România - Portugalia 15 - 7 (2)

Prima repriză s-a jucat practic doar în 25-ul nostru. Nu e de mirare că la pauză portughezii conduceau cu 7-5 (ei au reușit să-și transforme eseul, noi nu), spre bucuria mici galerii lusitane, care behăia și ea cum putea, amețită de frig, undeva în sectorul B4 (în filmulețul din postul precedent am focalizat în mod voit asupra lor pentru cîteva secunde).

Ai noștri s-au descurcat binișor, trecînd chiar și peste 2 cartonașe galbene - carevasăzică, un sfert din timpul de joc l-am petrecut în inferioritate. Altfel, cele două echipe au practicat un joc extrem de curat, cu foarte puține greșeli individuale - surprinzător, dacă ținem seama de balonul înghețat care predispune la scăpări înainte. Ei bine, n-a fost cazul.

Eseul al doilea al românilor este vizibil în filmuleț, ceea ce nu-i mare lucru de vreme ce meciul a fost transmis la TV. Cel mai simpatic lucru este cum s-au inversat rolurile față de fotbal, în sensul că la fotbal autorul unui gol se duce adesea spre banca de rezerve să celebreze reușita, în timnp ce aici a venit muntele la Mahomed, adică rezervele echipei noastre (tipii în combinezoane negre) au dat năvală să-l îmbrățișeze pe autorul eseului.

Mai notăm caraghioslîcul portughez din repriza a doua, cînde transformerul lor s-a făcut de rîs la o penalitate relativ accesibilă, nereușind să ridice balonul nici măcar un metru de la sol, acesta (balonul, nu solul!) scurgîndu-se demn, cu încetinitorul, spre liniile noastre.