțiva membri mai puțin vizibili ai familiei regale, a fost bucuros să participe la rămășag, deși n-aș putea s-o susțin cu toată tăria.
- Ce fel de prinsoare, sir, dacă-mi permiteți să aflu?
- Desigur, John. Vom călători prin întreaga Brazilie timp de o lună prin anumite orașe pe care mi le-au desemnat colegii mei. De unele nici nu am auzit, iertată-mi fie ignoranța. Dar se pare că evenimente îmsemnate se vor petrece acolo - ochii mapamodului întreg vor fi ațintiți asupra Braziliei, a acestui așa-numit turneu final al campinatului mondial de foot-ball și, implicit, asupra noastră.
********************************************
Punîndu-se la curent cu competiția, lordului nu-i vine să creadă în ce hal de decădere a ajuns Britania.
- Cum, John, oare mîndra noastră țară nu se află în frunte, așa cum ne-a obișnuit de veacuri? O singură victorie majoră, acum aproape jumătate de veac? Pare incredibil. Mă întreb, pare campionii noștri nu se mai antrenează așa cum se cuvine, nu își mai măsoară forțele între ei?
- Ba da, sir, avem un campionat foarte puternic, poate cel mai puternic, valoros și mai bănos din lume. Dar, tocmai fiindcă se plătește bine, au ajuns și foarte mulți străini în team-urile noastre. Și la Mondiale nu e voie cu străini.
- Da de unde, John! ce fel de străini? Probabil o legiune-două de scoțieni ... ne-am procopsit cu ei acum două-trei secole și de atunci nu mai scăpăm de ei. O afacere proastă, dacă mă întrebi pe mine.
- Nici o problemă, sir, scoțienii au în plan să se separe prin referendun de Coroana britanică. Dar nu de ei era vorba, dealtfel ei nici nu sînt calificați la turneul final ...
- Oh, iată o veste bună!
- Nu chiar, sir. Nu o să mai avem parte de scoțieni, dar se află deja o grămadă de indieni și pakistanezi în Anglia.
- Nu mai spune, John! Indieni aici, în metropolă? Incredibil! Și pakistanezii ... ce sînt pakistanezii, rogu-te?
- Ei ar fi indienii de rit musulman, domnule.
- God heavens! Și Guvernul Maiestății Sale îngăduie aceasta? Home Office și Foreign Office ce păzesc? De cînd au voie băștinașii din colonii să calce solul sfînt al Albionului?
- Unii din ei sînt de toată isprava ...
- Unii, John, unii! dar restul?
- Oricum, străinii nu au voie în echipa națională a Angliei. Trebuie să ne bizuim tot pe vîna noastră anglo-saxonă. Și vîna asta s-a subțiat rău de tot în ceea ce privește foot-ball-ul, tocmai datorită străinilor ce ne-au invadat. În tot cazul, din întreg vechiul Imperiu, am impresia că-n afară de bătrîna Anglie doar Australia mai bate drumul pînă aici.
- Ocnașii, John? Vai nouă, ce vremuri ne este dat să trăim!
- Ca să nu mai vorbesc de răzvrătiții americani. Și mai sînt cîteva țărișoare de pe vechea Coastă de Aur a Africii ...
- Lipsite de însemnătate, John, lipsite de însemnătate.
***********************************************
Pe aeroport, la sosire, sir Aubrey își tamponează fruntea de transpirație cu ajutorul unei batiste groase.
- Am avut o idee strașnică, John, să nu luăm decît haine subțiri. Este infernul aici, pe legea mea.
- Într-adevăr. Și cînd mă gîndesc că fiii Albionului vor trebuie să dispute match-uri de o oră și jumătate în acest aer infernal de fierbinte, mă ia cu răcori, dacă-mi este permisă această glumă cam nesărată, sir.
- Oh, într-adevăr, John? Dar asta e o crimă! Îmi amintesc de vremurile cînd studiam la Eton ... mă rog, studiam e un eufemism ... ce partide de crichet jucam în contra celor de la Harrow ... și cît de epuizante erau chiar și pe vreme răcoroasă. Ba chiar cred că jucam și ceva ce se chema football-rugby, un joc extrem de atrăgător și extrem de fizic, din cîte am reținut. Memoria mea nu mai este ce a fost. Oare acest foot-ball pe care îl vom vedea aici să aibă vreo legătură cu vechiul football-rugby? M-aș bucura nespus, ca la regăsirea unui vechi prieten din tinerețe.
- Neîndoielnic, sir, dacă v-a plăcut unul, o să vă placă și celălalt.
- Perfect, John. Dar mă întreb, oare domnul Robinson mai apără poarta ca pe vremuri? Ca să nu mai zic de sir Stanley ... domnul Matthews ... exagerînd puțin, aș zice că îl cunosc încă de dinainte dea se naște.
- Oh, nu, domnul Robinson și robinsonadele sale sînt de mult oale și ulcele, Am mai avut destui portari de valoare de atunci ... domnii Banks, Clemence, Shilton, Seaman ... acum îl avem pe mister Joseph Hart, pare un tînăr de nădejde. Domnii Gerrard sau Lampard ar putea de asemenea să-l suplinească cu succes pe sir Stanley, deși ei înșiși sînt cam bătrîiori. Coach-ul nostru, domnul Hodgson, zice că am avea șanse la titlu, și dînsul vine din iarbă și ar trebui să știe ce spune.
- Nonsense, John! Titlul mondial pe zăpușeala asta? Noi putem cîștiga doar la noi acasă, în condiții de ceață, vînt și ploaie deasă. Treaba cu lacrimi, sudoare și sînge e fumată de mult. Văd că în zilele astea de pierzanie fiecare picătură de sînge, fiecare strop de sudoare și fiecare lacrimă trebuie plătite cash, la preț de șampanie Moet-Chandon extra. Hai mai bine la hotel, să ne odihnim și să stabilim un itinerar. Avem mult de tras zilele astea ...
miercuri, 4 iunie 2014
Avanpremiera Campionatului Mondial de Fotbal 2014 - Brazilia - Sediul nebuniei
Sînt un cal poliţist.
Nu vă închipuiţi cine ştie ce, mai cu seamă să nu credeţi că semăn în vreun fel cu Maximus, calul lui Rapunzel din desenul animat cu O poveste încîlcită, care amuşină şi ia urma infractorilor, şi nu se lasă pînă nu îi răzbeşte. Nu! În spinarea mea s-a cocoţat un jandarm brazilian (nu chiar cel mai tîmpit din pluton, din fericire, şi nici cel mai rotofei) şi împreună patrulăm şi dăm iama prin mulţime,
Entangled ... auzi acolo nume pentru un desen animat ... îmi aduce aminte de quantum entanglement, chestia aia pe care n-o pot explica fizicienii ... era să zic mecanicii cuantici ... parcă-l şi văd pe vreun Dorel cu un ciocan şi o daltă în mînă, ambele cuantice, hăituind pe sub ţevi pisica lui Schroedinger.
Ce vă miraţi aşa? Caii sînt fiinţe extrem de deştepte, deşi nu par să ... să sară calul în domeniu, mă rog. Sau poate tocmai de-aia sînt fiinţe deştepte.
Sînt și un cal brazilian.
Sînt mîndru de "brazilienitatea" mea. Peste o săptămînă voi asista la zdrobirea nevrednicilor croați în meciul de deschidere de la Mundial, iar peste vreo lună, pe vechea și noua Maracană, o să am plăcerea să-l văd pe căpitanul nostru ridicînd Cupa deasupra capului. A șasea oară. Întîia dată la noi acasă.
Doar citind numele auriverzilor mă trec toate cele. N-aș vrea să fiu în pielea dușmanilor. Julio Cesar. Dante, Dani Alves. Maicon. Fernandinho. Fred. Hulk. Neymar. Thiago Silva. Știu că-i o expresie uzitată și para-uzitată, dar cred că făceam șapte echipe naționale cam de aceeași valoare cu ceea ce avem prin curte.
Adversarii n-au nici o șansă. Nici nu-mi pasă cu cine jucăm finala. Poate cu teribilii și teribiliștii vecini de la sud. N-are importanță. Nici europenii n-au ce căuta aici. O să iasă cu măcel. Galeriile înfrățite braziliano-argentiniene vor face legea împotriva veneticilor. La sfîrșit, argintiii o să-și ia și ei partea pe cocoașă, așa cum le stă bine. Turiști? spectatori pașnici? ce-s ăia? fotbalul e război, și cu asta basta!
Sîntem dezorganizați? Și ce, rușii nu sînt? au făcut un haloimăs de nedescris din olimpiada aia de iarnă de la Soci, totul pe sponci, nimic terminat cap-coadă, după care nimeni n-a crîcnit cînd cu afacerea ucraineană. Să-l văd eu pe ăla care o să crăcnească în contra organizării braziliene.
Stadionul meciului inaugural nu e gata? Ei și? nici la Soci nu s-a aprins cercul ăla olimpic, și nici infrastructura nu era în regulă.
Protestează sărăntocii evacuați din bidonville-urile și favelle-le lor? Igienizare. Deratizare. Ăia sînt niște nenorociți care nu merită să trăiască. Criminali de rînd ... colcăie maghernițele alea de pușcoace ... Rap das Armas vă spune ceva? are peste 20 de ani, dar e taaaare actual.
Corupție? costuri imense, nesjustificate? arată-mi și mie o țară, un guvern fără corupție, fără umflarea cheltuielilor. Ce naiba!
Că și turneul ăsta final și Olimpiada de Vară de peste doi ani o să adîncească inegalitățile sociale? Nu există așa ceva! Există doar inegalitatea Cauchy-Buniakowski-Schwarz și celelalte din matematică. Ce nu poate fi pus în formule nu există. Pare ciudat pentru un popor latino-american, și tropical pe deasupra, dar uite că se poate.
Lupte de stradă? Le-am dat noi lupte de nu le pot duce. Să învețe diferența dintre exprimarea civilizată a opiniilorprin demonstrații pașnice, și războiul de gherilă dus cu coctailuri Molotov, bîte și pietre.
Pe scurt, vom cîștiga. Și nu doar din noroc sau sclipiri individuale. Nu! totul va fi cun noi. Totul! Căci aici și acum, dacă nu ești cu noi, ești împotriva noastră.
Notă de final: Sărmanul cal a murit ucis de o săgeată otrăvită trasă dintr-o sarbacană, undeva la Manaos, la un miting de protest al unui trib aborigen împotrivă nebuniei din timpul Campionatului Mondial de Fotbal din Brazilia 2014. Din păcate, triburile acelea nu cunosc diferența dintre protest și război. La ele, lupta este luptă. Cîțiva indigeni în Seleccao ar duce la victorii pe linie, prin K.O. aplicat antagoniștilor. Cît despre căpitanul din finala de la Rio ... aceasta este o altă poveste, vorba lui Kipling.
Nu vă închipuiţi cine ştie ce, mai cu seamă să nu credeţi că semăn în vreun fel cu Maximus, calul lui Rapunzel din desenul animat cu O poveste încîlcită, care amuşină şi ia urma infractorilor, şi nu se lasă pînă nu îi răzbeşte. Nu! În spinarea mea s-a cocoţat un jandarm brazilian (nu chiar cel mai tîmpit din pluton, din fericire, şi nici cel mai rotofei) şi împreună patrulăm şi dăm iama prin mulţime,
Entangled ... auzi acolo nume pentru un desen animat ... îmi aduce aminte de quantum entanglement, chestia aia pe care n-o pot explica fizicienii ... era să zic mecanicii cuantici ... parcă-l şi văd pe vreun Dorel cu un ciocan şi o daltă în mînă, ambele cuantice, hăituind pe sub ţevi pisica lui Schroedinger.
Ce vă miraţi aşa? Caii sînt fiinţe extrem de deştepte, deşi nu par să ... să sară calul în domeniu, mă rog. Sau poate tocmai de-aia sînt fiinţe deştepte.
Sînt și un cal brazilian.
Sînt mîndru de "brazilienitatea" mea. Peste o săptămînă voi asista la zdrobirea nevrednicilor croați în meciul de deschidere de la Mundial, iar peste vreo lună, pe vechea și noua Maracană, o să am plăcerea să-l văd pe căpitanul nostru ridicînd Cupa deasupra capului. A șasea oară. Întîia dată la noi acasă.
Doar citind numele auriverzilor mă trec toate cele. N-aș vrea să fiu în pielea dușmanilor. Julio Cesar. Dante, Dani Alves. Maicon. Fernandinho. Fred. Hulk. Neymar. Thiago Silva. Știu că-i o expresie uzitată și para-uzitată, dar cred că făceam șapte echipe naționale cam de aceeași valoare cu ceea ce avem prin curte.
Adversarii n-au nici o șansă. Nici nu-mi pasă cu cine jucăm finala. Poate cu teribilii și teribiliștii vecini de la sud. N-are importanță. Nici europenii n-au ce căuta aici. O să iasă cu măcel. Galeriile înfrățite braziliano-argentiniene vor face legea împotriva veneticilor. La sfîrșit, argintiii o să-și ia și ei partea pe cocoașă, așa cum le stă bine. Turiști? spectatori pașnici? ce-s ăia? fotbalul e război, și cu asta basta!
Sîntem dezorganizați? Și ce, rușii nu sînt? au făcut un haloimăs de nedescris din olimpiada aia de iarnă de la Soci, totul pe sponci, nimic terminat cap-coadă, după care nimeni n-a crîcnit cînd cu afacerea ucraineană. Să-l văd eu pe ăla care o să crăcnească în contra organizării braziliene.
Stadionul meciului inaugural nu e gata? Ei și? nici la Soci nu s-a aprins cercul ăla olimpic, și nici infrastructura nu era în regulă.
Protestează sărăntocii evacuați din bidonville-urile și favelle-le lor? Igienizare. Deratizare. Ăia sînt niște nenorociți care nu merită să trăiască. Criminali de rînd ... colcăie maghernițele alea de pușcoace ... Rap das Armas vă spune ceva? are peste 20 de ani, dar e taaaare actual.
Corupție? costuri imense, nesjustificate? arată-mi și mie o țară, un guvern fără corupție, fără umflarea cheltuielilor. Ce naiba!
Că și turneul ăsta final și Olimpiada de Vară de peste doi ani o să adîncească inegalitățile sociale? Nu există așa ceva! Există doar inegalitatea Cauchy-Buniakowski-Schwarz și celelalte din matematică. Ce nu poate fi pus în formule nu există. Pare ciudat pentru un popor latino-american, și tropical pe deasupra, dar uite că se poate.
Lupte de stradă? Le-am dat noi lupte de nu le pot duce. Să învețe diferența dintre exprimarea civilizată a opiniilorprin demonstrații pașnice, și războiul de gherilă dus cu coctailuri Molotov, bîte și pietre.
Pe scurt, vom cîștiga. Și nu doar din noroc sau sclipiri individuale. Nu! totul va fi cun noi. Totul! Căci aici și acum, dacă nu ești cu noi, ești împotriva noastră.
Notă de final: Sărmanul cal a murit ucis de o săgeată otrăvită trasă dintr-o sarbacană, undeva la Manaos, la un miting de protest al unui trib aborigen împotrivă nebuniei din timpul Campionatului Mondial de Fotbal din Brazilia 2014. Din păcate, triburile acelea nu cunosc diferența dintre protest și război. La ele, lupta este luptă. Cîțiva indigeni în Seleccao ar duce la victorii pe linie, prin K.O. aplicat antagoniștilor. Cît despre căpitanul din finala de la Rio ... aceasta este o altă poveste, vorba lui Kipling.
marți, 3 iunie 2014
Avanpremiera Campionatului Mondial de Fotbal 2014 - Germania - La produs
Noaptea răsună de țăcănitul ritmic al tocurilor pe piatra cubică - pavaj, nu asfalt, căci e mai fancy, chiar dacă uneori "cuiele" cad victimă forțelor de forfecare. Nici o primejdie la orizont, strada din centrul vechi colcăie de viață, chiar și la unu jumate noaptea. Polițiștii în civil veghează și ei ...
Două păsări de noapte dau nas în nas pe traseu.
- Bună, fată!
- Bună, fată! Wie geht's?
- Alles gute. Se putea și mai bine. Este cam liniște zilele astea. Nu tu elefanți albi, nu tu granguri, nu tu ștabi, nici măcar puțoii nu se mai bagă.
- Eee, a început Weltmeisterschaftul, măi Aișe, ce dracu, nici atîta lucru nu știi? Bărbații se descarcă acuma prin mijloace alternative, n-au nevoie de pupici și dezmierdări. Decît dacă pierde echipa favorită ... atunci trebuie mîngîiați, alintați, făcuți să-mțeleagă că nu a venit sfîrșitul lumii.
- Kein Problem, atuncea. La cîte înfrîngeri o să ne luăm ... Păi ce cap de serie e ăsta, de ne plimbă ca pe sfintele moaște, de la Salvador la Fortaleza și înapoi la Recife? de pe-acolo de unde se-avîntă avioanele peste balta cea mare ...
- Pernambuco, fată. Ăsta nume care cîntă ...
- Daaa ... Pernambuco, Guadalajara, Epaminonda ...
- Sau Santa Cruz Cabralia. Ha! Epaminonda?
- Lasă aia, ce dracu este Cabralia?
- Așa mi-a zis un jucător că se cheamă cătunul unde stau ai noștri. Cică și-au făcut și hotel nou-nouț, ridicat din temelie, să nu ne audă și să nu ne vază dușmanii. Nici musca nu trece fără ausweiss.
- Aiurea, ce să vadă? Că toți știu cum joacă Germania. Tare și cu forță, și cu șutul precis tras de departe. Asta n-o să se schimbe cît o fi neamțul neamț. Tot așa s-a cimentat națiunea în 54, cînd cu ungurii, și Rahn, și golul anulat lui Puskas la final.
- Mai, dar ce le mai știi!
- De la știrile sportive, Zlatkă fată. De la știrile sportive ...
O mașină se tîrăște greoi spre cele două. Discuția se poartă în șoaptă. Nici una din fete nu pare mulțumită. Potențialul client dă și el a lehamite din mînă și calcă accelerația.
Aișe s-a înfuriat.
- Nu se merită. Bani puțini. Criză ...
- Ce îmbîrligoși! Ce jegoși! Să te păcălească și mai multe nu!
- Salariul minim pe economie, my ass!
- Parcă ar fi parlamentari. zău de nu!
- Măi, eu măcar sînt fată cinstită, lucrez pe față, îi zic de la început clientului că ce vrea el face atîta și atîta, n-o mai dau cotită pe după cireș după ce a început acțiunea. Și lumea îmi spune mie "curvă". Păi mai curve decît politicienii cine să fie? Ziceam de fotbal, și de cum vine Cupa la Berlin. Păi dacă dăm pe traseu peste Rusia, știi ce? poate vine madam Merkel și bate cu pumnul în masă, și antrenorul se face mic de tot, și le zice la băieți "Mă tată, vreí să îți fie bine și cald la iarnă? Atunci te rog să joci corespunzător cu rușii, că nu-i de glumit cu dictatura gazului!" Și băieții, de comitet, o să-i lase pe putiniști să treacă mai departe.
- Crezi tu?
- Păi sigur! Că poporul a ajuns o turmă placidă, gata să înghită orice. Bine, așa a fost și-n 1990, și-n 1974, nu se supăra nimeni dacă nu ieșeam campioni mondiali.
- Care "ieșeam", fată, că tu ești turcoaică, io sîrboaică! Peste toate, nici nu eram născute pe vremurile alea!
- Eh, așa vine vorba ... pînă la urmă, de la neamț mîncăm și noi o pîine, de ce să-i bîrfim ... Vorba bancului: ce face tînărul iugoslav cînd împlinește 18 ani? se duce în R.F.G. la muncă, spre deosebire de tînărul neamț care cînd împlinește 19 ani se duce în Iugoslavia să-l caute pe tata. Și de unde Turcia la mondiale, că i-au încurcat proștii ăia de români, pe care la rîndul lor i-au încurcat prietenii mei palikarii.
- Și nici cu foștii iugoslavi nu mi-e rușine.
- Păi da! Dar a început să-mi fie frică.
- De ce, fată?
- N-ai văzut ce tare au venit pe turnantă neonaziștii? Auslaender raus! și tot tacîmul.
- Ei na! Păi e plin Mannschaftul de corciți.
- Aiurea! S-a dat și Low pe brazdă. Ia mai citește lotul! păi unde-s Asamoah și Gomez și Boateng și compania, și toți Ibrahimii și Murații puști-minune? la televizor, tati! că n-a rămas decît Sami (n.r. Khedira) și Mesut (n.r. Ozil) care au ștate vechi de serviciu ...
- Hai fată, că uite, e și Jerome (n.r. Boateng) pe listă.
Fetele tac și mai bagă un tur de patrulă. N-au nici acum noroc. Aișe are mai departe chef de pălăvrăgeală.
- Nu mai spune, pînă la urmă l-au luat cu arcanul și pe el? Mă rog ... și mai sînt veșnicii Klose și Podolski, care toți gavaresc că ar fi polonezi, dar ei nu și nu! În rest, numai blonzi cu ochi albaștri, cum le place la SS-iștii ăia de-au ajuns în Parlamentul European. Acu să-l văd pe Jogi cît de fin psiholog e. Că a adus ditamai blocul de la Bayern, ceea ce e și normal, dar și contraponderea de la Dortmund. Șapte la cinci, și ăștia nu se înghit neam. Frate, frate, dar brînza e pe bani.
- Mai ales brînza dortmundeză.
- Cam așa. Poate vine grupul de la Arsenal să-i împace. Ăia-s mai senioriali, așa, au un iz de Camera Lorzilor.
- Da' de unde. De cînd este Arsenal club domnesc? Plus că de ani bunișori n-au mai luat nimic major. Dar măcar joacă la greu.
- ... și sînt terminați fizic după 38 de etape plus cele două cupe, plus Europa ...
- Ei lasă, vine doctorul Fuentes al nostru și îi scoate din rahat. Ce, anul trecut Bayern cum le-a dat șapte la varzelonezi? tot cu ceiuțul-fermecat versiunea 6.1, că prostovanii de catalani cică n-au mai vrut să se upgradeze de la 5.4, era prea mult pentru UNICEF și Qatar Foundation.
Încă o talpă, de vreo zece minute. Nici o lipeală n-apare la orizont, deși fustele au ajuns la un minim istoric. Aișe continuă:
- Mda. și toți sînt sictiriți, că uite, a venit vacanța, și ei trebuiau să fie la Ibiza, în Saint-Barts sau Mauritius. și în schimb trag la galere prin junglă.
- Aia e. Phii, ce mă dor picioarele!
- Vorbește și tu cu doctorul de la națională. Sau de la Bayern ... au ăia niște compuși-minune, n-ai văzut cum aleargă toți de la 90 de minute în sus? și Goetze, și Kross, și Schweini ...
- Și rezistă o zi și-o noapte în pat!
- Nu zău - păi eu glumeam! Tu de unde știi, că noi sîntem în Hamburg, și rezistenții noștri abia-abia au rămas în Bundesliga. Auzi rușine, să dea baraj să rămînă în divizie, și cu cine? cu Greuter Furth! și cum? cu 0-0 acasă și 1-1 afară? Vorba aia, cine dracu mai sînt și Furthsii ăia?!?
- Lasă-i, fată! Bine că au rămas. Îți dai seama ce dezastru economic era pentru noi dacă le tăia salariile la nivel de liga a doua?
- Eh! atîta pagubă! Deși, spun sincer, nu mă văd trecînd de la Sankt Pauli la Șanli Urfa sau Erzurum.
- Ce-s alea, Aișă fată?
- Niște orășele de pe la noi. În inima Anatoliei. Că la Stambul, Bursa sau Izmir concurența e mare, și trebuie să joc o groază de tururi preliminarii ca să ajung pe tabloul principal. Și nici așa tînără nu mai sînt.
- Ha ha! ai și tenisul în sînge, nu numai fotbalul. O dai pe Roland Garros acuma.
- Păi nu ți-am zis mai deunăzi că eram tînără și proastă și m-am angajat prezentatoare la o televiziune de sport? S-a mai lipit cîte ceva e mine ...
- Păi e simplu, te ștergi cu prosopul ...
Rîd amîndouă. Doi gomoși trec prin "secțiunea" lor de trotuar. De data asta negocierea se face la "pachet" și este încununată de succes. Încă 500 de euro care să ajute economiile în dezvoltare ale Estului Îndepărtat ...
De undeva răsună un clasic ... A las dos de la manana oi un mariachi tocar ... Virtuozul necunoscut în noapte încearcă să-l transforme din cancion de mariachi în yodler. Nu îi prea iese. Trompețica își sfîrșește recitalul cu un rîs gîlgîit. Pe 26 iunie, Germania are meci decisiv cu americanii. Un Obama-muțunache, spînzurat de oglinda retrovizoare a limuzinei, rînjește mefistofelic către nemțoaicele Aișe și Zlatka.
Două păsări de noapte dau nas în nas pe traseu.
- Bună, fată!
- Bună, fată! Wie geht's?
- Alles gute. Se putea și mai bine. Este cam liniște zilele astea. Nu tu elefanți albi, nu tu granguri, nu tu ștabi, nici măcar puțoii nu se mai bagă.
- Eee, a început Weltmeisterschaftul, măi Aișe, ce dracu, nici atîta lucru nu știi? Bărbații se descarcă acuma prin mijloace alternative, n-au nevoie de pupici și dezmierdări. Decît dacă pierde echipa favorită ... atunci trebuie mîngîiați, alintați, făcuți să-mțeleagă că nu a venit sfîrșitul lumii.
- Kein Problem, atuncea. La cîte înfrîngeri o să ne luăm ... Păi ce cap de serie e ăsta, de ne plimbă ca pe sfintele moaște, de la Salvador la Fortaleza și înapoi la Recife? de pe-acolo de unde se-avîntă avioanele peste balta cea mare ...
- Pernambuco, fată. Ăsta nume care cîntă ...
- Daaa ... Pernambuco, Guadalajara, Epaminonda ...
- Sau Santa Cruz Cabralia. Ha! Epaminonda?
- Lasă aia, ce dracu este Cabralia?
- Așa mi-a zis un jucător că se cheamă cătunul unde stau ai noștri. Cică și-au făcut și hotel nou-nouț, ridicat din temelie, să nu ne audă și să nu ne vază dușmanii. Nici musca nu trece fără ausweiss.
- Aiurea, ce să vadă? Că toți știu cum joacă Germania. Tare și cu forță, și cu șutul precis tras de departe. Asta n-o să se schimbe cît o fi neamțul neamț. Tot așa s-a cimentat națiunea în 54, cînd cu ungurii, și Rahn, și golul anulat lui Puskas la final.
- Mai, dar ce le mai știi!
- De la știrile sportive, Zlatkă fată. De la știrile sportive ...
O mașină se tîrăște greoi spre cele două. Discuția se poartă în șoaptă. Nici una din fete nu pare mulțumită. Potențialul client dă și el a lehamite din mînă și calcă accelerația.
Aișe s-a înfuriat.
- Nu se merită. Bani puțini. Criză ...
- Ce îmbîrligoși! Ce jegoși! Să te păcălească și mai multe nu!
- Salariul minim pe economie, my ass!
- Parcă ar fi parlamentari. zău de nu!
- Măi, eu măcar sînt fată cinstită, lucrez pe față, îi zic de la început clientului că ce vrea el face atîta și atîta, n-o mai dau cotită pe după cireș după ce a început acțiunea. Și lumea îmi spune mie "curvă". Păi mai curve decît politicienii cine să fie? Ziceam de fotbal, și de cum vine Cupa la Berlin. Păi dacă dăm pe traseu peste Rusia, știi ce? poate vine madam Merkel și bate cu pumnul în masă, și antrenorul se face mic de tot, și le zice la băieți "Mă tată, vreí să îți fie bine și cald la iarnă? Atunci te rog să joci corespunzător cu rușii, că nu-i de glumit cu dictatura gazului!" Și băieții, de comitet, o să-i lase pe putiniști să treacă mai departe.
- Crezi tu?
- Păi sigur! Că poporul a ajuns o turmă placidă, gata să înghită orice. Bine, așa a fost și-n 1990, și-n 1974, nu se supăra nimeni dacă nu ieșeam campioni mondiali.
- Care "ieșeam", fată, că tu ești turcoaică, io sîrboaică! Peste toate, nici nu eram născute pe vremurile alea!
- Eh, așa vine vorba ... pînă la urmă, de la neamț mîncăm și noi o pîine, de ce să-i bîrfim ... Vorba bancului: ce face tînărul iugoslav cînd împlinește 18 ani? se duce în R.F.G. la muncă, spre deosebire de tînărul neamț care cînd împlinește 19 ani se duce în Iugoslavia să-l caute pe tata. Și de unde Turcia la mondiale, că i-au încurcat proștii ăia de români, pe care la rîndul lor i-au încurcat prietenii mei palikarii.
- Și nici cu foștii iugoslavi nu mi-e rușine.
- Păi da! Dar a început să-mi fie frică.
- De ce, fată?
- N-ai văzut ce tare au venit pe turnantă neonaziștii? Auslaender raus! și tot tacîmul.
- Ei na! Păi e plin Mannschaftul de corciți.
- Aiurea! S-a dat și Low pe brazdă. Ia mai citește lotul! păi unde-s Asamoah și Gomez și Boateng și compania, și toți Ibrahimii și Murații puști-minune? la televizor, tati! că n-a rămas decît Sami (n.r. Khedira) și Mesut (n.r. Ozil) care au ștate vechi de serviciu ...
- Hai fată, că uite, e și Jerome (n.r. Boateng) pe listă.
Fetele tac și mai bagă un tur de patrulă. N-au nici acum noroc. Aișe are mai departe chef de pălăvrăgeală.
- Nu mai spune, pînă la urmă l-au luat cu arcanul și pe el? Mă rog ... și mai sînt veșnicii Klose și Podolski, care toți gavaresc că ar fi polonezi, dar ei nu și nu! În rest, numai blonzi cu ochi albaștri, cum le place la SS-iștii ăia de-au ajuns în Parlamentul European. Acu să-l văd pe Jogi cît de fin psiholog e. Că a adus ditamai blocul de la Bayern, ceea ce e și normal, dar și contraponderea de la Dortmund. Șapte la cinci, și ăștia nu se înghit neam. Frate, frate, dar brînza e pe bani.
- Mai ales brînza dortmundeză.
- Cam așa. Poate vine grupul de la Arsenal să-i împace. Ăia-s mai senioriali, așa, au un iz de Camera Lorzilor.
- Da' de unde. De cînd este Arsenal club domnesc? Plus că de ani bunișori n-au mai luat nimic major. Dar măcar joacă la greu.
- ... și sînt terminați fizic după 38 de etape plus cele două cupe, plus Europa ...
- Ei lasă, vine doctorul Fuentes al nostru și îi scoate din rahat. Ce, anul trecut Bayern cum le-a dat șapte la varzelonezi? tot cu ceiuțul-fermecat versiunea 6.1, că prostovanii de catalani cică n-au mai vrut să se upgradeze de la 5.4, era prea mult pentru UNICEF și Qatar Foundation.
Încă o talpă, de vreo zece minute. Nici o lipeală n-apare la orizont, deși fustele au ajuns la un minim istoric. Aișe continuă:
- Mda. și toți sînt sictiriți, că uite, a venit vacanța, și ei trebuiau să fie la Ibiza, în Saint-Barts sau Mauritius. și în schimb trag la galere prin junglă.
- Aia e. Phii, ce mă dor picioarele!
- Vorbește și tu cu doctorul de la națională. Sau de la Bayern ... au ăia niște compuși-minune, n-ai văzut cum aleargă toți de la 90 de minute în sus? și Goetze, și Kross, și Schweini ...
- Și rezistă o zi și-o noapte în pat!
- Nu zău - păi eu glumeam! Tu de unde știi, că noi sîntem în Hamburg, și rezistenții noștri abia-abia au rămas în Bundesliga. Auzi rușine, să dea baraj să rămînă în divizie, și cu cine? cu Greuter Furth! și cum? cu 0-0 acasă și 1-1 afară? Vorba aia, cine dracu mai sînt și Furthsii ăia?!?
- Lasă-i, fată! Bine că au rămas. Îți dai seama ce dezastru economic era pentru noi dacă le tăia salariile la nivel de liga a doua?
- Eh! atîta pagubă! Deși, spun sincer, nu mă văd trecînd de la Sankt Pauli la Șanli Urfa sau Erzurum.
- Ce-s alea, Aișă fată?
- Niște orășele de pe la noi. În inima Anatoliei. Că la Stambul, Bursa sau Izmir concurența e mare, și trebuie să joc o groază de tururi preliminarii ca să ajung pe tabloul principal. Și nici așa tînără nu mai sînt.
- Ha ha! ai și tenisul în sînge, nu numai fotbalul. O dai pe Roland Garros acuma.
- Păi nu ți-am zis mai deunăzi că eram tînără și proastă și m-am angajat prezentatoare la o televiziune de sport? S-a mai lipit cîte ceva e mine ...
- Păi e simplu, te ștergi cu prosopul ...
Rîd amîndouă. Doi gomoși trec prin "secțiunea" lor de trotuar. De data asta negocierea se face la "pachet" și este încununată de succes. Încă 500 de euro care să ajute economiile în dezvoltare ale Estului Îndepărtat ...
De undeva răsună un clasic ... A las dos de la manana oi un mariachi tocar ... Virtuozul necunoscut în noapte încearcă să-l transforme din cancion de mariachi în yodler. Nu îi prea iese. Trompețica își sfîrșește recitalul cu un rîs gîlgîit. Pe 26 iunie, Germania are meci decisiv cu americanii. Un Obama-muțunache, spînzurat de oglinda retrovizoare a limuzinei, rînjește mefistofelic către nemțoaicele Aișe și Zlatka.
luni, 2 iunie 2014
Avanpremiera Campionatului Mondial de Fotbal 2014 - Spania - Din bîrlogul unei campioane mondiale
Ce ți-e și cu amintirile astea!
Mai alaltăieri jucam la plesneală, în Liga Campionilor, anul 2000 și un pic. Ce fotbal frumos era pe-atunci! mai ceva decît nesuferita tiki-taka, aia de mi-a mîncat zilele în La Liga. Mai alaltăieri cîștigam și noi, ăști hidalgo de vază, un titlu european cînd nimeni nu ar fi pariat o peseta moartă pe noi, că doar stăteam în fața Germaniei, și neamțul e neamț, chiar dacă în vara aia a lui 2008 adia a criză mondială. Sau poate taman de-aia, că neamțul e mai al dracu cînd dă de greu. Mai ieri luam titlul mondial contra amicilor olandezi - știu eu că abia așteaptă să ne ia măsura în meciul din grupă - chiar la ei acasă în Africa de Sud. Boer-ul tot boier, vorba aia, prelungiri și Andres I. pe ritm de vuvuzele și, uite-așa, chipurile, van-ii ne-au lăsat să cîștigăm. Aiurea! La ce cotonogeală a fost în meciul ăla ...
Aud că ăl bătrîn - nu, nu amigo del Bosque, ci regele ăl bătrîn, Juan Carlos - se pregătește să se ceară afară. Ce i-o fi venit? și tocmai acuma, în preziua Mundialului? Nu cred că e din cauză de boală, chit că bătrînețea nu iartă pe nimeni - și nici tinerețea, că uite, mă băgai pe tabletă și aflai că amărîta aia de Angelina degeaba și-a dat jos podoabele, că tot e suspectă de cancer, și chiar și așa stai și te miri cum vin unii și fac reclamă că uite ce supliment minunat de slăbit avem noi, Jolie a slăbit zece kile într-o lună. Păi dacă o caută racul p-acasă, cred și eu c-a slăbit. Nu mai există respect pe lumea asta ... nici pentru simpatica asta, Lara Croft leită-poleită, așa cum a greșit-o artistul ăla plastic de la Core Design, cînd a tras prea mult de mouse în zona pieptului fătucii ...
Hai că deja delirez. Lasă, să fie sănătoși amîndoi, și Angelina și Măria Sa urmașul autorizat al Generalissimului, omul nostru, El Caudillo, care le-a fost ca o mamă înaintașilor mei realiști.
Nu, nu atacanții de acum, ci jucătorii ăi vechi, Pirri și Amancio și Puskas și Di Stefano ... bine, că ultimii doi nici nu erau de-ai noștri ... dar ce, dacă sapi bine de tot, Azpilicueta sau Busquets sînt de-ai noștri? De-aia era bun ăl bătrîn, Juan Carlos, îi împăca cumva pe toți ... acuma, dracu știe ce s-o mai alege de țărișoara asta. Și cînd zic realiști, asta înseamnă doar că joacă la mine la Real (am voie să zic la mine la Real, că de la Raul încoace nimeni n-a mai stat atîta amar de vreme la clubul ăsta - chiar, pe unde naiba mai e senor Gonzalez? cred că tot pe la cămile, acolo e bătaia peștelui dacă vrei o bătrînețe liniștită), că în rest sînt toți cu capul în nori, mai rău ca piloții de linie, numai după bani, mașini și femei le e gîndul.
Eu nici nu eram născut pe vremea cînd Spania lua titlul ăla european. Cît să fi fost? 1964? iar cînd aveam nici un anișor, mîndra Spanie îi păcălea pe iugoslavi cu un penalty care n-a fost, și pe urmă murea lent și urît pe propriul teren cu Irlanda de Nord, R.F.G. și Anglia. Viva Naranjito!
Iniesta zice că să n-am nici o grijă, că ăl bătrîn - de data asta vorbea de del Bosque al nost' - are o tactică trăsnet, și că dacă nu dormeam la ședințele de pregătire tactică, aș fi fost și eu pătruns de măreția lui. "Bă, Iker", zice măgarul, "ai îmbătrînit, bă băiatule! nu te mai țin pleoapele, nu te mai țin mușchii, știe Ancelotti ce știe cînd te ține pe bancă ca pe un talisman, ca pe un bibelou, mă-nțelegi, și te șterge de praf doar la ocazii mari, o Ligă a Campionilor, o Decimă, o măslină ...". Țăran de Barcelona, n-ai ce-i face. Crede că toată lumea e a lui, că așa ține el minte de acu niște ani. Alooo! lăsați tîmpeniile, că ne joacă nemții bayernezii în picioare, pe bune de data asta, nu ca-n 2008 ...
Ar trebui să spăl mănușile astea. Prea mult jeg pe ele - și doar la națională. Unii ar zice că e patina timpului. N-am priceput niciodată expresia asta. Ce, noi jucăm hochei? ne dăm cu patinele la exerciții impuse sau la short-track? Păi noi sîntem spanioli (nu mai rînji, băi Xavi, sau Puyol, sau care ești p-acolo!) .. așa ... deci sîntem fiii Soarelui, chiar dacă siesta de la prînz e sfîntă. Că și așa nu poți face nimic cu 45 de grade de soare topit în creștetul capului și-n creieri.
... cică o să jucăm și la orele prînzului, să satisfacem foamea de sînge a europeanului de rînd ... păi dreptate-i asta?
Pe mine să mă sculați doar cînd ajungem în finală. Hai, fie, mă bag și la semifinală. Pînă atunci termin și cu spălatul. Sau poate îl pun pe Valdes să le spele.
Pff, doarme și ăsta. Portar, deh ...
Cu ăștia mergem noi la Mondiale. De unde atîtea șanse la titlu?
Deși ...
Tocmai mi-a trimis cineva un filmuleț despre prima medalie de aur a unui australian la Olimpiada de Iarnă ... că tot veni vorba de patine ... în 2002 ... era finala de cinci la ceva probă de patinaj viteză, și omul meu, lipa-lipa, arvunise ferm ultimul loc ... numai că una din gloabele din față a făcut o mișcare greșită, s-a împiedicat, i-a tîrît pe toți după el, și uite așa Lupta s-a terminat din lipsă de combatanți, și Aussie-ul meu a trecut primul linia de sosire, în uluiala generală, uluiala lui personală nefiind cea mai mică din sală.
Care va să zică, totul e să te moșmondești și tu p-acolo, că nu se știe cine și cînd se-mpiedică.
Acu văzui și cine mi-a trimis linkul. Șmecher mare nenea Vicente ăsta ... Hai, vă las, că iar avem ședință tactică. Bine că n-am băut cafea înainte ...
Mai alaltăieri jucam la plesneală, în Liga Campionilor, anul 2000 și un pic. Ce fotbal frumos era pe-atunci! mai ceva decît nesuferita tiki-taka, aia de mi-a mîncat zilele în La Liga. Mai alaltăieri cîștigam și noi, ăști hidalgo de vază, un titlu european cînd nimeni nu ar fi pariat o peseta moartă pe noi, că doar stăteam în fața Germaniei, și neamțul e neamț, chiar dacă în vara aia a lui 2008 adia a criză mondială. Sau poate taman de-aia, că neamțul e mai al dracu cînd dă de greu. Mai ieri luam titlul mondial contra amicilor olandezi - știu eu că abia așteaptă să ne ia măsura în meciul din grupă - chiar la ei acasă în Africa de Sud. Boer-ul tot boier, vorba aia, prelungiri și Andres I. pe ritm de vuvuzele și, uite-așa, chipurile, van-ii ne-au lăsat să cîștigăm. Aiurea! La ce cotonogeală a fost în meciul ăla ...
Aud că ăl bătrîn - nu, nu amigo del Bosque, ci regele ăl bătrîn, Juan Carlos - se pregătește să se ceară afară. Ce i-o fi venit? și tocmai acuma, în preziua Mundialului? Nu cred că e din cauză de boală, chit că bătrînețea nu iartă pe nimeni - și nici tinerețea, că uite, mă băgai pe tabletă și aflai că amărîta aia de Angelina degeaba și-a dat jos podoabele, că tot e suspectă de cancer, și chiar și așa stai și te miri cum vin unii și fac reclamă că uite ce supliment minunat de slăbit avem noi, Jolie a slăbit zece kile într-o lună. Păi dacă o caută racul p-acasă, cred și eu c-a slăbit. Nu mai există respect pe lumea asta ... nici pentru simpatica asta, Lara Croft leită-poleită, așa cum a greșit-o artistul ăla plastic de la Core Design, cînd a tras prea mult de mouse în zona pieptului fătucii ...
Hai că deja delirez. Lasă, să fie sănătoși amîndoi, și Angelina și Măria Sa urmașul autorizat al Generalissimului, omul nostru, El Caudillo, care le-a fost ca o mamă înaintașilor mei realiști.
Nu, nu atacanții de acum, ci jucătorii ăi vechi, Pirri și Amancio și Puskas și Di Stefano ... bine, că ultimii doi nici nu erau de-ai noștri ... dar ce, dacă sapi bine de tot, Azpilicueta sau Busquets sînt de-ai noștri? De-aia era bun ăl bătrîn, Juan Carlos, îi împăca cumva pe toți ... acuma, dracu știe ce s-o mai alege de țărișoara asta. Și cînd zic realiști, asta înseamnă doar că joacă la mine la Real (am voie să zic la mine la Real, că de la Raul încoace nimeni n-a mai stat atîta amar de vreme la clubul ăsta - chiar, pe unde naiba mai e senor Gonzalez? cred că tot pe la cămile, acolo e bătaia peștelui dacă vrei o bătrînețe liniștită), că în rest sînt toți cu capul în nori, mai rău ca piloții de linie, numai după bani, mașini și femei le e gîndul.
Eu nici nu eram născut pe vremea cînd Spania lua titlul ăla european. Cît să fi fost? 1964? iar cînd aveam nici un anișor, mîndra Spanie îi păcălea pe iugoslavi cu un penalty care n-a fost, și pe urmă murea lent și urît pe propriul teren cu Irlanda de Nord, R.F.G. și Anglia. Viva Naranjito!
Iniesta zice că să n-am nici o grijă, că ăl bătrîn - de data asta vorbea de del Bosque al nost' - are o tactică trăsnet, și că dacă nu dormeam la ședințele de pregătire tactică, aș fi fost și eu pătruns de măreția lui. "Bă, Iker", zice măgarul, "ai îmbătrînit, bă băiatule! nu te mai țin pleoapele, nu te mai țin mușchii, știe Ancelotti ce știe cînd te ține pe bancă ca pe un talisman, ca pe un bibelou, mă-nțelegi, și te șterge de praf doar la ocazii mari, o Ligă a Campionilor, o Decimă, o măslină ...". Țăran de Barcelona, n-ai ce-i face. Crede că toată lumea e a lui, că așa ține el minte de acu niște ani. Alooo! lăsați tîmpeniile, că ne joacă nemții bayernezii în picioare, pe bune de data asta, nu ca-n 2008 ...
Ar trebui să spăl mănușile astea. Prea mult jeg pe ele - și doar la națională. Unii ar zice că e patina timpului. N-am priceput niciodată expresia asta. Ce, noi jucăm hochei? ne dăm cu patinele la exerciții impuse sau la short-track? Păi noi sîntem spanioli (nu mai rînji, băi Xavi, sau Puyol, sau care ești p-acolo!) .. așa ... deci sîntem fiii Soarelui, chiar dacă siesta de la prînz e sfîntă. Că și așa nu poți face nimic cu 45 de grade de soare topit în creștetul capului și-n creieri.
... cică o să jucăm și la orele prînzului, să satisfacem foamea de sînge a europeanului de rînd ... păi dreptate-i asta?
Pe mine să mă sculați doar cînd ajungem în finală. Hai, fie, mă bag și la semifinală. Pînă atunci termin și cu spălatul. Sau poate îl pun pe Valdes să le spele.
Pff, doarme și ăsta. Portar, deh ...
Cu ăștia mergem noi la Mondiale. De unde atîtea șanse la titlu?
Deși ...
Tocmai mi-a trimis cineva un filmuleț despre prima medalie de aur a unui australian la Olimpiada de Iarnă ... că tot veni vorba de patine ... în 2002 ... era finala de cinci la ceva probă de patinaj viteză, și omul meu, lipa-lipa, arvunise ferm ultimul loc ... numai că una din gloabele din față a făcut o mișcare greșită, s-a împiedicat, i-a tîrît pe toți după el, și uite așa Lupta s-a terminat din lipsă de combatanți, și Aussie-ul meu a trecut primul linia de sosire, în uluiala generală, uluiala lui personală nefiind cea mai mică din sală.
Care va să zică, totul e să te moșmondești și tu p-acolo, că nu se știe cine și cînd se-mpiedică.
Acu văzui și cine mi-a trimis linkul. Șmecher mare nenea Vicente ăsta ... Hai, vă las, că iar avem ședință tactică. Bine că n-am băut cafea înainte ...
luni, 9 septembrie 2013
România - Ungaria 3-0
Să fim serioși, a fost un meci prost al naționalei.
Centrul terenului cedat (deliberat sau nu) de cuplul comico-fantezist Pintilii și Bourceanu, mîini moarte (Stancu, Torje), un țăcănit care se crede fundaș și începe să dribleze ca tembelul prin careu (Chiricheș), un portar care la cei peste 1,90 ai săi iese damboulea pe sub centrările din corner, o apărare visătoare, atacuri în valuri ale ungurilor (cel puțin în repriza a doua) … doar faptul că bafta porcească a lui Marica (a observat cineva că era să se împiedice înainte de șut?) s-a petrecut rapis, în minutul 2, ne-a scutit de o înfrîngere rușinoasă. Pînă s-au trezit ungurii că trebuie să joace altceva decît își propuseseră (adică un rock îndrăcit în loc de menuet leșinat), cam prin minutul 15-20, hop! a picat și al doilea gol, și cu asta s-a încheiat totul.
Diferenţa, evident, au făcut-o execuţiile individuale.
Mă rog, bine că am terminat cu paşalîcii mohacsieni; acum trecem la treburi serioase, vine sultanul în persoană!
luni, 12 august 2013
Oile placide din Ghencea
Sînt curios ce o să facă oițele cînd sursa de ceiuț bun a lu' domnu' doctor Neubert o să sece; sau cînd UEFA va fi silită să taie în carne vie în problema dopajului, chiar și împotriva cluburilor care aduc profit datorită audienței făcute.
Între timp, eu zic că e de urmărit parcursul în campionat al Ceahlăului Piatra-Neamț și a lui ACS Poli Timișoara fostă Recaș. Cică au preluat și ele metodele revoluționare de la Steaua București ...
Între timp, eu zic că e de urmărit parcursul în campionat al Ceahlăului Piatra-Neamț și a lui ACS Poli Timișoara fostă Recaș. Cică au preluat și ele metodele revoluționare de la Steaua București ...
marți, 12 iunie 2012
România - Argentina Jaguars 23-21
Cred că Jaguarii argentinieni au o mare problemă în fața României: pot să cîștige numai în condiții ideale de presiune și temperatură, cum se spunea la orele de fizică din liceu.
Acum doi ani, dacă nu mă înșeală pîrdalnica de memorie, România i-a bătut net, 24-6, dar pe o ploaie insistentă, de nu putea sărmanii mingicari sud-americani să-și facă jocul combinativ.
Anul trecut totul a fost perfect, o seară plăcută de vară, răcoare, nocturnă, așa că Jaguarii ne-au păpat de vii, 37-12 sau ceva de genul ăsta.
Și vine anul 2012, și o caniculă clasa întîi, și România învinge iar, la limită, 23-21. La un moment dat părea că argentinienii ne vor ajunge din urmă, mai ales că din ultimele 13-14 minute am jucat zece minute în inferioritate.
Să notăm, la repezeală, că ai noștri au ratat un eseu ca și făcut pe la sfîrșitul primei reprize, printr-un subtil înainte. că jaguarii au marcat un eseu pe o acțiune similară în care, după un balon de urmărire oamenii noștri au scăpat iarăși balonul, dar în spate de data asta, adică exact unde nu trebuia, în terenul de țintă - astea au punctele de draci maximi pentru spectatorul părtinitor din mine -, că s-a ținut un moment de reculegere în memoria marelui transformer Ion Constantin, recent dispărut dintre noi (și cînd zic mare, nu acționez în sensul proverbului "despre morți numai de bine", pentru că îmi aduc și acum aminte de meciul România - Franța 15-0 de prin anii 80, cînd Constantin a dat puncte și de la centrul terenului), că în pauză promoterițele ne-au omenit cu cîte o doză de bere Stejar (cam călîie, dar na! calul de dar nu se caută la dinți), că un pahar mare de bere era 5 lei și era chiar rece, indiferent de alte calități â, și s-a păstrat chiar frumos în termos.
Acum doi ani, dacă nu mă înșeală pîrdalnica de memorie, România i-a bătut net, 24-6, dar pe o ploaie insistentă, de nu putea sărmanii mingicari sud-americani să-și facă jocul combinativ.
Anul trecut totul a fost perfect, o seară plăcută de vară, răcoare, nocturnă, așa că Jaguarii ne-au păpat de vii, 37-12 sau ceva de genul ăsta.
Și vine anul 2012, și o caniculă clasa întîi, și România învinge iar, la limită, 23-21. La un moment dat părea că argentinienii ne vor ajunge din urmă, mai ales că din ultimele 13-14 minute am jucat zece minute în inferioritate.
Să notăm, la repezeală, că ai noștri au ratat un eseu ca și făcut pe la sfîrșitul primei reprize, printr-un subtil înainte. că jaguarii au marcat un eseu pe o acțiune similară în care, după un balon de urmărire oamenii noștri au scăpat iarăși balonul, dar în spate de data asta, adică exact unde nu trebuia, în terenul de țintă - astea au punctele de draci maximi pentru spectatorul părtinitor din mine -, că s-a ținut un moment de reculegere în memoria marelui transformer Ion Constantin, recent dispărut dintre noi (și cînd zic mare, nu acționez în sensul proverbului "despre morți numai de bine", pentru că îmi aduc și acum aminte de meciul România - Franța 15-0 de prin anii 80, cînd Constantin a dat puncte și de la centrul terenului), că în pauză promoterițele ne-au omenit cu cîte o doză de bere Stejar (cam călîie, dar na! calul de dar nu se caută la dinți), că un pahar mare de bere era 5 lei și era chiar rece, indiferent de alte calități â, și s-a păstrat chiar frumos în termos.
sâmbătă, 26 mai 2012
Bazna - Turneul regilor
Let's not forget:
http://www.turneulregilor.com/
Ediția 2012 e la fel de tare ca de obicei.
http://www.turneulregilor.com/
Ediția 2012 e la fel de tare ca de obicei.
sâmbătă, 7 aprilie 2012
La plajă, la volei, la fete
După ce mai acu cîteva luni FIFA lua decizia ca în competițiile de fotbal feminin să fie permis vălul musulman, ca să nu ofeneseze nobilele sentimente musulmane, iată că și voleiul pe plajă feminin este lovit de aceeași ciumă numită political-correctness.
Mai precis, fetele care la vară vor participa la competiția olimpică de beach volley nu mai au voie să joace în tanga și top sau sutien, ci trebuie să poarte (măcar) un echipament similar celui de la tenisul de cîmp, adică fustiță și tricou.
Cine a stat pe o plajă încinsă (nu mai zic de cei care au făcut vreodată efort pe o plajă încinsă) știe cît de imbecilă este această prevedere. Mă băieți, dacă pudoarea vă este violentată de seminuditatea feminină ... stați dracului acasă în deșerturile voastre unde vă puteți acoperi din cap pînă-n picioare ca să vă protejați de soarele arzător (lucru corect, aceasta este apărarea cea mai bună dacă plănuiești să stai pe termen lung în deșert) și nu vă mai uitați la sporturi decadente, ce dracu!
Bine că nu există și o competiție analogă la masculin, pesemne îi punea pe participanți să poarte armură ...
Mai precis, fetele care la vară vor participa la competiția olimpică de beach volley nu mai au voie să joace în tanga și top sau sutien, ci trebuie să poarte (măcar) un echipament similar celui de la tenisul de cîmp, adică fustiță și tricou.
Cine a stat pe o plajă încinsă (nu mai zic de cei care au făcut vreodată efort pe o plajă încinsă) știe cît de imbecilă este această prevedere. Mă băieți, dacă pudoarea vă este violentată de seminuditatea feminină ... stați dracului acasă în deșerturile voastre unde vă puteți acoperi din cap pînă-n picioare ca să vă protejați de soarele arzător (lucru corect, aceasta este apărarea cea mai bună dacă plănuiești să stai pe termen lung în deșert) și nu vă mai uitați la sporturi decadente, ce dracu!
Bine că nu există și o competiție analogă la masculin, pesemne îi punea pe participanți să poarte armură ...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)