Cred că Jaguarii argentinieni au o mare problemă în fața României: pot să cîștige numai în condiții ideale de presiune și temperatură, cum se spunea la orele de fizică din liceu.
Acum doi ani, dacă nu mă înșeală pîrdalnica de memorie, România i-a bătut net, 24-6, dar pe o ploaie insistentă, de nu putea sărmanii mingicari sud-americani să-și facă jocul combinativ.
Anul trecut totul a fost perfect, o seară plăcută de vară, răcoare, nocturnă, așa că Jaguarii ne-au păpat de vii, 37-12 sau ceva de genul ăsta.
Și vine anul 2012, și o caniculă clasa întîi, și România învinge iar, la limită, 23-21. La un moment dat părea că argentinienii ne vor ajunge din urmă, mai ales că din ultimele 13-14 minute am jucat zece minute în inferioritate.
Să notăm, la repezeală, că ai noștri au ratat un eseu ca și făcut pe la sfîrșitul primei reprize, printr-un subtil înainte. că jaguarii au marcat un eseu pe o acțiune similară în care, după un balon de urmărire oamenii noștri au scăpat iarăși balonul, dar în spate de data asta, adică exact unde nu trebuia, în terenul de țintă - astea au punctele de draci maximi pentru spectatorul părtinitor din mine -, că s-a ținut un moment de reculegere în memoria marelui transformer Ion Constantin, recent dispărut dintre noi (și cînd zic mare, nu acționez în sensul proverbului "despre morți numai de bine", pentru că îmi aduc și acum aminte de meciul România - Franța 15-0 de prin anii 80, cînd Constantin a dat puncte și de la centrul terenului), că în pauză promoterițele ne-au omenit cu cîte o doză de bere Stejar (cam călîie, dar na! calul de dar nu se caută la dinți), că un pahar mare de bere era 5 lei și era chiar rece, indiferent de alte calități â, și s-a păstrat chiar frumos în termos.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu